Cine sunt oamenii din spatele Festivalului George Enescu? Și ce înseamnă să lucrezi pentru unul dintre cele mai mari evenimente de gen din Europa

Ediție de ediție, Festivalul George Enescu ne aduce la București cele mai mari nume din muzica clasică contemporană. Dar niciodată nu ne întrebăm cine sunt cei care fac posibil acest imens festival internațional, unul dintre cele mai importante din Europa. Așa că, LIFE.ro vă invită ca până la începutul ediției de anul acesta să îi cunoașteți pe oamenii din spatele festivalului. Și dacă v-am făcut cunoștință până acum cu Cristina Uruc care se ocupă de însoțirea artiștilor, cu Ana Diaconu, content writter în festival, cu Andrada Pavel, fotograful oficial al festivalului și cu Magda Lăzărică care se ocupă de transportul internațional al artiștilor, astăzi vi le aducem pe Simona Rentea, coordonatorul biroului de presă și pe Alexandra Maria Galan, membru al departamentului de însoțire al artiștilor.

Ce înseamnă Festivalul George Enescu pentru voi?

Simona Rentea: Festivalul a însemnat, înainte de toate, o șansă incredibilă să intru într-un univers total străin până în acel moment. În ARTEXIM am învățat enorm despre tot ce înseamnă organizarea unui eveniment de asemenea anvergură, dincolo de activitatea propriu-zisă a biroului de presă, departament din care fac parte din 2011 și pe care îl coordonez din 2013.

Alexandra Maria Galan: Festivalul George Enescu reprezintă pentru mine a doua familie. Oricât de poetic ar suna, în luna septembrie mi se pare că orașul capată o aură de sărbătoare. Asociam deseori zilele de festival cu amintiri din copilărie, când oamenii îmbrăcați elegant ieșeau de la biserică în zilele sărbătorilor Pascale, cu zâmbete largi și emanând bucurie, asemenea celor care acum ieșeau de la concertele de la miezul nopții. Festivalul George Enescu devine un fel de tatuaj spiritual pentru toți cei care se implică în organizarea lui. Îmi amintesc de ediția 2013, din organizarea căreia nu am făcut parte pentru că eram plecată din țară. Am fost cu sufletul la București, colindând pe culoarele Ateneului Român, deși mă aflam la 5000 km distanță.

Îndrăznesc să spun ca Festivalul George Enescu este o stare de spirit care îți provoacă dependență.

Care este legătura pe care o aveți cu lumea artistică?

Simona Rentea: Până să fac parte din biroul de presă al Festivalului nu am avut nicio conexiune cu lumea artistică. Aveam, mai degrabă, cunoștințe de cultură generală. A fost fascinant să intru într-o asemenea lume și încă este, chiar și după opt ani.

Alexandra Maria Galan: Nu am studii de specialitate în domeniul artisitic sau muzical. Însă pot să vorbesc despre alt gen de legatură care se stabilește între tine, ca om din organizare și fiecare orchestră în parte care vine la festival. Ești adoptat ad litteram în lumea aceasta minunată, asiști la repetiții, înveți reguli, îți formezi partituri mentale. După prima ediție în organizarea căreia m-am implicat în 2011, am rămas avidă de cunoaștere. Așa că am profitat de fiecare ocazie pe care am avut-o pentru a asculta mari orchestre de la Sydney Opera House, Bolshoi Theatre, Mariinsky Theatre, la Opera de Stat din Praga. A devenit o legatură sufletească. Și deopotrivă o mândrie să spui tuturor că ești parte din familia festivalului.

Cât de mult muncești pentru ediția curentă a festivalului?

Simona Rentea: Întotdeauna se muncește foarte mult pentru fiecare ediție, organizarea propriu-zisă începe cu doi-trei ani înainte, uneori chiar mai mult. Asta tot ce ține de planificarea programului artistic, încheierea contractelor cu orchestrele și muzicienii și alte chestiuni de logistică și organizare. În biroul de presă planificăm interviurile, conferințele de presă și tot ce ține de departament cu câteva luni înainte de festival, agenda artiștilor prezenți în festival este întotdeauna foarte atent plănuită, mai ales că nu avem un interval de timp prea mare pentru fiecare artist (2-3 zile, uneori chiar mai puțin). Festivalul este un mecanism atât de complex, încât uneori este greu de explicat tot procesul acesta de organizare și pregătire și toate resursele materiale și umane implicate.

Alexandra Maria Galan: În calitate de însoțitori pentru orchestre și artiști, munca noastră începe în luna august. Meritul tuturor celorlalte activități este al echipei Artexim care începe pregătirea festivalului cu doi ani înainte. Practic acum deja se lucrează pentru ediția din 2021. Cool isn’t it? 😊

Care a fost cel mai emoționant moment pe care l-ați trăit în cadrul festivalului?

Simona Rentea: Îmi este greu să aleg unul singur. La concertul de deschidere din 2013 am trăit un sentiment tare fain când Staatskapelle Berlin a început să interpreteze Rapsodia Română a lui George Enescu. Cu siguranță eram într-o stare de emoție și euforie personală, dar am simțit cum întreaga sală a vibrat și toată energia aceea incredibilă s-a ridicat cumva deasupra tuturor. Au fost foarte multe momente emoționante în toți acești ani, momente care au ținut atât de acte artistice, cât și de toate energiile din backstage și din echipa de organizare.

Alexandra Maria Galan: Cel mai emoționant moment pentru mine a fost revederea maestrului Valery Gergiev în editia din 2017 a festivalului. În urmă cu un an avusesem privilegiul să îl urmăresc în Saint Petersburg, pe scena fabulosului Mariinky Theatre, pentru aniversarea a 175 de ani de la nașterea lui Pyotr Ilyich Tchaikovsky. Îmi amintesc cât de mult mi-am dorit atunci să pot lua un autograf de la el. Nu am reușit atunci. Însă, m-am bucurat atât de mult de clipele petrecute în prezența lui pe durata Festivalului G. Enescu, încât mi-am creat un fel de galerie mentală plină cu imagini și trăiri din acele zile. A fost plăcut surprins când l-am rugat să îmi dea un autograf pe programul Queen of Spades de la Mariinsky. Jubilam. Apoi a urcat pe scena Sălii Palatului și a reușit să farmece 4,000 de spectatori în câteva minute. Mie nu-mi rămânea decât să mă uit fascinată prin crăpatura ușilor din backstage, la etalarea magiei.

Care este momentul de care sunteți cele mai mândre din festival?

Simona Rentea: Sunt multe momente când munca îți este recunoscută în cel mai sincer mod cu putință, dar îmi amintesc un moment în care unul dintre impresarii unei orchestre foarte apreciate m-a îmbrățișat după un concert, în culise, și m-a felicitat pentru felul în care am lucrat împreună. Apoi mai sunt toate momentele acelea în care oamenii alături de care lucrezi aproape non-stop în timpul festivalului îți spun că te-ai descurcat minunat, mai ales în situații grele. Și totuși, cred că momentul de care sunt cel mai mândră din cariera mea la festival este acela că mi-am făcut curaj să cred că pot lucra în echipa asta minunată. Și am mers la interviul de angajare. 😊

Alexandra Galan: Nu cred că există un moment anume. Sunt mai degrabă mândră de echipa festivalului care întotdeauna reușește să facă imposibilul posibil.

Am lucrat cu oameni minunati care mi-au devenit prieteni și care sunt o sursă de inspirație pentru curajul și tenacitatea lor.

Echipa festivalului te învață extrem de multe. Te învață să renunți la egocentrism și să îmbrățișezi frumusețea lucrului în echipă. Te învață să crezi într-un scop comun și că mai presus de toate contează ca cei din sală să simtă magia festivalului.

Cred cu tărie că noi, echipa festivalului asta suntem: mici magicieni care prin dedicarea lor se asigură că spectatorii pleacă cu zâmbetul pe buze și cu muzica în inimă.