Lucrările la ceea ce va fi cea mai înaltă statuie din lume au demarat acum 36 de luni. Iar imensa statuie se conturează tot mai clar la orizont. Monumentul, cu o înălţime de 182 de metri, îl înfăţişează pe Sardar Patel, primul premier-adjunct al Indiei, şi a fost proiectat de Michael Graves Architecture & Design (MGA&D).

„Statuia Unităţii” va fi situată pe insula Sadhu-Bet, la aproximativ trei kilometri şi jumătate la sud faţă de barajul Sardar Sarovar (în districtul Narmada din Gujarat, India). E puţin impropriu spus „insulă”, din moment ce aceasta este încă un stadiu de proiect. Imensa statuie a necesitat şi va necesita inginerii complexe şi o mare cantitate de întărituri pentru fi sustenabilă. „Insula”, aşa cum au descris-o cei de la MGA&D va fi, de fapt, „o mică stâncă în mijlocul albiei râului Naramada”.
Doar după ce va fi gata construcţia unui stăvilar în aval (şi o creştere cu 6 metri a nivelului apei) vom putea vorbi despre insula Sadhu-Bet.

Statuia nu va fi singurul obiectiv turistic, însă. Cei de la MGA&D au proiectat, de asemenea, o serie de drumuri, o grădină şi un centru pentru vizitatori. Acesta din urmă este dedicat memoriei lui Vallabhbhai „Sardar” Patel şi va prezenta „momente” din munca sa de o viaţă ca lider social. Lupta lui Patel pentru independenţa Indiei şi capacitatea sa de a modela lumea sunt lucrurile care l-au făcut pe premierul Narendra Modi să reînvie imaginea lui Patel.

Acum, ceea ce a început ca o pseudo-insulă stâncoasă începe să semene tot mai mult cu o casă-sanctuar pentru cea mai înaltă statuie din lume – Statuia Unităţii.