Angela Carp, influencer și jurnalist Aleph News: „Am fost întotdeauna foarte ambițioasă și nu am vreun scop în viață în a fi nevasta cuiva.”

Angela Carp este jurnalist pentru Aleph News, influencer pasionat de modă, fostă concurentă „Bravo, ai stil!” și o fată de 30 de ani, ambițioasă, care a venit din Chișinău să cucerească lumea.

De ce ai ales cariera în televiziune?

Angela Carp: Îmi place ideea de a fi în lumina reflectoarelor. Am urmat cursuri de actorie la final de liceu, am dat admitere la UNATC, deci e ceva ce-mi place. Aș zice acum că mi se pare mai interesantă ideea de a fi pe un platou, decât pe scena teatrului. Deci poate că a fost bine că nu am trecut de admiterea la UNATC.

Și ce ai făcut după ce ai „picat” admiterea?

Angela Carp: Am plans vreo lună de zile. (râde) Apoi, îndrumată de sora mea, omul care mi-a îndrumat cam toți pașii în viață, am urmat o facultate, la Pitești. Am rămas un an de zile acolo, ce mi-a folosit mai mult decât ai crede, fiindcă a fost o perioadă de reculegere, dar și de activitate în același timp.

Un an mai târziu am revenit în București, unde am depus dosarul la două facultăți, la Universitatea din București, la Studii Culturale Americane, și la Politehnica din București. Terminasem liceul într-un profil real, ceea ce a făcut destul de simplă admiterea la inginerie. Finalmente, chiar dacă am fost admisă la amândouă, am ascultat sfatul surorii mele și am mers la Politehnică. Ea mi-a zis atunci: „Lasă, să faci și tu ceva serios în viață!”

Și am făcut exact inginerie. Se vede, nu? (râde)

În anul IV am plecat într-un stagiu Erasmus, în Malta, pentru 3 luni, fiindcă aveam nevoie de practică, și am apreciat la toată intensitatea acea perioadă, dar am realizat că de fapt nu-mi place această  meserie.

Am dus studiile la bun sfârșit și, mai mult decât atât, am învățat în Politehnică despre abilitatea de a rezolva probleme, de a găsi soluții.

Cum te-ai întors la lumina reflectoarelor, totuși, după această perioadă de inginerie?

Angela Carp: După inginerie m-am mai învârtit în lumea modei pentru vreo doi ani de zile, în diferite joburi. Îți spun imediat și contextul: în paralel cu facultatea lucram; am fost asistenta unei stiliste din București, Maria Andrei. În acea perioadă era foarte căutată, iar activitatea în atelier, în general, era foarte intensă, așa încât am învățat foarte multe lucruri de la ea: filma reclame, videoclipuri, făcea evenimente, shooting-uri pentru reviste și așa mai departe.

După facultate însă am ales altceva și am fost, pentru un an, visual merchandiser în Qatar, unde am lucrat mai mult pentru branduri masculine, luxury: Ermenegildo Zegna, Hugo Boss, Corneliani sau Canari, după care am început o serie de cursuri intensive la Milano, timp de aproape trei luni, la Institutul de Modă Burgo.

De ce nu ai rămas în modă?

Angela Carp: Cumva cred că nu am abandonat niciodată această zonă de interes, iar planurile actuale o includ.

După acești ani a urmat experiența din show-ul „Bravo, ai stil!”, moment care a retrezit în mine pasiunea pentru televiziune, reflectoare, spectacol. Acea etapă a trecut însă, fie că m-am identificat cu ea sau nu, și mi-a adus lucruri pe care nu am cum să nu le apreciez: un capital de imagine pe Instagram, un număr de urmăritori, o experiență interesantă și niște beneficii ulterioare de necontestat.

Din lumea asta a modei, în care ai intrat, ce învățăminte ai extras, cu ce ai rămas?

Angela Carp: Din colaborarea cu Maria am rămas cu o lecție de lucru foarte frumoasă. În esență eram atrasă să fiu în lumina reflectoarelor, doar că munca mea acolo era una de backstage, cum s-ar zice: stăteam în genunchi să o încalț pe Ina, pe Valentina Pelinel sau călcam vreo cămașă vreunei vedete. Eram mică și poate că tânjeam să fac o poză cu vreuna dintre vedete, iar Maria îmi spunea: „Angie, noi aici suntem la muncă, suntem profesioniști și ne comportăm ca atare, nu ca niște admiratori!”.

Atunci am înțeles ce înseamnă televiziunea, cum este un platou de filmare, că oamenii pe care îi vedem noi la televizor sunt niște oameni normali, iar în România nu prea există vedete, în sensul hollywoodian al cuvântului: oamenii pe care îi vedeam eu la tv se îmbrăcau de la aceleași magazine ca mine, mergeau cu taxi-ul, iar uneori nu aveau mai mulți bani decât aveam eu. Asta mi-a dat voie să văd și să înțeleg în alți termeni această lume.

Iar dacă merg și mai departe cu analiza acelor învățăminte, ți-aș spune despre nevoia din ce în ce mai acută în ultimii ani de a trăi minimalist. Sunt pasionată de tot ce se întâmplă în fashion, dar nu sunt neapărat interesată să consum într-un ritm alert, iar la finalul fiecărui an scot tot ce nu am purtat și donez sau vând, fac ceva cu hainele.

Îmi place să am o viață cât mai simplă, fiindcă este eficient și îmi simplifică viața. Orice îmi complică viața îmi dă o stare de anxietate.

Din experiența la emisiunea „Bravo, ai stil!” cu ce ai rămas? Pare un mediu destul de ostil.

Angela Carp: Pare un mediu destul de agresiv, din simplu motiv că 14 femei se văd și petrec 15 ore la filmări în fiecare zi. Se calcă pe bătături, evident. Suntem femei și suntem rele. (râde)

 Cum ai supraviețuit?

Angela Carp: Nu am supraviețuit. (râde) Eu am participat în sezonul doi, despre care se spune că a fost printre cele mai mișto, fiindcă a venit după boom-ul din primul sezon, și am ieșit după primele două luni.

Dușmani, prieteni ți-ai făcut atunci?

Angela Carp: De dușmani nu mă interesează, dar am rămas prietenă cu Iulia Moroșanu. Ne vedem foarte rar, dar când o facem ne place să petrecem timp împreună.

Din televiziune ce ai învățat?

Angela Carp: Aleph News este un proiect foarte diferit de ce înseamnă televiziunea clasică. Iar ce fac eu aici are mai mult legătură cu jurnalismul decât cu show-ul. În emisiunea în care lucrez acum nu folosesc prompter, e de fapt un debate pentru care mă documentez foarte mult, iar prezența ideilor este mult mai valoroasă decât cea a glam-ului.

Ce te ține în această zonă de mai mult jurnalism și mai puțină strălucire?

Angela Carp: Îmi place. Nu există can-can aici. Nu mă înțelege greșit, nu excludem entertainment-ul, fiindcă nu asta ne dorim, dar dacă aș pune punctul pe i, aș zice că nu sunt confortabilă cu ideea de a fi penibilă în fața camerelor de luat vederi. Nu cred că trebuie să îți pui un lighean în cap pentru rating.

În plus, acolo mă simt ca peștele în apă. Îmi place la nebunie. Nu mă duc la muncă pentru salariu, oricât de neobișnuit ar suna asta. Atât de mult îmi place.

Uite, chiar voiam să te întreb care este secretul acestei stabilități financiare, adică dacă te-ai căsătorit sau ești împreună cu un om de afaceri care îți dă această relaxare.

Angela Carp: Nu, trăiesc exact ca toată lumea. Am avut o perioadă lungă, până prin 2018, când nu am fost foarte serioasă cu ideea de independență financiară, mă mai ajutau sora mea sau iubitul de la momentul respectiv. Dar, după ce s-a încheiat acea relație de lungă durată, am pus osul la treabă și am fost alt om. Iar de-atunci mi-e foarte bine.

Dar nu e dureros la început?

Angela Carp: Nu numai că e dureros, dar e și foarte frustrant.

Adică?

Angela Carp: Te frustrează, fiindcă vrei ca lucrurile să vină simplu. Nu vrem să ne fie greu, nu? (râde) Dar acum mi-e foarte bine, m-am descurcat: am avut colaborări, am încercat un demers antreprenorial, m-am ocupat de conturile de Instagram ale unor oameni publici. Acum m-am concentrat pe contul meu de Instagram, unde pun foarte mare preț pe ideea de a dezvolta o comunitate, care peste ceva timp să-mi asigure un capital serios de imagine, iar pentru asta prefer să filtrez foarte mult colaborările actuale și implicit ofertele comerciale.

Deci, mă descurc și eu ca toți ceilalți. Nu sunt în vreo relație care să îmi dea acea relaxare. De fapt, sub nicio formă nu aș fi tolerat ideea să încep o relație pentru bani; niciodată nu a existat acest lucru pe lista mea de dorințe.

Am fost dintotdeauna un om foarte ambițios, așa este mama, așa este sora mea. Pentru mine nu este un scop în această viață să fiu nevasta cuiva. Nu a fost niciodată și nici nu va fi.

Pentru mine Qatar a însemnat o căutare pe ejobs.ro, voiam să mai experimentez un pic mai mult ce începusem în România. Iar mai departe lucrurile s-au legat, fără nicio planificare.

Singurul lucru la care mă gândesc constant, pentru care fac planuri, este cel legat de modul în care fac bani, îmi câștig existența. Dar nu mă gândesc la asta folosindu-mă de vreo relație.

De ce e important să faci bani?

Angela Carp: E important să simt că sunt în siguranță, iar banii îmi creează acest confort. Aș mai adăuga aici și dorința mea de a împlini mamei sau fraților tot felul de vise. Iar peste toate aș menționa și puterea ce vine o dată cu banii, dar aceia produși din forțe proprii, dintr-un business pe care îl construiești și îl iei de la zero.

De ce ai spus despre sora ta că este un om esențial în viața ta?

Angela Carp: A fost și a rămas așa. Ea, din clasa a IX-a încoace, m-a crescut, s-a ocupat să merg la școală, să învăț, să fiu un copil care se dezvoltă echilibrat.

Cum așa?

Angela Carp: Așa s-au întâmplat lucrurile în familie. Voi povesti la un moment dat aceste detalii, dar acum nu sunt pregătită.

Sora ta ce lucrează?

Angela Carp: Sora mea, care este mai mare cu 7 ani decât mine, a fost tot timpul pasionată de turism, dar o vreme nu a reușit să muncească în domeniul pe care îl iubea. Acum își crește cei doi copii și mai meșterește câte ceva, în sensul că, de pildă, gestionează un magazin de șaluri rușești; iar fratele meu, cu 6 ani mai mare decât mine, este cel mai pasionat om din lume de meseria lui: este șofer și adoră să facă asta, de când era foarte mic. El este un exemplu de om fericit.

Și părinții voștri ce profesii aveau?

Angela Carp: Părinții mei au terminat studii de arhitectură în Chișinău, apoi au întemeiat o familie și ne-au avut pe noi. Nu am crescut neapărat cu tata, el nu locuiește în țară, iar noi am fost încurajați și sprijiniți de mama, omul care a reușit să ne țină aproape.

Pentru ce în lume te-ai muta înapoi în Chișinău?

Angela Carp: Pentru nimic în lume. Mă cam sperie locurile mici; nu aș reveni într-un oraș mic.

Experiența Erasmus, în Malta, a însemnat extraordinar de mult în creșterea mea; faptul că am petrecut 3 luni de zile cu oameni din diverse țări a însemnat un șoc cultural, din care am reținut că îmi doresc să fiu în locuri atât de mari încât să mă simt pe măsură, să pot prelua dorința și abilitatea de a crește, de a fi capabilă să fac orice.