Cele mai inedite lucruri prea puțin știute despre România. De la cel mai scump ziar din lume până la singurul papirus întreg din Europa - LIFE.ro
Mergi la conținut

Avem o țară bogată în cultură și tradiții, iar pe plan turistic, România este cunoscută la nivel mondial datorită poveștii Contelui Dracula și a satelor transilvănene care și-au păstrat obiceiurile și traiul simplu de altadată.

Chiar dacă ești român și crezi că știi totul despre țara ta, s-ar putea să fie câteva lucruri mai puțin știute care te vor surprinde.

Oare câți români știu că Timișoara a fost primul oraș cu iluminare stradală din Europa sau că în România există singurul muzeu de aur din Europa?

Știați că Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume? De asemnea, este și cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.

România Sălbatică

Care sunt cele mai inedite lucruri prea puțin știute despre România

Pe lângă singura cetate locuită din Europa, castelul Bran și rezervația Delta Dunării, România se mândrește cu numeroase reușite pe plan european și internațional.

Cea mai mică bancnotă din lume

Știai că în 1917 a fost pusă în circulație o bacnotă românească ce avea dimensiunile de 27,5, respectiv 38 de milimetri? Bacnota de 10 bani românească din 1917 este cea mai mică bancnotă din lume. A fost emisă de Regele Ferdinand I și a intrat în Cartea Recordurilor.

Singurul muzeu dedicat aurului

În România, se găsește singurul muzeu dedicat aurului din Europa. Muzeul aurului se află în Bran și se mândrește cu aproape 2.000 de exponate din aur aduse din toate colțurile lumii. România este totodată recunoscută pe plan european ca fiind țara cu cele mai multe resurse de aur.

Singurul papirus întreg din Europa

Singurul papirus întreg din Europa a fost descoperit în România. Acesta este scris în greaca veche, datează din secolul al IV-lea î.Hr și a fost descoperit la Mangalia în 1959. Papirusul a fost trimis în același an la Moscova pentru restaurare și conservare și pentru a fi descifrat. A fost returnat României în anul 2011.

Limba română, 1.700 de ani vechime

Limba română are aproximativ 1.700 de ani vechime. Că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

Cel mai scump ziar din lume

În anul 2007 a fost achiziționat cu suma de aproximativ 800.000 euro cel mai scump ziar din lume. Ziarul se numește Zimbrul și Vulturul și este un exemplar românesc care datează din 1858. Valoarea obiectului este dată de cele opt timbre din cea de a doua emisiune Cap de bour aplicate pe prima pagină.

Cea mai înaltă sculptură din piatră

Cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa se găsește în România. Statuia îl întruchipează pe regele dac Decebal și are o înălțime de 55 de metri. Statuia lui Decebal este una dintre cele mai mari atracții turistice din vestul României și este păstrată într-o stare excelentă până în zilele noastre.

Cea mai îngustă stradă

În România se găsește o stradă care are lățimea de aproximativ 1.20 de metri. Strada Sforii din Brașov este cea de-a treia cea mai îngustă stradă din Europa și are 80 de metri lungime. Tot în Brașov poate fi văzută și cea mai mare orgă din Europa aflată într-o capelă în interiorul Bisericii Negre.

Cea mai înaltă biserică din lemn din lume

România găzduiește cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Lăcașul de cult se găsește în Maramureș, se numește Mănăstirea Săpânța-Peri și are 78 de metri înălțime. Frumusețea așezământului este dată de detalii și de liniștea care o înconjoară.

Primul oraș iluminat electric

Timișoara a fost primul oraș din Europa continentală care a avut străzile iluminate electric. Evenimentul a avut loc pe 12 noiembrie 1884 când, în Timișoara, au fost aprinse 731 de lămpi electrice, o premieră în Europa, lucru care a transformat orașul de pe Bega în primul oraș iluminat electric din Europa. Pe timp de noapte, până şi cele mai înguste străduţe au devenit puncte luminoase pe harta oraşului, datorită lămpilor incandescente cu filamentul din cărbune, sporind protecţia dar şi confortul celor care se plimbau.

Una dintre cele mai dense rețele de transport

Rețeaua de transport de suprafață din București este una dintre cele mai dense din Europa, transportând aproximativ două milioane de pasageri zilnic.

Citește și: Peştera Bolii, una dintre puţinele peşteri din România ce poate fi vizitată de la un capăt la altul şi legendele legate de ea

Mai mult decât atât, în România se află cea mai mare populație de urși bruni din Europa.

România este singura țară vorbitoare de limbă latină din Europa de Est.

Știați că stiloul a fost inventat de un român? Petrache Poenaru este inventatorul stiloului.

În România se află unul dintre cei mai înalți copaci din Europa. Acesta se găsește în pădurea de la Şinca Veche şi are 62,5 metri înălţime, cam cât un bloc cu 22 de etaje.

Cele mai vechi fosile de homo sapiens de până acum au fost descoperite în sud-vestul României, în Peștera cu Oase. Fosilele sunt vechi de aproximativ 37 800-42 000 de ani.

România este singura țară din Europa unde mai există bancnote de plastic.

Știați că Bucureștiul este al 7-lea oraș ca suprafață și al 10-lea ca populație din U.E. ?

Predealul este localitatea care se află la cea mai înaltă altitudine din țara noastră (1060 de metri), în timp ce Sulina este situată la cea mai mică altitudine (4 metri).

Știați că primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant, a fost Bucureștiul? În data de 1 aprilie 1857, orașul era iluminat cu peste 1000 de lămpi.

România este prima țară din lume cu o producție de petrol înregistrată în statisticile internaționale.

Motorul modern cu reacție a fost inventat de inventatorul bucureștean Henri Coandă în 1910.

Sursa foto: Pinterest.com

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora