Carmen Grebenişan: „Eşti ceea ce mănânci” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Carmen Grebenişan: „Eşti ceea ce mănânci”

Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai urmăriţi bloggeri, despre frumuseţe şi trucurile ei de îngrijire.
Share this article

Am stat de vorbă cu unul dintre cei mai urmăriţi bloggeri, despre frumuseţe şi trucurile ei de îngrijire. Aşa am aflat că este dependentă de rimel şi de şamponul uscat, că are un regim alimentar bine stabilit şi că, în fiecare dimineaţă, bea un pahar cu apă călduţă cu zeamă de lămâie, pe stomacul gol.

Când te-ai machiat prima dată? Îţi mai aminteşti?

Prima oară am încercat produsele mamei şi pe ale mătuşii mele când eram foarte mică, aveam în jur de 6 ani. E o amintire vagă, oricum. Dar ţin minte că pe atunci mă pasiona mai degrabă textura produselor şi am muşcat rujul mamei (avea un ruj verde care devenea roz, după ce era aplicat). Şi am gustat, de asemenea şi perlele bronzante, mereu mă intriga şi mă atrăgea în acelaşi timp forma acestora. Cea mai clară amintire şi poate relevantă în această direcţie e de la 13 ani: era vară şi locuiam într-un cartier din Târgu Mureş şi îmi amitesc că am eram acasă la o prietenă şi o văzusem cum îşi aplica khol în interiorul pleoapei inferioare; şi am încercat şi eu. Deşi a fost foarte inconfortabil primul contact cu creionul negru, mi-a plăcut mult rezultatul, îmi punea în evidenţă ochii verzi. Aşa am început să îl folosesc zilnic o perioadă. Abia după un an, când aveam 14 ani, am ajuns la fond de ten şi rimel.

Eşti dependentă de un anumit produs de frumuseţe?

Da. Sunt absolut dependentă de şamponul uscat de la Batiste. Am părul foarte gras şi necesită spălare zilnică. În aceeaşi măsură sunt dependentă şi de rimel. Nu ies din casă fără rimel şi, partea interesantă e că am rămas fidelă aceluiaşi rimel încă de la prima folosire, adică de la 14 ani. Chiar dacă am mai încercat pe parcurs şi alte feluri, Telescopic L’Oreal nu m-a dezamăgit niciodată. Îl folosesc chiar şi acum. Folosesc zilnic acum, după fiecare duş, uleiul de corp de la Jhonson’s Baby şi, în fiecare seară, ulei de cocos în zona pieptului/sânilor, genunchi, coate şi mâini. Am renunţat recent la un produs de care eram dependentă: autobronzantul sub formă de spumă Vita Liberata de la Sephora. Acum l-au scos, nu ştiu de ce, însă e absolut genial, diferit de orice autobronzant încercat până acum.

Care este trucul tău preferat de make-up?

Folosesc highlighter în zona pomeţilor, aplicat chiar între pomete şi colţul exterior al ochilor. E foarte important să folosim corect highlighterul şi să evităm să îl aplicăm în zona T sau chiar direct pe pomeţi, greşeală care produce un alt efect (accentuează porii feţei). Folosesc highlighter şi pe conturul buzei superioare şi puţin chiar între ochi, pe linia nasului. Oferă un look foarte fresh, perfect pentru acest sezon, perfect pentru orice sezon, în opinia mea.

Care este produsul tău preferat din acest sezon?

Un strugurel cu gust de ananas, primit cadou de la iubitul meu. E foarte simpatic, vine într-o cutiuţă metalică galbenă, rotundă, în formă de emoji (happy face). Îl ador.

Ce nu îţi lipseşte niciodată din geantă? 

Airwaves violet fără zahăr, balsam de buze, bateria reîncărcabilă pentru telefon, cardurile şi aparatul de filmat. Da, încap toate, şi încă mai rămâne spaţiu.

Ce ne poţi spune despre alimentaţie?

„Eşti ceea ce mănânci” – nu e doar o vorbă, e un adevăr. Am făcut diverse teste şi experimente şi am constat că e mai mult decât o simplă legătură, frumuseţea exterioară a corpului e dictată de alimentaţie. Am încercat într-o zi să beau 2 l de apă, chiar dacă simţeam că uneori mă forţez, dar am făcut acest experiment fiindcă observam că tenul meu era lipsit de strălucire. Efectul n-a încetat să apară, ba chiar, după 1 l de apă băut, liniile fine de riduri s-au atenuat şi tenul a devenit vizibil mai sănătos şi plin de viaţă. E atât de uşor să respectăm acest detaliu, atât de important în sănătatea tenului, dar şi a organismului în general. Deseori uităm că nu cremele şi produsele vor readuce sănătatea şi frumuseţea tenului, ci o alimentaţie corectă, hidratarea şi respectarea orelor de somn.

Cum arată meniul tău zilnic?  

Dimineaţa mă trezesc in jurul orei 10.00. Am un ritual peste care nu sar, e sfânt pentru mine: beau un pahar (240 ml minim) de apă caldă sau rece cu zeama stoarsă de la o lămâie şi cu o linguriţă de miere. Apoi, la jumătate de oră sau, uneori, chiar imediat după, mănânc 2 crackers (am renunţat la pâine), cu avocado şi brânză feta şi roşii sau cu cremă de brânză tartinabilă, somon şi sos Tabasco din ardei verde. Ouă mănânc foarte rar, gălbenuşul conţine colesterol, iar albuşul nu îl prea tolerez. Ca gustare, între micul dejun şi prânz aleg un fruct (de cele mai multe, banane şi afine) sau un iaurt (dulce, nu-mi place deloc cel acru) sau o bucăţică de ciocolată. Recent, am descoperit un alt snack santos, chips-uri din mere, cu scorţisoară şi lămâie, fără alte ingrediente. La prânz, nu prea apuc să mănânc, aşa că, de cele mai multe ori, aleg o salată sau o supă cremă. Îmi plac mult şi ciorbele grase şi acre, dar le mănânc mai rar. Ador prunele deshidratate pentru textura acestora. Seara, mănânc somon la grill cu sparanghel sau pui cu legume ori alt tip de peşte. Îmi place carnea de vită şi o mănânc destul de des şi în orice combinaţie. Nu tolerez carnea de oaie, miel, carnea grasă de orice fel. Nu beau sucuri deloc, doar dacă sunt fructe proaspăt stoarse. Măcar atât să fac, pentru că oricum sunt dependentă de dulciuri.  

Sport faci? 

În ultimul timp, n-am reuşit să ajung la sală atât de des pe cât eram obişnuită. Iar asta se simte. Intenţionez să reiau exerciţiile din toamna aceasta. Nu înţeleg cum reuşesc tot anul să lucrez din greu pentru un corp perfect de vară şi chiar în primăvară să ajung să fiu delăsătoare şi să „stric” toată munca depusă. Eh, dar cred că toate ne confruntăm cu problema aceasta. Am însă noroc cu faptul că am o constituţie atletică, am fost binecuvântată de mică, aşa că pot ţine în frâu derapajele culinare.

 

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora