Cele mai ciudate fobii din lume. De la frica de a dansa, la frica de a nu ți se lipi untul de arahide de cerul gurii 😀 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai ciudate fobii din lume. De la frica de a dansa, la frica de a nu ți se lipi untul de arahide de cerul gurii 😀

Pe baza datelor întâlnite în cabinetele de psihologie, specialiștii au întocmit o listă cu zece dintre cele mai ciudate fobii din lume. Mai sunt și altele, poate și mai absurde, dar care într-adevăr există.
Share this article

Dacă te-ai gândit vreodată că anumite comportamente de-ale tale pot părea ciudate în ochii celorlalți, ei bine, află că există o listă cu cele mai ciudate fobii din lume, de care unii oameni chiar suferă. Înainte de toate trebuie să știi că fobia nu este o frică pasageră, ci o teamă irațională, foarte persistentă, ce poate fi dusă uneori la extrem, dar totuși inofensivă.

Pe baza datelor întâlnite în cabinetele de psihologie, specialiștii au întocmit o listă cu zece dintre cele mai ciudate fobii din lume. Mai sunt și altele, poate și mai absurde, dar care într-adevăr există.

Optofobia: frica de a deschide ochii

Dacă s-ar acorda vreodată un premiu pentru cea mai incomodă fobie, ar trebui să meargă la optofobie – teama de a deschide ochii! Deși acțiunea de a-ți deschide ochii este ceva la care foarte puțini dintre noi ne gândim, pentru cei care suferă de această fobie, această rutină zilnică poate fi un coșmar. Din fericire, dacă citești acest text înseamnă că nu suferi de această fobie.

Chorofobia – frica de a dansa

Dacă cluburile de noapte, nunțile și petrecerile te umplu de un sentiment copleșitor de frică, ai putea suferi de chorofobie- frica de a dansa. Indiferent de abilitățile de dansator pe care le posedă și indiferent dacă i se cere sau nu să danseze, o persoană care suferă de această teamă ar putea deveni îngrozită atunci când trebuie să participe la o petrecere.

Geliofobia – frica de râs

Multe studii sugerează că râsul e foarte bun pentru sănătate; te ajută să construiești relații sociale, să-ți îmbunătățești sănătatea mintală și chiar să previi un atac de cord. Cu toate acestea, pentru cei care suferă de geliofobie, simpla acțiune a râsului sau situația în care sunt înconjurați de oameni care râd, poate duce la o acțiune de anxietate copleșitoare. Motivele sugerate pentru geliofobie sunt anxietatea legată de râsul în situații nepotrivite sau de a fi râs de alții.

Arahibutirofobia – frica de a nu ți se lipi untul de arahide de cerul gurii

Este posibil să nu fie o afecțiune debilitantă sau care să-ți schimbe viața, totuși lista cu cele mai ciudate fobii din lume nu ar fi completă fără arahibutirofobie – frica inexplicabilă de a se lipi untul de arahide de cerul gurii. Despre untul de arahide se spune că este un aliment foarte sănătos, de ale cărui beneficii persoanele care suferă de această fobie nu se pot bucura.

Helifobia – frica de lumina soarelui

O situație rară, dar nefericită, heliofobia se referă la frica cuiva de lumina soarelui. Nu doar ieșirea la soare instigă sentimente de anxietate și panică, ba mai mult, cei care suferă de heliofobie pot ajunge să se teamă de orice lumină strălucitoare. Cel mai adesea, condițiile care duc la această fobie sunt asociate cu anxietatea  legată de pericolele la care se expune o anumită persoană la soare. Cu toate acestea, doar cu excepția cazului în care ai fi vampir, a evita soarele în totalitate este aproape imposibil și deloc necesar. În plus ar putea fi nesănătos deoarece lumina soarelui este bună pentru reglarea dispoziției și pentru a proteja sănătatea oaselor.

Deipnofobia – frica de conversațiile de la cină

Deși multe persoane suferă de o formă generală de anxietate socială, deiphofobia capătă o turnură mai specifică și se referă la frica de a purta o conversație în timpul mesei. Deși aceasta poate crea un disconfort real creat de stângăcia afișată în fața invitaților la cină, se pare că cei care suferă de această teamă se bazează pe ceva anume câtă vreme rămân tăcuți pe tot parcursul mesei, lucru care cred ei îi ajută să digere mai bine mâncarea.

Neofobia – frica de lucruri noi

Deși muți oameni sunt precauți în preajma schimbărilor, neofobia este una dintre cele mai ciudate fobii din lume ce se referă la frica intensă și irațională de lucruri și experiențe noi. Neofobia poate avea impact asupra fericirii și stării de bine a unei persoane deoarece aceasta pierde o mulțime de experiențe importante în viață. Atunci când se aplică în dietă, această fobie înseamnă că cel care o are ratează o mulțime de alimente gustoase, sănătoase și nutritive. În plus, cercetătorii au demonstrat că stresul neofobiei duce și la scurtarea speranței de viață.

Syngenesophobia: frica de rude

Mulți dintre noi suntem încercați de sentimente de stânjeneală sau chiar iritare în prezența anumitor rude. Cu toate acestea, cei care suferă de syngenesophobie manifestă o frică excesivă de rude. Cu excepția cazului în care există un motiv specific, explicabil pentru aceste temeri, merită să căutați ajutor pentru a atenua această fobie și pentru a te ajuta să te legi de rude, deoarece cercetările arată că formarea unor legături familiale puternice poate contribui la creșterea duratei de viață.

Ablutofobia: Frica de baie și de a te spăla

Chiar dacă mulți copii se isterizează când vine vorba de a face baie, această situație nu prea e întâlnită la adulți. Cu toate acestea, pentru foarte puține cazuri, doar gândul că trebuie să intre la duș este unul literalmente terifiant. Vestea bună pentru aceste persoane este că dacă sar ocazional peste dușul zilnic, îi ajută să-și conserve uleiurile naturale și bacteriile bune ce protejează pielea. Dar a-ți face un obicei din asta poate avea repercusiuni asupra sănătății și a vieții sociale.

Geniofobia: frica de bărbii

Geniofobia este frica copleșitoare de bărbii. Da, ai auzit bine, e vorba de acea parte a feței tale! Alte fobii ale părților aparent nevinovate ale corpului includ genufobia (frica de genunchi), chirofobia (frica de mâini) și ishicascadiggafobia (frica de coate). Deoarece aceste fobii pot face interacțiunea socială normală extrem de dificilă, tratamentul prin terapie este foarte recomandat.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora