Căutare

Share this article

Iraida Florea s-a născut la Câmpina, vine dintr-o familie cu înrudiri italiene, iar bucuriile copilăriei ei includeau blănurile, rochiile de mătase, șalurile de cașmir ori perucile și pantofii mamei și bunicii ei.

Ce înseamnă Iraida și cine ți-a ales numele?

Iraida Florea: Iraida înseamnă patimă în lumina divină; este un nume foarte vechi, ce s-a născut dintr-o combinație magică: Aidah, care în sanscrita veche înseamnă lumină de la zei și Ira, care înseamnă, în latină, patimă.

Numele mi-a fost dăruit de preotul paroh de la vremea respectivă, care a recomandat să fiu botezată cu un nume sfânt, mai apropiat de credința creștin-ortodoxă. numele este destul de rar și în prezent, iar pe atunci probabil unicat, lucru greu de gestionat în școală, fiindcă pronunția lui era incorectă de cele mai multe ori. Era frustrant pentru mine. Astăzi însă îi sunt recunoscătoare părintelui și părinților mei pentru a fi acceptat, aflându-i conotația simbolică și contribuția în formarea mea ca individ.

Studio-ul din Câmpina – Iraida Florea

 

De când ai început să scrii poezie?

Iraida Florea: Scriu de când aveam 6 ani, iar multe dintre poeziile acelor vremuri mi se par incredibile și acum.

Cine erai și ce făceai la 6 ani?

Iraida Florea: Am avut o copilărie fericită la Câmpina. Am avut norocul să vin în existența aceasta cu toți membrii familiei, cu părinți, bunici și apoi cu un frate mai mic. Eram o familie destul de înstărită, cu oameni pozitivi, cu un tată artist în inimă, nu de profesie.

Iraida Florea, împreună cu tatăl ei

Tatăl și mama erau petroliști (Câmpina a avut cea mai mare rafinărie din Europa și Institutul de Cercetări pentru Petrol și Gaze). Dincolo de meserie, tata scria poezie și desena superb. Probabil că el m-a și învățat să scriu, deși nu mai știu foarte bine acest detaliu, fiindcă avea un scris de adevărat desenator. Iar mama citea foarte mult și spunea cele mai frumoase povești.

Care este cea mai frumoasă amintire de atunci?

Iraida Florea: Îmi aduc aminte cu bucurie curtea cu iarba verde, înaltă și cățelul cel mic, Bobiță, un soi de pekinez, pe care îl foloseam pe post de păpușă (avea chiar și căruciorul propriu).

Bunica mea, Eleonora, mama tatălui meu, era la vârsta mea de acum și adora ordinea. Dacă vreunul călca peste franjurii de la covoare, ne certa, apoi îmi punea pieptenul în mână să repar. Să-ți spun că și eu, astăzi, sunt exact la fel? Studioul trebuie să fie în perfectă ordine, altfel creierul meu nu poate lucra. (râde)

Iraida Florea

Ce muncea bunica?

Iraida Florea: Ea era consoarta, fashionista. Bunicul era foarte bogat, iar ea avea foarte multe blănuri, cercei, inele, brățări, rochii și foarte mulți pantofi.

Despre ce ani vorbim noi acum?

Iraida Florea: Despre anii 70 – 80.

Se întâmpla acest scenariu în comunism?

Iraida Florea: Întâmplarea face că bunicul era într-o funcție de conducere la fostul C.L.F. (Centrul de Legume și Fructe), iar zona noastră era bogată în pomi fructiferi ori viță de vie, așa că lucrurile mergeau bine.

De unde își lua bunica toate blănurile?

Iraida Florea: Poveste lungă. (râde) Iubeau frumosul și aveau un stil rafinat și mama, și bunica. Veneau la București, la cumpărături, unde existau consignații și cele câteva magazine de modă: Romarta, Eva, Victoria.

Mă întreb acum, în 2019, unde au dispărut rafinamentul și stilul de odinioară? Aprecierea frumosului și calității? Existau croitori, mătușa mea era croitoreasă, mama făcea din pasiune haine couture pentru diverse sărbători, la fel și mama ei, bunica Stela.

Iraida Florea, creatoarea Hyperborean Folklore

Cum primește un copil toată această moștenire aristocratică, într-o lume în care mulți se străduiau din greu să aibă parizer?

Iraida Florea: Cred că am crescut sănătos, fiindcă atât bunicii, cât și părinții mei erau oameni simpli, nu aveau vreun aer de superioritate față de ceilalți. Dimpotrivă. Am fost educată să dăruiesc și altora din ce aveam eu și o făceam cu plăcere.

Nu primeam nici eu totul de-a gata, pe nemeritate, am crescut cu niște valori sănătoase. Bunica juca șotron cu mine dacă pieptănam franjurii la covor, dacă mâncam toată supa sau dacă făceam lecția de germană.

