Cine a primit cele mai multe nominalizări la premiile Gopo? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cine a primit cele mai multe nominalizări la premiile Gopo?

Cu trei zile înainte de decernarea celor mai importante premii din lumea filmului, Premiile Oscar, s-au anunţat nominalizările la cel mai important eveniment din filmul românesc, Gala Premiilor Gopo.
Share this article

Cu trei zile înainte de decernarea celor mai importante premii din lumea filmului, Premiile Oscar, s-au anunţat nominalizările la cel mai important eveniment din filmul românesc, Gala Premiilor Gopo. „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, este filmul cu cele mai multe nominalizări, printer care şi cea la categoria Cel mai bun film al anului.

“6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu) şi “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) sunt cele cinci lungmetraje care intră anul acesta în cursa pentru trofeul Gopo, creaţia sculptorului Adrian Ilfoveanu, la categoria Cel mai bun film.

23 de lungmetraje româneşti lansate în cinematografe în 2017 au fost luate în considerare de către juriu pentru desemnarea nominalizărilor celei de-a XII-a ediţii a Premiilor Gopo. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 27 martie la Teatrul Naţional din Capitală.

La această ediţie, cele mai multe nominalizări le-au strâns: “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) – 15 nominalizări, “6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil) şi “Aniversarea” (r. Dan Chişu) – 8 nominalizări, “Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer), “Breaking News” (r. Iulia Rugină) şi “Fixeur” (r.Adrian Sitaru) – 7 nominalizări.

Pentru categoria Cel mai bun regizor, nominalizările sunt: Nae Caranfil pentru “6,9 pe scara Richter”, Călin Peter Netzer pentru “Ana, mon amour”, Iulia Rugină pentru “Breaking News”, Adrian Sitaru pentru “Fixeur” şi Daniel Sandu pentru “Un pas în urma serafimilor”.

Diana Cavaliotti (“Ana, mon amour”), Voica Oltean (“Breaking News”), Ela Ionescu (“Dimineaţa care nu se va sfârşi”), Cristina Flutur (“Hawaii”) şi Ofelia Popii (“Portrete în pădure”) concurează pentru statueta acordată Celei mai bune actriţe într-un rol principal. La categoria Cea mai bună actriţă într-un rol secundar, au fost nominalizate Carmen Tănase (“Ana, mon amour”), Simona Bondoc (“Aniversarea”), Diana Spătărescu (“Fixeur”), Rodica Lazăr (“Hawaii”) şi Ana Ciontea (“Mariţa”).

Statueta Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal îi va reveni unuia dintre următorii protagonişti: Mircea Postelnicu (“Ana, mon amour”), Andi Vasluianu (“Breaking News”), Tudor Aaron Istodor (“Fixeur”), Alexandru Potocean (“Mariţa”), Şerban Pavlu (“Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”) şi Vlad Ivanov (“Un pas în urma serafimilor”). În cursa pentru câştigarea statuetei acordate Celui mai bun actor într-un rol secundar intră Emanuel Pârvu şi Lucian Ifrim (“Aniversarea”), Adrian Văncică (“Ultima zi”), Ali Amir şi Ilie Dumitrescu Jr. (“Un pas în urma serafimilor”).

Dintre documentarele de lungmetraj care au intrat în atenţia juriului de nominalizări, vor fi supuse votului producţiile: “Braşov 1987. Doi ani prea devreme” (r. Liviu Tofan), “Eu sunt Hercule” (r. Marius Iacob), “Ouăle lui Tarzan” (r. Alexandru Solomon), Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu), Procesul (r. Claudiu Mitcu) şi Ţara moartă (r. Radu Jude).

La categoria Cel mai bun film european, criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru urmatoarele cinci titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: “Cealaltă parte a speranţei” / “The Other Side of Hope” (r. Aki Kaurismäki), “Despre trup şi suflet” / “On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi), “Dunkirk” / “Dunkirk” (r. Christopher Nolan), “Mister în Slack Bay” / “Ma loute’’ (r. Bruno Dumont) şi  “(M)ucenicul” / “(M)uchenik” (r. Kirill Serebrennikov).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă aici.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora