Cel mai bogat Millennial din Marea Britanie este Adele - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cel mai bogat Millennial din Marea Britanie este Adele

Share this article

Cântăreaţa Adele a devenit cea mai bogată vedetă în vârstă de până la 30 de ani din Marea Britanie, întrerupând dominaţia grupului One Direction, care a ocupat prima poziţie în acest clasament în ultimii trei ani, informează BBC, citat de News.ro.

Adele, în vârstă de 28 de ani, ocupă primul loc în topul din 2016, alcătuit de revista Heat, cu o avere estimată la 92 de milioane de lire sterline (103,3 milioane de euro). În clasamentul de anul trecut, Adele se afla pe locul al patrulea.

În 2016, locul al doilea a revenit actorului Daniel Radcliffe, protagonistul francizei „Harry Potter”, în vârstă de 27 de ani, cu o avere estimată la 74 de milioane de lire sterline (84,2 milioane de euro).

Cântăreţul Ed Sheeran, în vârstă de 25 de ani, ocupă locul al treilea, cu o avere estimată la 45 de milioane de lire sterline (50,5 milioane de euro).

Membrii grupului One Direction apar de acum înainte în mod individual în clasament, însă în ediţiile precedente apăreau împreună, iar trupa a ocupat primul loc în acest top timp de trei ani consecutivi.

Zayn Malik, un fost membru al grupului, în vârstă de 23 de ani, se află pe locul al patrulea, cu o avere de 38 de milioane de lire sterline (42,7 milioane de euro).

Harry Styles, în vârstă de 22 de ani, se află pe locul al cincilea, cu o avere de 37 de milioane de lire sterline (41,5 milioane de euro).

O altă vedetă din franciza „Harry Potter”, actriţa Emma Watson, în vârstă de 26 de ani, se află pe locul al şaselea, cu o avere de 35 de milioane de lire sterline (39,3 milioane de euro).

Ceilalţi membri ai grupului One Direction completează Topul 10 – Liam Payne, în vârstă de 23 de ani, ocupă poziţia a şaptea, cu o avere de 34 de milioane de lire sterline (38,2 milioane de euro); Niall Horan, în vârstă de 23 de ani, se află pe locul al optulea (34 milioane de lire) şi Louis Tomlinson ocupă poziţia a noua (33 milioane de lire sterline).

Topul 10 este încheiat de un alt star al francizei „Harry Potter”, actorul Rupert Grint, cu o avere de 29 de milioane de lire sterline.

Clasamentul a fost alcătuit pe baza informaţiilor transmise de mai mulţi experţi din industria de divertisment britanică referitoare la contractele de publicitate, de televiziune, veniturile din filme şi vânzările de discuri obţinute de tinerele vedete britanice.

Ediţia din acest an include şi o secţiune a celor mai bogate vedete internaţionale în vârstă de până la 30 de ani. Pe primul loc în această secţiune se află cântăreaţa pop-country americană Taylor Swift, în vârstă de 26 de ani, cu o avere estimată la 192 de milioane de lire sterline (215,7 milioane de euro).

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora