Cele mai bogate şi frumoase prinţese din Orientul Mijlociu. Povestea Prinţesei Rania - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai bogate şi frumoase prinţese din Orientul Mijlociu. Povestea Prinţesei Rania

Asemuită adeseori cu Jackie Kennedy, Rania este o adevărată prinţesă a Orientului Mijlociu.
Share this article

Asemuită adeseori cu Jackie Kennedy,  Rania este o adevărată prinţesă a Orientului Mijlociu.

S-a născut în Kuweit, acum aproape 47 de ani, într-o familie palestiniană de clasă medie, care a pus mare preţ pe educaţie. După absolvirea New English School din oraşul natal, Rania s-a înscris la American University, din Cairo, unde s-a specializat în Business Administration. Imediat după terminarea studiilor, întreaga ei familie s-a mutat în Iordania (o ţară săracă, lipsită de resurse petroliere, dar paşnică), din cauza războiului din Golf care izbucnise în 1991. Şi-a început apoi cariera în marketing, lucrând la Citibank şi ulterior la Apple. Iar, în ianuarie 1993, s-a întâmplat să dea curs unei invitaţii pe care o primise la un banchet organizat de un membru al familiei regale şi, întocmai ca Cenuşăreasa, şi-a întâlnit acolo Prinţul.

Abdullah al Iordaniei a fost pe loc fascinat de frumoasa tânără, după cum recunoaşte în autobiografia sa, Ultima noastră şansă: „Am rămas înmărmurit când am văzut cât de echilibrată, de elegantă şi de inteligentă era!“. Însă cel mai probabil nu şi-a făcut cunoscute sentimentele la petrecerea cu pricina sau ea a făcut pe inabordabila, pentru că cei doi n-au păstrat legătura după prima lor întâlnire, iar Abdullah a fost nevoit să o caute neîncetat pe frumoasa tânără până să mai vorbească din nou cu ea. A aflat, într-un final, unde lucra şi a sunat-o la birou ca să o invite la cină, dar Rania a refuzat politicos întâlnirea cu Prinţul, în ciu­da eforturilor lui de-a o convinge să-l accepte (i-a trimis bomboane de ciocolată şi chiar un prieten care să-i reprezinte interesele). Însă, din momentul în care ea a cedat insistenţelor lui, au mai trecut cinci luni până la nunta lor. Iar, pe 10 iunie 1993, când au devenit soţ şi soţie, niciunul dintre ei n-a ştiut că vor ajunge, într-o bună zi, să conducă ţara.

Chiar înainte de a-şi da ultima suflare, Regele Hussein şi-a schimbat succesorul şi l-a desemnat Rege al Iordaniei pe fiul său, Abdullah al II-lea, iar Rania a devenit, în 1999, Regina consoartă. În ciuda vârstei tinere (avea numai 28 de ani), frumoasa palestiniană şi-a luat noul rol în serios, implicându-se trup şi suflet în activităţi caritabile. Din momentul în care a devenit şi ea mamă (are patru copii, printre care se numără şi Prinţul Hussein, viitorul suveran al ţării), a condus campanii şi a preluat şefia unor organizaţii şi fundaţii care promovează educaţia şi sprijină femeile, într-o ţară în care şcoala a devenit obligatorie şi sănătatea este acum gratuită.

Citeşte mai mult pe www.okmagazine.ro!

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora