Câte zile libere vom avea în 2023 și când pică ele în calendar? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Nu știu cum sunteți voi, dar eu, la finalul oricărui an, mă uit când pică sărbătorile legale în calendarul anului viitor și astfel am ajuns să calculez câte zile libere vom avea în 2023. De ce? Simplu. Pentru că-mi place să le leg cu weekend-urile, astfel încât să am mai multe minivacanțe într-un an. Iar 2023 vine cu vești foarte bune.

Conform legii, România acordă 15 zile libere în fiecare an și este pe primul loc în Europa, alături de Finlanda, Lituania și Slovenia la numărul de sărbători legale declarate zile nelucrătoare.

Încă două zile libere din 2023?

Un proiect de lege, semnat deja de 60 de parlamentari așteaptă să fie aprobat (sau nu) și propune declararea zilelor de 6 ianuarie și 7 ianuarie sărbători legale și, prin urmare nelucrătoare. Acest proiect este justificat cu faptul că peste 86% dintre români sunt creștini ortodocși, iar pentru ei Praznicul Botezului Domnului și Sfântul Proroc Ioan Botezătorul sunt sărbători extrem de importante și trebuie sărbătorite așa cum se cuvine.

Dacă acest proiect de lege va fi votat, probabil vom devansa celelalte state și chiar vom ajunge pe primul loc în Europa la numărul total de zile libere acordate cetățenilor. Dacă e rău sau dacă e bine, propun să nu dezbatem pentru că fiecare dintre noi ne bucurăm de o zi în plus de odihnă. Totul este să le muncim cu sârguință pe toate celelalte.

Câte zile libere vom avea în 2023?

Ei bine, așa cum spuneam, România acordă 15 zile libere în mod legal oamenilor muncii. Acestea sunt:

1 ianuarie (duminică) – Anul Nou
2 ianuarie (luni) — Anul Nou
24 ianuarie (marți)— Ziua Unirii Principatelor Române
14 aprilie (vineri)— Vinerea Mare
16 aprilie (duminică) – Prima zi de Paște Ortodox 2023
17 aprilie (luni) — A doua zi de Paște ortodox 2023
1 mai (luni)— Ziua Muncii
1 iunie (joi) — Ziua Copilului
4 iunie (duminică) – Rusalii 2023- prima zi
5 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
15 august (marți) — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri)— Ziua Națională a României
25 decembrie (luni)- Prima zi de Crăciun 2023
26 decembrie (marți) — A doua zi de Crăciun 2023

Așadar, dacă ne uităm cu atenție, avem cel puțin 3 opțiuni de minivacanță pentru anul următor. Prima ar fi de 1 iunie și Rusalii. Astfel de joi până luni, ne putem face planuri de vacanță, adică de pe 1 iunie până pe 5 iunie.

Mai apoi, Adormirea Maicii Domnului pică într-o zi de marți. Cred că se mai poate lua și ziua de luni liberă pentru a lega această sărbătoare de weekend și iată varianta numărul doi de minivacanță.

Și pentru că ne place și iarna să călătorim, putem lega Sfântul Andrei și 1 decembrie cu weekend-ul și iată încă patru zile de vacanță.

Acum, între noi vine vorba, dacă mai avem zile de concediu, am putea să ne luăm liber și pe 23 ianuarie (luni) care adunată cu zilele de 21 și 22 ianuarie (weekend) și cu 24, Ziua Unirii Principatelor Române, mai dau la socoteală încă o vacanță. Din păcate nimeni nu se îmbulzește la această socoteală, cumva de rușine că abia am petrecut sărbătorile de iarnă.

Una peste alta socotelile arată bine, așa că spor la muncă pe parcursul anului și spor la găsit bilete ieftine pentru atâtea citybreak-uri 😊


Foto: Depositphotos.com

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora