Căutare

Share this article

Dalai Lama reprezintă una dintre cele mai iubite și inspiraționale figuri ale secolului trecut, motiv pentru care multă lume e interesată și azi de citate rămase celebre, din scrierile și cuvântările lui.

Din postura de lider politic și spiritual al provinciei chineze Tibet, munca neobosită de zeci de ani, în calitate de constructor de poduri, activist pentru pace și mare susținător al independenței tibetane, l-a ridicat la rangul de unul dintre cei mai mari și mai iubiți lideri ai lumii.

Născut în 1935 într-o familie de țărani din nord-estul Tibetului, sub numele Lhamo Thondup, a fost uns al 14-lea Dalai Lama la vârsta de numai 2 ani, conform tradițiilor budiste tibetane. Și-a început educația religioasă la vârsta de 6 ani, iar la numai 16 ani și-a asumat puterea deplină ca lider politic al Tibetului. Activismul tânărului Dalai Lama pentru un Tibet liber și democratic a stârnit ocupația armatei chineze asupra provinciei în 1959, lucru ce a dus la exilul forțat al guvernului și al liderului acestuia în India, unde a locuit toată viața.

Din acel moment Dalai Lama și-a dedicat viața scopurilor umanitare și cauzelor de mediu, păcii mondiale și dialogului între religii și oamenilor cu diferite orizonturi. A scris multe cărți inspiraționale care au ajuns bestsellers și este beneficiarul nenumăratelor onoruri aduse în întreaga lume, inclusiv al premiului Nobel pentru pace pe care l-a primit în 1989.

Iată care sunt acele citate celebre, vorbe pe care Dalai Lama le-a rostit la un moment dat și care au devenit sursă de inspirație pentru oameni din întreaga lume:

  • „Scopul nu este să fii mai bun decât altă persoană, ci decât cel care ai fost înainte”
  • „Fericirea nu este ceva care vine de-a gata. Vine din propriile acțiuni”
  • „Avem nevoie să învățăm să ne dorim ce avem, nu să avem tot ce ne dorim pentru a fi bine cu noi și a fi tot timpul fericiți”
  • „Sub masca celei mai mari adversități există cel mai mare potențial de a face bine, atât pentru propria persoană, cât și pentru ceilalți”
  • „Compasiunea este radicalismul vremurilor noastre”
  • „A ne cuceri pe noi înșine reprezintă o victorie mult mai importantă decât aceea de a cuceri mii de oameni într-o bătălie”
  • „Oamenii urmează cărări diferite în căutarea împlinirii și a fericirii. Doar pentru că nu se află pe drumul tău, asta nu înseamnă că s-au rătăcit”
  • „Dacă îți imaginezi că ești prea mic pentru a face diferența, încearcă să dormi cu un țânțar.”
  • „Religia mea e foarte simplă. Religia mea e bunătatea”
  • „Oferă-i celui pe care îl iubești aripi să zboare, rădăcini la care să se întoarcă și motive să rămână”
  • „Este foarte greu, aproape imposibil ca un eveniment să fie negativ din toate punctele de vedere”
  • „Dacă îți dorești ca ceilalți să fie fericiți, încearcă sentimentul compasiunii. Dacă vrei ca tu să fii fericit încearcă compasiunea”
  • ”Fii bun oricând e posibil. Tot timpul e posibil”
  • „Uneori, cineva creează o impresie dinamică spunând ceva, iar alteori creează o impresie la fel de semnificativă rămânând tăcut”
  • „Lumea nu aparține conducătorilor. Lumea aparține întregii umanități”
  • „O minte disciplinată conduce către fericire, iar o minte nedisciplinată duce la suferință”
  • „Amintește-ți că, uneori, a nu primi ceea ce-ți dorești înseamnă un mare noroc”
  • „Cu cât ești mai motivat de iubire, cu atât acțiunile tale vor fi mai curajoase și mai libere”
  • „Doar un gând mic, pozitiv dimineața, îți poate schimba întreaga zi”
  • „Alege să fii optimist, te vei simți mai bine”
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO