Chick Corea, Bill Laurance, China Moses şi alte nume tari la Jazz TM, de la Timişoara - LIFE.ro
Mergi la conținut

Chick Corea, Bill Laurance, China Moses şi alte nume tari la Jazz TM, de la Timişoara

Artista americană China Moses - despre care organizatorii spun că “ reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele şi contrângerile”, în timp ce “vocea ei transmite emoţie, pasiune şi profunzime, odată cu fiecare cuvânt” – va cânta şi ea, în premieră, la Festival TM.
Share this article

Jazz-ul este dintotdeauna un gen de muzică divers şi multicultural, definit astfel încă dinainte ca astfel de concepte să existe, un continuu mix de oameni, sentimente şi muzică”, spun organizatorii festivalului Jazz TM, care au pus bazele acestui eveniment tocmai din dorinţa de a crea acest mix unic şi la Timişoara. Aflat la cea de-a cincia ediţie, Jazz TM va aduce, între 30 iunie şi 2 iulie, în mai multe spaţii din Timişoara, câteva dintre cele mai originale nume ale jazzului contemporan. Unul dintre ele este Chick Corea, muzician american distins cu numeroase premii Grammy şi promotor al unui stil cunoscut sub numele de jazz fusion sau jazz-rock. Fost membru al celebrului band ˝Miles Davis Band˝, condus de legendarul Miles Davis, la ale cărui înregistrări a luat parte la sfârşitul anilor ’60, Chick Corea nu a încetat niciodată să exploreze sound-urile fusion-ului. O va face şi la Festival TM, alături de trupa sa, Chick Corea Elektric Band, pe care a înfiinţat-o în 1986.

Bill Laurance, pianistul cunoscutului band Snarky Puppy, este un alt nume important ce figurează în lineup-ul festivalului. Pianist, compozitor, aranjor şi producător, Bill Laurance este autor de muzică de jazz şi muzică electronică, printre cei cu care a colaborat de-a lungul vremii numărându-se trio-ul trip-hop Morcheeba, saxofonistul Chris Potter şi chitaristul african Lionel Loueke.

China Moses, Foto: Jazz TM

Artista americană China Moses – despre care organizatorii spun că “ reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele şi contrângerile”, în timp ce “vocea ei transmite emoţie, pasiune şi profunzime, odată cu fiecare cuvânt” – va cânta şi ea, în premieră, la Festival TM. Chitaristul şi cântăreţul maghiar Csaba Toth Bagi îşi va face auzite sound-urile de blues şi jazz. Multiintrumentalistul Thomas de Pourquery va încânta publicul cu improvizaţii fascinante şi solo-uri de saxofon unice. Ana Dubyk Quartet – proiect internaţional alcătuit din românii Ana Dubyk (vocalist) şi Toma Dimitriu (pianist), coreanul Ju Min Park (basist) şi rusul Petr Agapov (toboşar) – va interpreta jazz clasic, compoziţii originale şi cântece româneşti.

Festivalul – ale cărui concerte vor avea loc în Piaţa Victoriei, parcul Civic şi parcul Castelului – va începe în Piaţa Victoriei din Timişoara, vineri, de la ora 20.00, când este programat un concert de Ana Cristina Leonte, urmând ca de la ora 21.00 să aibă loc concertul Chick Corea Elektric Band. Evenimentul se va încheia duminică, tot în Piaţa Victoriei, unde sunt programate trei concerte: SUBJazz (ora 20.00), Bill Laurance (ora 21.00), şi Monty Alexander Harlem Kingston Express (ora 22.30).

 

Detalii despre program şi bilete veţi găsi pe jazztm.ro

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora