Care sunt cele mai profitabile companii din China - LIFE.ro
Mergi la conținut

Care sunt cele mai profitabile companii din China

Averea acestuia a ajuns la aproape 60 de miliarde de dolari, dar acum multă lume se întreabă ce se va întâmpla cu el şi compania pe care o conduce. În octombrie anul trecut a criticat aspru sistemul de reglementare din China, iar imediat după aceea...
Share this article

Ne-am obişnuit să spunem că America e cea mai mare putere şi că din China vin cele mai ieftine lucruri. Deşi au partea lor de adevăr, sintagmele nu sunt tocmai o oglindă fidelă a realităţii, mai ales dacă stăm să ne gândim că unele dintre cele mai mari companii din lume au fabrici în statul asiatic. Dar tot aici se găsesc şi o mulţime de business-uri autohtone care joacă în liga mare la nivel mondial. Să vedem care sunt cele mai profitabile companii din China şi cum au ajuns printre liderii lumii în domeniul lor.

Înainte de toate trebuie să spun că pandemia a schimbat, în mod evident, lista celor mai profitabile companii din întreaga lume pentru anul trecut. Companiile farmaceutice, cele de tehnologie a informaţiei şi companiile de retail sunt cele care nu doar că nu au fost afectate de ultimul an, ci au avut câştiguri fantastice. Şi chiar dacă între primele 10 cele mai prospere companii la nivel mondial se află o singură companie chineză, Tencent, ţara din care a pornit coronavirusul nu se poate plânge de lipsa giganţilor din economie. Surprinzător sau nu, 6 dintre primele 10 cele mai profitabile companii din China sunt bănci, cele mai mari din lume, de altfel.

Alibaba Group

Alibaba este cea mai mare companie de comerţ electronic din China. Fondat în 1999, grupul s-a bucurat extrem de rapid de succes şi are în prezent aproximativ 800 de milioane de utilizatori pe lună. În 2014 Alibaba a fost listată la bursă şi a avut la acel moment cea mai mare valoare din istoria Bursei de la New York pentru o companie new entry, 150 de miliarde de dolari. În acelaşi timp, fondatorul ei, Jack Ma, a devenit şi cel mai bogat chinez, cu o avere estimată la 25 de miliarde de dolari. Între timp averea acestuia a ajuns la aproape 60 de miliarde de dolari, dar acum multă lume se întreabă ce se va întâmpla cu el şi compania pe care o conduce. În octombrie anul trecut Jack Ma a criticat aspru sistemul de reglementare din China, iar imediat după aceea procedura de listare publică iniţiată de Ant Group, una dintre diviziiile Alibaba, a fost suspendată, iar Jack Ma a dispărut fără urmă din viaţa publică.

Jack Ma, fondatorul Alibaba

Bank of Communications

Fondată în 1908, Bank of Communications este a şasea bancă din China şi a noua cea mai profitabilă companie din ţară. Are peste 2.800 de filiale şi este prezentă în 80 dintre cele mai mari oraşe din lume, precum New York, Tokyo, Singapore, Londra sau Frankfurt.

Tencent

Fondat în 1998, Tencent este acum un grup de investiţii multinaţionale specializat în furnizarea de servicii şi produse legate de internet, divertisment, inteligenţă internaţională şi tehnologie. De-a lungul anilor a investit în sute de companii din întreaga lume, de notorietate fiind investiţiile substanţiale făcute în celebrele Tesla şi Snapchat. Platforma proprie, WeChat, are un miliard de utilizatori şi poate fi folosită atât pentru cumpărături online, cât şi pentru vizionarea de clipuri video. Fondatorul Tencent, Pony Ma, se numără printre cei mai bogaţi oameni de afaceri din China, dar spre deosebire de fondatorul Alibaba, acesta nu doar că nu critică deciziile conducerii comuniste, dar chiar are legături apropiate cu membrii partidului.

China Merchants Bank

Este una dintre cele mai recent înfiinţate companii din lista celor mai profitabile din China, dar asta nu a fost o piedică în vederea intrării în top 10. Fondată în 1987, China Merchants Bank este prima bancă comercială cu acţiuni deţinută integral de entităţi juridice corporative din această ţară. Are peste 500 de filiale în China şi una în Hong Kong, iar din 2007 a început să deschidă birouri şi în alte mari oraşe din lume, precum New York, Los Angeles sau Londra.

Ping An Insurance

Conglomeratul chinez fondat în 1988 are operaţiuni majore în zona de asigurări, dar oferă şi servicii financiare şi bancare. Are aproximativ 90 de milioane de clienţi, 236.000 de angajaţi şi 635.000 de agenţi de asigurări. Deşi ocupă locul 2 pe piaţa de asigurări din China, compania a câştigat extrem de mult în ultimii ani prin capacitatea de a oferi o gamă extrem de variată din gama de servicii financiare.

China Mobile

Pe locul 5 în topul celor mai profitabile companii din China regăsim cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume. China Mobile deţine mai mult de 2 treimi din piaţa locală, având peste 946 de milioane de clienţi. Cea mai tânără companie din acest clasament a fost înfiinţată abia în urmă cu 24 de ani, dar a avut un succes fulminant şi a dominat piaţa încă de la început. Nu e neapărat de mirare dacă stăm să ne gândim că este deţinută de stat şi controlată îndeaproape de Guvernul chinez.

Agricultural Bank of China

Primele 4 locuri din acest clasament sunt ocupate fără drept şi poate de cele 4 mari bănci ale Republicii Populare Chineze. Banca Agricolă a Chinei a fost fondată în 1951, are sediul în Beijing, aproape 24.000 de sucursale în toată ţara, dar şi în Singapore, Hong Kong, Londra sau New York şi are peste 300.000 de angajaţi. Şi clienţii sunt pe măsură: peste 320 de milioane de persoane fizice şi 2,7 milioane de companii.

China Construction Bank

Fondată în 1954, tot la Beijing, China Construction Bank figura în 2015 drept a doua cea mai mare bancă din lume şi a şasea cea mai mare companie la nivel mondial. Are filiale în toate marile oraşe de pe glob şi, ca şi celelalte partenere din vârful clasamentului, este în proprietatea Guvernului chinez.

Bank of China

Cu o istorie ce începe în 1912, Bank of China face parte şi ea din grupul celor 4 mari bănci comerciale deţinute de stat. Este a doua cea mai veche bancă din China după Bank of Communicatios şi una dintre cele mai mari din lume, cu active de 3.000 de miliarde de dolari. Ca să înţelegem proporţiile, sistemul bancar autohton are în întregul său active de 110 miliarde de dolari. Bank of China are cea mai extinsă structură de pe glob, iar în decembrie 2019 a lansat şi prima sucursală din România.

Industrial and Commercial Bank of China

Cea mai mare bancă din China este şi cea mai valoroasă din lume. A fost fondată în 1984 şi dezvoltă în prezent operaţiuni în cele mai importante oraşe de pe glob. Industrial and Commercial Bank of China are peste 150 de milioane de clienţi fizici şi 2,5 milioane de clienţi corporate, dar care dezvoltă operaţiuni extrem de valoroase.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora