“Cireşarii”, din 8 iulie pe TVR 2 - LIFE.ro
Mergi la conținut

“Cireşarii”, din 8 iulie pe TVR 2

Suflete aflate la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă, aventuri pline de miez, prietenie adevărată, un arsenal minimal format dintr-un rucsac, o lanternă, o barcă de cauciuc, prietenie şi încredere – pe toate acestea le veţi (re)descoperi într-o poveste ce a făcut din milioane de copii, cireşari.
Share this article

Cine nu-şi aduce aminte de adolescenţii de pe Strada Cireşului, Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu, Tic şi Lucia, care au oferit atâtor tineri model de prietenie nobilă şi spirit de echipă?! Ei sunt Cireşarii, personajele din seria de cărţi omonină a lui Constantin Chiriţă (cea mai bine vântută, după cartea „Toate pânzele sus”, a lui Radu Tudoran, din perioada comunistă); personaje pe care le ştiţi şi din serialul cu acelaşi nume al lui Andrei Blaier. Acum, vă puteţi da din nou întâlnire cu simpaticii copii de pe strada Cireşului graţie TVR 2, care redifuzează acest serial începând cu 8 iulie, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00.

Suflete aflate la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă, aventuri pline de miez, prietenie adevărată, un arsenal minimal format dintr-un rucsac, o lanternă, o barcă de cauciuc, prietenie şi încredere – pe toate acestea le veţi (re)descoperi într-o poveste ce a făcut din milioane de copii, cireşari. Îi veţi revedea astfel şi pe unii dintre cei mai îndrăgiţi actori ai cinematografiei române: Ileana Stana Ionescu, Alexandru Boros, Mihai Gingirov, Carmen Gentimir, Radu Florin, Irina Bărbat, Gabriel Kiritescu şi mulţi alţii.

Producţie a Studioului de Film TV, serialul „Cireşarii” este o ecranizare după primele două volume ale ciclului „Cireşarii” – „Cavalerii florii de cireş” şi „Castelul fetei în alb” – şi are zece episoade.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora