„Ce ne-am face fără tine?” Cum ieși din spirala de people-pleaser la birou 

„Ce ne-am face fără tine?” Cum ieși din spirala de people-pleaser la birou 

De Iulia Burtea
Distribuie articolul
9 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Toți se întorc mai liniștiți la treaba lor după ce vorbesc cu tine. Dar tu când te mai întorci la task-urile tale?

Până să deschizi prezentarea pe care trebuie s-o și termini astăzi, ai aflat de ce-și dorește colega ta să demisioneze, ai trimis trei remindere pentru banii de cadou pentru ziua unui Gabi de la marketing și i-ai explicat altuia că mailul de la șefă nu era o declarație de război. La ședință, faci o glumă ca să destinzi atmosfera, apoi mai rămâi puțin în sală cu persoana care a încasat toate observațiile, să te asiguri că se simte OK.

„Toxin handler” – oamenii care preiau suferința și frustrările din mediul de lucru

Te întâlnești cu cineva pe hol, te îmbrățișează strâns și îți spune: „Ce ne-am face fără tine?”. Te bucuri, pentru că nimic nu e mai plăcut decât să contezi. După care te uiți la prezentarea încă neterminată… și începi să te întrebi ce ai fi făcut tu astăzi fără toți cei pe care i-ai prioritizat înaintea treburilor tale. 

Ai primit un al doilea job, dar nu presupune și salariu

În organigramă ai o funcție clară, însă în viața de zi cu zi a echipei ocupi mai multe: confidentă, mediator, responsabilă cu buna dispoziție și organizatoare de evenimente. Literatura organizațională ne furnizează și terminologia: toxin handler. Peter J. Frost, profesor universitar și autor, descria astfel oamenii care preiau suferința și frustrările din mediul de lucru, sprijinindu-i pe ceilalți, adesea fără ca această contribuție să fie recunoscută. Amortizorul emoțional al echipei este persoana prin care trece șocul, astfel încât ceilalți să-l resimtă mai puțin.

Organizarea aniversărilor și a diverselor petreceri și reuniuni este alt tip de contribuție, dar poate ateriza lejer pe același birou. Odată ce ai devenit cea care „are grijă de noi”, granița dintre ascultat, împăcat și comandat tortul devine surprinzător de permeabilă.

„Pentru unii, această poziție e familiară din copilărie, când au simțit că trebuie să își «salveze» părinții”

Oana Savin, psiholog clinician și psihoterapeut

Dar când începe empatia să lucreze împotriva ta? Diferența se vede în libertatea de a nu interveni. 

Poți observa că un coleg are o zi proastă fără să simți că trebuie să i-o repari tu? 

Poți refuza o rugăminte fără să petreci restul după-amiezii verificând dacă persoana respectivă s-a supărat pe tine?

Oana Savin, psiholog clinician și psihoterapeut, dezvăluie că rolul de salvator poate avea o istorie mult mai lungă decât vechimea în companie: „Pentru unele persoane, această poziție este familiară încă din copilărie, când au simțit că trebuie să-și «salveze» părinții. Comportamentul de people pleaser devine o a doua natură – te simți util, plăcut, valoros și apreciat doar prin ceea ce faci pentru ceilalți”.

Dacă ceilalți își dau seama că tu nu refuzi, vor continua să apeleze la tine

Așadar, în spatele altruismului se poate ascunde și propria nevoie de validare. Semnele că ai depășit măsura sunt epuizarea fizică și psihică, relațiile în care oferi constant mai mult decât primești și frustrarea care începe să însoțească fiecare nouă solicitare, arată psiholoaga. Spui „Sigur că da!”, dar speri în secret ca omul să observe singur că răspunsul corect era să nu te întrebe sau măcar să-și retragă rugămintea. 

Colegii și superiorii te apreciază, dar pentru ce?

Un studiu publicat în American Economic Review (2017) arată că femeilor li se distribuie mai des sarcini care ajută organizația, dar contează puțin la promovare, inclusiv pentru că ceilalți se așteaptă ca ele să accepte. Studiul privește alocarea task-urilor profesionale, dar surprinde un mecanism relevant în cazul nostru: disponibilitatea anticipată atrage noi cereri. Cu alte cuvinte, dacă ceilalți își dau seama că tu nu refuzi, vor continua să apeleze la tine, chiar dacă solicitările lor îți consumă timpul fără să-ți aducă un avantaj în carieră.

„Acest tipar apare, de regulă, în mai multe domenii ale vieții. Profesional, poate duce la burnout: ne neglijăm sarcinile, ratăm obiective sau termene, iar superiorii devin nemulțumiți de performanța noastră. Putem pierde oportunități de dezvoltare și de promovare, ceea ce întreține o spirală în defavoarea noastră”, explică Oana Savin.

Aici intervine și un cost în materie de autoritate. Dacă îți îndulcești fiecare observație ca să nu deranjezi, ceilalți pot ajunge să audă sugestii opționale acolo unde tu încerci să implementezi reguli sau să stabilești priorități. Iar reputația de persoană pe care te poți baza pentru orice riscă să eclipseze competențele pentru care ai fost angajată, astfel încât să fii prima la care colegii se gândesc când au nevoie de sprijin, dar ultima pe care o iau în calcul când se ivește un proiect important. 

Identifică primul „Da” la care poți renunța

Pentru început, încearcă să ții evidența a ceea ce preiei în afara responsabilităților tale, cât durează și ce amâni pentru asta. Include conversația de 25 de minute începută cu „Ai două secunde?”, dar și timpul petrecut apoi încercând să-ți reintri în ritm. 

Alege un singur comportament pe care să-l schimbi într-o primă fază, de exemplu să nu mai organizezi aniversările sau nu mai întrerupi automat lucrul pentru conversații personale.

Potrivit Oanei Savin, retragerea începe prin conștientizarea tiparului și decizia de schimbare. Un proces de dezvoltare personală sau un program de psihoterapie te pot ajuta să înveți cum să-ți definești limitele și să le comunici celorlalți. Practic, ai nevoie să observi când te implici pentru că vrei cu adevărat și când te implici din cauză că nu suporți nici ideea de a refuza, nici eventualul impact pe care l-ar putea avea asta asupra imaginii tale.

Încheie conversația fără să găsești o soluție la problemă

Când un coleg vine la tine să se descarce, poți spune: „Îmi pare rău că treci prin asta. Acum trebuie să termin prezentarea și nu pot vorbi”. Dacă ai disponibilitate reală, stabilește niște coordonate clare: „Pot să te ascult zece minute în pauză”. Când timpul se termină, respectă-ți limitele și încheie conversația, dacă nu vrei ca cele „zece minute” să rămână o simplă figură de stil.

„La început, refuzul poate produce disconfort, pentru că îl asociem cu riscul de a-i dezamăgi sau pierde pe ceilalți. Dar prin practică repetată reușim să construim granițe sănătoase fără să dăm curs nevoii de a ne justifica”, explică psihoterapeuta.

Poți simți o strângere de inimă și după un refuz perfect rezonabil; nu trebuie să eviți cu orice preț acest disconfort, oferind, compensatoriu, toată pauza de mâine.

Nu mai accepta automat funcția de intermediar

Când ești atrasă într-un conflict care nu-ți aparține, încearcă o astfel de abordare: „Cred că e important să-i spui direct ce te-a deranjat. Nu vreau să transmit mesaje între voi”. Poți ajuta un coleg să formuleze ce are de spus fără să preiei negocierea. Iar dacă situația implică hărțuire, intimidare sau chestiuni de job care nu te privesc, direcționeaz-o către manager ori canalul intern potrivit, nu încerca s-o rezolvi prin diplomație la o cafea.

Dacă medierea face parte din responsabilitățile tale, stabilește împreună cu managerul cât timp îi poți aloca, ce situații trebuie să gestionezi și cui le poți transmite pe cele care-ți depășesc atribuțiile. Iar dacă medierea nu intră în atribuțiile tale, faptul că te pricepi să calmezi spiritele și să identifici calea de mijloc nu te obligă să intervii de fiecare dată.

Cedează responsabilitatea cu totul, nu doar unele sarcini

Când se apropie următoarea aniversare, asumă-ți deschis că bați în retragere: „De data asta, nu pot să mă ocup de organizare. Putem stabili o rotație între cei care vor să participe”. Dacă păstrezi însă lista de invitați, reminderele, pregătirea sălii, strângerea banilor, iar altcineva doar ridică tortul, înseamnă că ai delegat transportul și atât. 

„Schimbarea îi poate nemulțumi pe ceilalți, mai ales pe colegii care au beneficiat de disponibilitatea ta”

Oana Savin, psiholog clinician și psihoterapeut

Când solicitarea vine de la manager, explică transparent că este vorba despre o alegere: „Organizarea mi-ar lua aproximativ trei ore, ce am putea amâna dintre sarcinile mele?”. Așa, activitatea primește un loc în program, în loc să fie finanțată discret din seara ta liberă.

Ce faci când colegii îți spun că „Nu mai ești ca înainte” 

Oana Savin arată că schimbarea îi poate surprinde și chiar nemulțumi pe ceilalți, mai ales pe colegii care au beneficiat de disponibilitatea ta. Ea recomandă menținerea poziției alese și, când situația permite, apelul la reciprocitate: „Ție cum ți-ar fi în locul meu?”.

Nu este însă necesar ca fiecare coleg să fie convins că meriți să-ți impui propriile limite înainte ca acestea să intre în vigoare. Sigur că îi putem ajuta pe ceilalți atunci când suntem solicitați, putem, dorim și avem competențele necesare, dar este esențial să ne respectăm propriile nevoi și priorități și să păstrăm un echilibru relațional între a oferi și a primi. 

Din când în când, ridici ochii din prezentare: cineva strânge banii pentru cadou, doi colegi lămuresc o neînțelegere, iar din bucătărie se aud râsete la o glumă pe care n-ai făcut-o tu. Cineva realizează că au uitat lumânările și, pentru o clipă, îți vine să intervii; apoi îi auzi găsind o soluție și te întorci la ultimul slide. 

Foto: Ievgeniia Pidgorna / Alamy / Profimedia

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul