Gheorghi Gospodinov a devenit o voce de referință a literaturii europene contemporane, mai ales după ce romanul său, „Refugiul timpului”, a fost recompensat cu prestigiosul International Booker Prize în 2023. În cărțile sale, autorul bulgar explorează mecanismele memoriei, melancolia est-europeană și refugiul în trecut când prezentul devine de nesuportat.
Există scriitori care construiesc universuri grandioase și scriitori care colecționează fragmente, detalii aparent banale și istorii uitate. Gospodinov aparține celei de-a doua categorii. Născut în 1968 la Iambol, în Bulgaria, a transformat fragilitatea și nostalgia în mărci ale unui stil literar inconfundabil.
Textele sale investighează adesea crizele identitare ale unei lumi prinse între amintirea comunismului și incertitudinea viitorului, abordând teme universale, ca singurătatea, îmbătrânirea sau pierderea, printr-o lentilă deopotrivă caldă și ironică. E și un inventar al urmelor lăsate de timp în viețile celor obișnuiți, iar cititorul e invitat să își analizeze propriile mecanisme de raportare la trecut.
În limba română, cărțile lui Gospodinov sunt traduse în colecția Anansi de la Editura Trei. Dacă încă nu le-ai citit, te invităm să le descoperi.

Un roman natural
Cu acest titlu, lansat în original la sfârșitul anilor ’90, l-am descoperit pe Gospodinov, probabil asemenea multor cititori de la noi. Țin minte cum am început să-l citesc într-un tren, în Italia, și cât am fost de surprinsă că lumea pe care o recompunea semăna izbitor cu cea din copilăria mea, dintr-un orășel de la granița cu Bulgaria. Scris din perspectiva unui tânăr autor în plin divorț, textul se construiește din fragmente aparent disparate: istorii ale obiectelor de zi cu zi, teorii despre muște, amintiri din socialism și episoade de criză personală. Numele cărții nu este întâmplător; autorul încearcă să creeze o proză care să imite imperfecțiunea naturii, într-o carte de debut în care se întâlnesc experimentul literar și talentul povestitorului autentic.

Și alte povestiri
Pentru cei care vor să descopere stilul lui Gospodinov treptat, începând cu doze mici, acest volum de proză scurtă poate fi alegerea corectă. Povestirile adunate aici concentrează multe dintre obsesiile literare ale autorului: de la momente oarecare din cotidian care capătă brusc o turnură absurdă sau poetică, la întâlniri ratate, coincidențe stranii și detalii de atmosferă din Europa de Est. Textele par să se bazeze pe concizie și autenticitate, au umor și răsturnări de situație neașteptate și țin cont de realitățile bulgare. Nu degeaba Le Monde vorbea despre Gospodinov ca despre „scriitorul care a scos ficțiunea bulgară din somnul comunismului”.

Refugiul timpului
Este, fără îndoială, cartea care i-a adus consacrarea internațională. Romanul gravitează în jurul unui personaj enigmatic, Gaustín, care înființează la Zürich o „clinică a trecutului” dedicată bolnavilor de Alzheimer. Fiecare etaj reconstituie în detaliu atmosfera unui anumit deceniu – de la mobilier, reviste și țigări, până la mirosuri și muzică, oferindu-le pacienților un spațiu sigur pentru memoria lor fragmentată. Premisa devine rapid o distopie politică atunci când clinicile se extind, iar națiuni întregi din Europa sunt invitate să voteze la referendumuri în ce deceniu din trecut vor să se întoarcă și să trăiască. O analiză a pericolelor nostalgiei politice și o carte reprezentativă pentru lumea occidentală de azi, în cel mai pur stil al lui Gospodinov.

Fizica tristeții
Dacă în Refugiul timpului tema centrală este memoria colectivă, în Fizica tristeții Gospodinov coboară în straturile memoriei personale și de familie. Folosind mitul Minotaurului ca metaforă centrală, naratorul călătorește prin subsolurile istoriei bulgare și printr-o istorie de familie care se reconstituie din obiecte, anecdote și imagini din trecut. Structura cărții este tot una fragmentară: un labirint de povești, liste de lucruri, amintiri și reflecții despre singurătate. Poate cel mai poetic și mai melancolic dintre romanele autorului, propune o cartografiere a ceea ce acesta numește „tristețea est-europeană”.

Grădinarul și moartea
Cea mai nouă carte a lui Gospodinov este o meditație asupra condiției umane, în centrul căreia îl regăsim pe tatăl naratorului, născut în Bulgaria spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, un martor al comunismului și a ceea ce a urmat, devotat grădinii sale și tuturor plantelor care o alcătuiesc. La urma urmei, bulgarii sunt recunoscuți și pentru priceperea în ale grădinăritului. Într-o proză de o sensibilitate nedisimulată, ni se vorbește despre ce aduce confruntarea cu pierderea unui părinte, despre legătura dintre generații, despre traiul simplu îngrijind pământul și despre felul în care absența cuiva reconfigurează realitatea celor rămași. Este un text care funcționează ca un exercițiu personal de supraviețuire prin intermediul scrisului. Și al cititului.
Foto principală: IPA, Independent Photo Agency Srl / Alamy / Profimedia