Cu cine îți plăcea să stai? De la cine învățai?

Iraida Florea: Eram tot timpul cu toată familia și de la toți aveam, practic, ceva de învățat. Până când a murit bunica Eleonora, când eu eram foarte mică, de vreo 9 sau 10 ani. Și când s-a întâmplat asta, am rămas pe deplin stăpâna casei. Într-un fel era o perioadă greoaie, fiindcă aveam tot soiul de însărcinări, dar în alt fel învățasem deja ce aveam de învățat de la bunica și încercam să-i fiu de ajutor mamei pe cât îmi era posibil.

Era distractiv pentru mine fiindcă îmi invitam acasă prietenele și ne găteam cu bijuteriile, penele și blănurile mamei. Fapt pentru care intram în conflict cu tata. Dar era mult prea frumos în șifonier la mama și avea foarte mulți pantofi absolut superbi să pot sta prea mult timp departe.

Universul copilăriei recreat – Iraida Florea

Când părăsești tu acest univers mirific al copilăriei?

Iraida Florea: La 14 ani, când familia supune la vot ce este mai bine pentru viitorul copilului, adică al meu. Opțiuni nu erau foarte multe, aveam Liceul Economic de Turism și Liceul Sanitar la Ploiești. Am decis să aleg ultima variantă, chiar dacă era departe de casă.

Așa că am plecat la Călimănești pentru un an. Imediat după Revoluție m-am transferat la secția de turism a Liceului Mihail Săulescu, din Predeal, unde am ajuns din nou într-un mic Paradis.

Am terminat liceul și am intrat la secția de Relații Economice Internaționale, a Universității Româno-Americană, fiindcă îmi doream să fac toate cursurile în limba engleză, lucru care nu s-a întâmplat, din păcate.

Dorinţa mea arzătoare era să călătoresc prin lume şi să mă pot înțelege cu toţi ceilalţi, să pot comunica; credeam pe atunci că limba engleză ar fi de mare ajutor, ceea ce s-a demonstrat a fi adevărat. Dar mai sunt şi alte unelte de comunicare care pot fi folosite pentru a cunoaşte lumea.

Nerăbdătoare fiind, m-am angajat în timpul facultăţii la o companie de recrutare de forță de muncă pentru Canada şi SUA, unde am intrat pe postul de secretară şi am plecat ca manager.

A fost o experiență excelentă din care am început să învăț comunicarea cu oamenii şi evident demersurile unui birou. Îmi plăcea ce făceam, șefii mi-au dat libertate să îmi asum responsabilități și cred că asta este cel mai important: să primești creditul și libertatea să faci lucrurile cum crezi că este mai bine.

Apoi am intrat în lumea design-ului de interior și atunci a ieșit la iveală Iraida artistul. Cu toate că nici la birou nu treceam neobservată: aveam perucă, fulgi sau tocuri, întotdeauna altfel decât trendul. Dar asta făceam de când eram mică. Am fotografii de la 2 ani, când mama mea mă îmbrăca cu costumaţiile proaspăt create pentru mine, îmi punea peruci, iar tatăl meu mă fotografia.

Iraida Florea

În acest context, un prieten italian mi-a propus să mă ocup de crearea şi comercializarea unui brand vestimentar pe care dorea să îl aducă în România, doar eu eram cea mai fashionista dintre amicele lui. Astfel m-am strecurat în lumea modei și am deschis un lanț de 10 magazine în România într-un timp de doi ani, care purtau numele Flo & Jo.

Producția o făceam în China, evident, unde toată lumea făcea producție la acel moment, dar şi acum. Ne place sa credem contrariul, însă este complet eronat deoarece de la brandurile mari până la cele mai mici producţia s-a realizat acum 20 de ani şi încă se realizează în cea mai mare parte în China. Este important de precizat faptul că acest lucru nu lipește o eticheta de lucru „cheap” deoarece China poate produce şi lucruri de o calitate superioară, totul depinzând de cost. Mi s-a propus transferul la Shanghai după deschiderea primelor 10 magazine în România şi am acceptat cu bucurie deoarece era o lume fascinanta, „altfel” şi astfel am condus compania acolo timp de 11 ani.

Cum a fost experiența?

Absolut fascinantă și aș relua-o de mai multe ori.

Este o altă lume, o altă cultură, un univers ce pare cu susul în jos prin comparație cu ce avem noi. Dar cu siguranță, din toată experiența mea asiatică, din toate țările prin care am fost, am găsit acolo o subtilitate a înțelepciunii mai elevată decât cea care a rămas în Europa. Nu că noi nu am avut-o, ci cred că am pierdut-o din cauza acestui mega-consumism.

Această experiență m-a apropiat mai mult de ceea ce trebuia să fiu. Cu siguranță am devenit mai răbdătoare, fiindcă ei au această calitate de a aștepta ca lucrurile să se întâmple. Asta neînsemnând că au vreun ritm lent.

Muncesc într-un ritm infernal. Dacă ziua ar fi avut 27 de ore era mult mai bine. Acolo orașul începe să zumzăie la 4.30 dimineața și se mai oprește la miezul nopții.

Nu mi-a fost ușor. Când m-am mutat eu acolo eram 4.000 de străini între 21 de milioane de chinezi. Când întâlneam vreun european mi se părea că este din Câmpina, ne salutam şi eventual se legau prietenii.

De ce ai plecat?

N-aș zice că sufeream de dorul sarmalelor, deși a călătorit mama în avion cu sarmale congelate și cozonac, pentru masa de Paște, pe care am întins-o la Shanghai.

Dar, după 15 ani într-un oraș cum este Shanghai-ul, am ajuns realmente extenuată. Foarte mulți dintre prietenii mei plecaseră și nici jobul nu mi se mai părea atât de fascinant.

Ultimii 4 ani în Shanghai am construit brand-ul meu propriu de imagine fotografica, de film şi împreună cu echipa mea extraordinară şi multiculturală am cucerit sofisticatele şi pretenţioasele scene din Shanghai, de-acum la un nivel couture absolut. Lucram în particular cu atelierele de modă de înaltă clasă (Guo Pei, Aolisha by GMB, Ne-Tiger).

Oboseala şi-a spus cuvântul însă, şi împreună cu soțul meu, am decis să ne mutăm în altă parte. Am venit în Europa să căutam un loc mai liniștit şi am rămas în România, pentru alte 6 luni. Plimbarea pe Bulevardul Elisabeta, din București, mi-a scos în cale un manechin cu clop de moroșan pe cap, lucru care a activat în mine dorinţa să rămân aici și să „prelucrez” mesajul tradiţional românesc într-unul de avangardă internațională.

Și te-ai retras la Câmpina. Spune-mi ce muncești acolo!

La Câmpina, în fosta fabrică de pâine a tatălui meu, am recreat atelierul de imagine pe care l-am iniţiat cu câţiva ani în urma la Shanghai şi cu care am avut succese bine meritate şi premiate acolo timp de 4 ani consecutivi.

În acest atelier am colecţionat mai multe obiecte de cult şi culturi internaţionale, dar predominantă este colecţia etnografică de costum românesc. Am dorit mult ca această opera de artă – costumul tradiţional românesc – să fie imortalizat în imagini fotografice şi de film, astfel am creat proiectul cultural de imagine Hyperborean Folklore. Din 2016 m-am dedicat în exclusivitate acestui proiect, susţinut financiar de mine şi de soţul meu şi sunt mândra şi fericită că am creat un brand de ţară, un brand care poate fi pliat pe orice brand romanesc care îşi dorește o altfel de imagine de inspirație românească ancestrală.

Proiectul începe ca un proiect fotografic, având astăzi 33 de editoriale fotografice descrise în versuri proprii, bilingve. Aceste editoriale sunt realizate în locaţii importante din România dar şi în alte ţări, modelele mele fiind domnişoare şi doamne fără o minimă pregătire în modeling profesionist.

Am publicat în 2017 şi 2018 două volume de enciclopedie etno-fashion HYPERBOREAN FOLKLORE, urmând să public alte două volume, sper în 2020. Aş putea spune că este unica enciclopedie etno-fashion din lume şi mi-aş dori mult să o pot publica la nivel international. Actualmente este ediţie limitată.

Pentru acelaşi proiect am creat un spectacol artistic unic care a avut 2 mari reprezentaţii pentru Centenar România: la Muzeul de Artă al României din Bucureşti şi în cadrul evenimentului Gala Capital 26 din 2018, o altă reprezentaţie de excepţie a fost pentru sărbătorirea a 70 de ani de Teatru Toma Caragiu din Ploieşti anul acesta şi alte câteva reprezentaţii mai mici în cadrul altor evenimente. Ultima apariţie scenică într-o nouă formulă de aceasta dată, a fost de Moș Nicolae la Parohia Sf. Nicolae – acolo unde eu am fost botezată.

Hyperborean Folklore are inclusiv o colecție de produse couture de lux şi anume rochii unicat (cu măsuri ajustabile) de inspiraţie folclorică dar design avangardist şi două colecţii de eşarfe unicat, evident cu aceeaşi inspiraţie din simbolistica dacică moştenită pe costumul etnic românesc. Colecţiile sunt realizate numai cu materiale 100% naturale şi preţioase şi pot fi realizate şi la comandă în limita stocului de materiale.

Cred cu tărie că uniunea face forţă şi din acest motiv încerc să creez colaborări cu alţi artişti locali şi internaţionali, împreună cu care să transmitem un mesaj vizual şi chiar extrasenzorial de impact, de inspiraţie folclorică autentic românească şi având valenţe valorice multiculturale.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO