Cele mai vechi teatre din România - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai vechi teatre din România se mândresc cu o istorie impresionantă: la inaugurarea lor au participat împărați sau oameni importanți ai acelor vremuri. Însuși poetul Mihai Eminescu a călcat pragul unora în calitate de sufleur. Vestea bună e ca unele dintre aceste teatre funcționează și în prezent, în clădirile originale, reconstituite.

Iată care sunt cele mai vechi teatre din România:

Cele mai vechi teatre din România: Teatrul Mihai Eminescu din Oravița

Sursa foto: Centrul Cultural Teatrul Vechi Mihai Eminescu Oraviţa/ Facebook

Teatrul Mihai Eminescu din Oravița este cel mai vechi teatru din România, care funcționează și în prezent. Acesta a fost inaugurat 5 octombrie 1817, în prezența familiei imperiale austriece. Teatrul construit cu mai bine de 200 de ani în urmă a rezistat până în prezent, fiind consolidat de câteva ori de-a lungul timpului.

Arhitectul Ion Niuni este cel care s-a ocupat de proiect, Teatrul Mihai Eminescu fiind o copie a teatrului Burgtheater din Viena. Teatrul arată impresionant și în prezent, păstrând aceeași linie pe care arhitecții au impus-o în vremurile de la început.

De-a lungul timpului, la Oravița au avut reprezentații trupe de teatru din Budapesta, Viena, Berlin, Roma sau New York. La Teatrul Mihai Eminescu din Oravița au concertat și Ciprian Porumbescu şi George Enescu. În istorie a rămas trecerea pe acolo a marelui poet Mihaie Eminescu, care era sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly.

Cele mai vechi teatre din România: Teatrul vechi din Arad

Teatrul vechi sau Teatrul Hirschl din Arad este la fel de vechi ca cel din Oravița, însă, din păcate, clădirea în care se țineau spectacole stă să cadă. A fost lăsată în paragină, deși este o clădire cu statut istoric.

Clădirea a fost construită în 1817 și se spune despre ea că este cel mai vechi edificiu teatral permanent de pe teritoriul țării noastre. Construcția a fost începută la inițiativa lui Iacob Hirschl, un comerciant de origine austriacă.

La primele reprezentații de pe scena Teatrului Vechi din Arad au urcat pe scenă trupe de teatru germane și maghiare. În 1907, clădirea a fost însă transformată în cinematograf.

Cele mai vechi teatre din România: Teatrul Ioan Slavici din Arad

Sursa: Teatrul Clasic Ioan Slavici/ Facebook

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a fost ridicat între anii 1872-1874 în stil neoclasic. Evenimentul de inaugurare a avut loc pe 21 septembrie 1874, în prezența împăratului Austriei Franz Iosef, însoțit de prinții Albrecht, Iosif și Johann.

Teatrul a suferit lucrări de modernizare în perioada1958-1960. Atunci a fost construită și actuală fațada. În 2017, Consiliul Local al Municipiului Arad a anunțat că Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, care este considerat monument istoric, va fi reabilitat şi modernizat printr-un proiect în valoare de peste 75 de milioane de lei.

Cele mai vechi teatre din România: Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași

Sursa foto: Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi/ Facebook

Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași este o adevărată bijuterie, fiind cotat ca unul dintre cele mai frumoase din lume. Mai precis, BBC l-a plasat pe poziția a doua în acest clasament.

Clădirea Teatrului Național, care a fost inaugurată pe 1 decembrie 1896, este o adevărată operă de artă. Cortina pictată în 1896 de către meșterul vienez M. Lenz și terminată de unul dintre discipolii săi este considerată o capodoperă.

Teatrul este luminat de 1418 lămpi și un candelabru de cristal de Veneția cu 109 becuri.

Teatrul Național din Iași a fost inclus într-un program de reabilitare în 2006, lucrările finalizându-se în 2012. Patru milioane de euro a costat reabilitarea, însă teatrul arată cu adevărat impresionant.

Cele mai vechi teatre din România: Vechiul Teatru Naţional din București

Sursa foto: Novotel Bucharest City Centre/ Facebook

Înainte ca Bucureștiul să aibă Teatrul Național I.L. Caragiale, a avut un alt teatru în locul în care astăzi se afla hotelul Novotel. Acesta a fost inaugurat în 1852 și avea o capacitate destul de redusă, însă ulterior a fost mărit. Clădirea de pe Calea Victoriei a avut însă o soartă tristă: mai întâi a fost distrusă parțial de un cutremur în 1940, iar apoi bombardată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși mulți și-au dorit să o reabiliteze, până la urmă clădirea a fost integrată în hotelul Novotel.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora