Celebrităţile donează „Jeans for Refugees” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Victoria Beckham, Claudia Schiffer, Kate Moss şi Emma Watson se numără printre vedetele care au donat în campania „Jeans for Refugees”, lansată de International Rescue Committee, notează contactmusic.com preluat de News.ro. Între cele o sută de vedete care s-au alăturat campaniei umanitare se află Sofia Coppola, Elton John, Claudia Schiffer, Eva Longoria, Elle MacPherson, Zoe Saldana şi Alicia Vikander. Perechile de pantaloni donate de staruri vor fi transformate de artistul Johny Dar în opere de artă, care vor fi scoase la licitaţie, prin intermediul Catawiki.com, în decurs de 100 de zile, iar câştigurile vor reveni organizaţiei.

„În acest caz, nu este vorba despre modă, este artă”, a spus Johny Dar. „Este un proces intuitiv, căutând a scoate la iveală orice sentimente ar exista în blugii aceştia de la celebrităţile care i-au purtat şi voi face tot ce pot să le scot la lumină prin pictură”, a adăugat artistul.

Johny Dar a spus că nu a fost dificil să găsească staruri care să doneze. „Cred că au fost convinse în acelaşi fel cum m-am convins eu şi cum s-au convins şi alţii – este o cauză umanitară şi asta este mai important decât mine sau oricine altcineva implicat”. Dintre toate perechile de pantaloni donate, cel mai dificil i-a fost să o picteze pe cea a starului din „Harry Potter and the Philosopher’s Stone”. Blugii Emmei Stone au fost cei mai mari consumatori de timp, dar această creaţie este preferata autorului.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora