Cât costă o vacanță în Peru, țara în care se află una dintre minunile lumii moderne – Machu Picchu - LIFE.ro
Mergi la conținut

Locul care cu sute de ani în urmă a fost casa faimosului Imperiu Inca, cel mai mare imperiu din America precolumbiana, atrage turiști din întreaga lume, prin istoria sa bogată. Peru, țara în care se află una dintre minunile lumii moderne, Machu Picchu, este fascinantă pentru cei care se hotărăsc să îi calce meleagurile. Orașele sale superbe, pădurea amazoniana, mâncărurile tradiționale delicioase, măreții munți Anzi și plajele de la Oceanul Pacific sunt printre principalele atracții. Cât costă o vacanță în Peru? Țara sud americană este una dintre cele mai accesibile, cu preturi foarte bune la cazare, mâncare și transport. Dar distanțele mari dintre obiectivele turistice te vor face să cheltuiești mult pe călatoriile interne. Că să salvezi câteva sute de euro, rezervă din timp bilet de avion: cele mai ieftine pleacă de la circa 700 de euro.

Vezi și: Cât costă o vacanță în Moscova, un oraș încărcat de istorie

Cât costă o vacanță în Peru: transporul

Cel mai probabil vei ajunge în Peru cu avionul, care te va lăsa în capitala Lima. Pentru că este o țară mare, cu obiectivele turistice destul de dispersate, probabil vei cheltui mare parte din buget pe transport. Ca să salvezi timp, cea mai bună variantă de călătorie ar fi zborurile interne. De exemplu, un bilet de avion din Lima către Cusco (locul în care, cu secole în urmă, se afla capitala Imperiului Inca) costă între 90 și 150 de dolari, doar dus, cu o companie aviatică considerată “mai bună”, însă poți găsi bilete și mai ieftine.

Și călătoria cu autocarul între orașe poate fi o variantă. De exemplu, un bilet de autocar de la Cusco la Puno, unde se află lacul Titicaca, costă 30 de dolari, în condiții de lux, cu prânz inclus și televizor.

sursa foto: istock

Pentru deplasarea între orașe, te poți baza și pe trenuri, Peru având o rețea de cai ferate foarte bine puse la punct. Pentru turiștii cu buget generos, merită făcută o călătorie cu trenul de “super lux” Hiram Bingham, care străbate zilnic Machu Picchu, însă o călătorie dus întors costă circa 800 de dolari.

Cât costa o vacanta în Peru: cazarea

Cați bani dai, atâta face – trebuie să tii cont de vorba asta când alegi o cazare în Peru. Cele mai ieftine cazari decente pornesc de la 30 de euro pe noapte, însă cel mai bine ar fi să alegeți o cazare de la trei stele în sus, unde prețurile pleacă de la 35-40 de euro pe noapte. Un hotel de patru-cinci stele în Peru vă poate costa oricât între 80 și 200 de dolari. În Cusco, locul în care cu siguranță vei ajunge în drum spre Machu Picchu, cazările pleacă de la 15 dolari pe noapte până spre 600, daca îți permiți condiții de ultra lux.

Cât costa o vacanta în Peru: excursiile

Sunt o mulțime de opțiuni din care poți alege pentru o vacanță de neuitat în Peru. Poți merge două zile în orașul Arequipa, unde este spectaculosul canion Colca. Această excursie te-ar costa oricât între 80 și 200 de dolari, fară a pune la socoteala cazarea, potrivit bloggerilor care au fost acolo.

Ai posibilitatea să mergi și la Puno, oraș aflat situat în Anzi, pe malurile lacului Titicaca. De acolo, poți ajunge pe Insula Uros – excursie care te va costa circa 40 de dolari.

Daca vrei să vezi liniile Nazca din deșertul Sechura din Peru va trebui să plătești un zbor cu un mic avion, care poate costa până la 200 de dolari.

Degeaba ai venit în Peru daca nu ai mers în Cusco și Machu Picchu. O excursie în această zona spectaculoasă pleacă de la 250 de dolari.

Cât costa o vacanță în Peru: mâncarea

Vestea buna este că mâncarea în Peru este ieftină. O masă pentru două persoane la un restaurant decent, cu trei feluri de mâncare, costă în jur de 20 de dolari. O bere locală costă 1.8 dolari, iar o cafea în jur de 2 dolari. Vezi AICI mai multe detalii legate de costurile la mâncare și transport în Peru.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora