Cine este Dragoş Petrescu? Cum a ajuns investitorul de la Imperiul leilor de la vânzarea de ziare la afaceri de zeci de milioane de euro - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cine este Dragoş Petrescu? Cum a ajuns investitorul de la Imperiul leilor de la vânzarea de ziare la afaceri de zeci de milioane de euro

Apogeul vremii a fost să deţină 6 tarabe unde vindea marfă pentru toate gusturile. Ce-i drept, nevoia şi dorinţa consumatorului român de atunci nici nu era greu de satisfăcut. Au urmat câţiva ani extrem de profitabili, iar deja antreprenorul nu s-a grăbit să-i cheltuie, ci a căutat să îi investească în lucruri mai mari.
Share this article

Dacă până de curând numele lui era cunoscut în special în mediul de business, odată cu implicarea sa ca investitor în emisiunea Imperiul leilor tot mai multă lume şi-a dorit să afle cine este Dragoş Petrescu. Numele lui Dragoş Petrescu este legat de restaurantele La mama, City Grill şi istoricul Caru` cu Bere, dar şi de alte restaurante populare în Bucureşti. Când vine vorba însă de reţeta succesului, omul de afaceri recunoaşte că ai nevoie de mai mult decât muncă şi inspiraţie pentru a ajunge la afaceri de o asemenea amploare. Ai nevoie şi ca vremurile în care începi business-ul să fie potrivite.

Cine este Dragoş Petrescu – de la băiatul cu ziarele la munca la McDonald`s

Începutul anilor `90, momentul de cotitură al celor mai mulţi oameni de afaceri de succes de la noi, l-a prins pe Dragoş Petrescu abia ieşit dintr-o adolescenţă grea, marcată de divorţul părinţilor şi lipsa banilor. Cel mai tare însă l-a afectat lipsa de independenţă, incapacitatea de a fi stăpân pe propria viaţă. N-a vrut să rămână cu mama după divorţ, aşa că a plecat cu tatăl său. A ajuns până la urmă în grija bunicilor.

Abia întors din Armată, viza admiterea la Facultatea de Transporturi, la Politehnică. Nu voia să stea degeaba până în toamnă aşa că s-a apucat să vândă ziare în Piaţa Universităţii, iar asta i-a adus primii bani, nu doar pentru supravieţuire, ci şi pentru economii.

În fiecare zi, la 4 dimineaţa era la Casa Presei Libere unde lua cele mai importante ziare ale vremii, câte 500 din fiecare, 2000 în total. Mergea apoi cu ele în pasajul de la Universitate şi aştepta oamenii care ieşeau sau intrau la metrou. Tensiunile vremii se resimţeau puternic în consumul de atunci de presa scrisă, aşa că în scurt timp ziarele erau vândute toate.

Cu banii strânşi din vânzarea de ziare, Dragoş Petrescu a deschis, în acelaşi an, o tarabă în Piaţa Dorobanţi. Într-o societate avidă de produse de orice fel, tânărul asta şi oferea: orice. Vindea deodorante, săpun, cafea, ciocolată, cacao. Orice aducea la vânzare, dispărea ca prin farmec. Spiritul antreprenorial şi-a spus cuvântul, aşa că în 3 luni Dragoş Petrescu avea o nouă tarabă cu “de toate”. Apogeul vremii a fost să deţină 6 tarabe unde vindea marfă pentru toate gusturile. Ce-i drept, nevoia şi dorinţa consumatorului român de atunci nici nu era greu de satisfăcut. Au urmat câţiva ani extrem de profitabili, iar deja antreprenorul nu s-a grăbit să-i cheltuie, ci a căutat să îi investească în lucruri mai mari.

În 1995 Mcdonald`s intra pe piaţa din România. Dragoş Petrescu ştia că dacă vrea să evolueze are nevoie să înveţe business de la companii cu renume, aşa că a aplicat pentru o franciză. Timp de 3 ani nu a avut acces la ea. Era considerat un antreprenor prea mic pentru o franciză atât de mare.

În 1997, sosirea în România a lanţului de benzinării Shell l-a orientat în această direcţie. A luat franciza Shell, dar nu a renunţat la visul lui. A continuat să trimită cereri către McDonald`s, iar în 1998 a fost admis în programul de franciză. Un an de zile a muncit câte 10 ore şi jumătate pe zi, fără să fie plătit. Muncea 8 ore în restaurant – de la spălat pe jos şi spălat toalete până la adunatul gunoaielor din jurul clădirii – şi pe lângă acestea avea 2 ore obligatorii de training. După un an de zile a ajuns director de restaurant la McDonald`s, a urmat cursurile Hamburger University din Chicago şi licenţa, în anul 2000. Franciza, însă, nu a obţinut-o niciodată.

Foto: imperiulleilor.protv.ro

Cine este Dragoş Petrescu – De la primul restaurant la afaceri la zeci de milioane de euro

Nereuşita obţinerii francizei McDonald`s nu l-a îndepărtat de zona restaurantelor. Un magazin care nu funcţiona, pentru care nu reuşea să acopere nici chiria, a fost transformat, alături de Cătălin Mahu, în primul restaurant La mama din Bucureşti. Dintr-un magazin falimentar, în mai puţin de o lună de la deschidere, s-au trezit cu un restaurant plin. Secretul afacerii era extras din filosofia autohtonă: porţii mari la preţuri mici. A contat şi faptul că zeci de ani ieşirile la restaurant fuseseră pentru români ocazii rare, aşa că apetitul pentru mâncatul în afara casei era extrem de crescut.

Patru ani mai târziu Dragoş Petrescu a deschis primul City Grill. Nu oriunde, ci în cartierul Primăverii, nu foarte departe de Piaţa Dorobanţi, locul în care afaceristul prindea gustul antreprenoriatului la începutul anilor `90. În 2005 a renunţat la parteneriatul cu Mahu şi se retrăgea din compania care deţinea La mama, un gest pe care, recunoştea mai târziu, l-a regretat.

S-a axat, în schimb, pe dezvoltarea reţelei de restaurante City Grill, pe dezvoltarea unui lanţ de cafenele, a readus la viaţă celebra berărie Caru` cu bere şi a transformat-o nu doar în cel mai profitabil restaurant al său, dar şi în restaurantul cu cele mai mari câştiguri din România.

Foto: imperiulleilor.protv.ro

În prezent grupul City Grill administrează 17 restaurante şi cafenele din capitală sub branduri diferite: City Grill, City Cafe, Caru` cu Bere, Hanu` Berarilor, Hanu` lui Manuc, Pescăruş şi Trattoria Buongiorno. Dragoş Petrescu spune că 2 au fost marile lui avantaje: a înţeles necesitatea de a avea oameni buni aproape şi nu s-a culcat niciodată pe ideea că lucrurile rămân neschimbate, aşa că a găsit mereu puterea să schimbe şi să se adapteze.

Citește toate articolele despre Imperiul Leilor!
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora