fbpx

Căutare

Share this article

Ideea, simplă de altfel, mi-a venit mai de mult, prin iarna lui 2007, într-o dimineaţă cu ceaţă (evident), când eram în vizită în atelierul de la Londra al lui Mircea Roman. Pe o poliţă am văzut o mapă cu hârtii răvăşite, pe care pulberea fină de lemn de la polizor o transformase într-un soi de mică instalaţie sigilată: în dezordinea de lucru a atelierului, se decupa într-un fel aparte, avea un aer important, îşi pierduse banalitatea de obiect oarecare. Ce e acolo? Păi schiţele de la asta, îmi spune Mircea, şi arată spre piesa la care lucra: o sculptură mare de lemn, întinsă, neterminată, pe bancul de lucru. Pot să mă uit? Cum nu, te rog!

Fermecată e puţin spus. Am fost copleşită de încântare să văd culisele în fel şi fel de desene ale marii piese de sculptură care se năştea la doi paşi de mine. Erau vreo douăzeci de schiţe, unele în creion, unele în peniţă, unele cu adaus de acuarelă: portrete plane şi febril schiţate din faţă, dintr-o latură, în zoom-in de detaliu, ipostaze parţiale ale acestei frumoase şi severe femei cu pieptul dezgolit şi fustă până în pământ. Nu mai văzusem astfel de lucrări, schiţe pregătitoare de sculptură se cheamă, şi mi s-au părut senzaţionale. Eram surescitată ca un voyeur care vede ceea ce de regulă nu e permis la vedere, în acest caz gândul şi încercările, variantele posibile sau abandonate în drumul pe care artistul îl străbate către „fixarea” ideii  operei de artă. Întâmplarea asta s-a adăugat altor imagini-emoţii personale de care sunt foarte ataşată: una dintre ele vine de la şcoală, din clasa a VII, când am primit un clasor cu reproduceri de manuscrise din literatura română şi am „ameţit” de-a binelea când am văzut Luceafărul, cu scrisul elegant şi caligrafic al lui Eminescu, şi mulţimea de cuvinte-încercare, ştersături succesive… un ghiocel de fată, nu, tăiat!… un giuvaer de fată, nu, tăiat! … o prea frumoasă fată… da, perfect!

Vreau să spun că îmi place enorm laboratorul. Locul în care se pregăteşte întregul şi poate, cine ştie, chiar capodopera. Are o energie aparte şi o generozitate a arătării că artistul nu e desăvârşit „din prima” – încearcă, e în căutare, face, reface, strică, re-începe. Laboratorul acesta conţine germenele valorii, aici găseşti matriţa, experimentul, ADN-ul operei întregi. Între timp am aflat că în istoria artei plastice, schiţele au o însemnătate şi o tradiţie importantă, sunt colecţionari pasionaţi de astfel de „piese mici exploratorii” si colecţii importante în muzeele lumii, de la Tate Modern la MoMA. Nu mi s-a părut că aceasta este o categorie larg cunoscută între cei care ne vizitau la galeria AnnArt; dincolo de tipul special de emoţie pe care îl oferă şi de valoarea de document al istoriei artei, schiţa de mapă mi s-a părut a fi totodată o cale ideală de acces către arta adevărată pentru cei care nu pot sau nu vor să plătească o căruţă de bani pentru o lucrare de artă originală – dar care şi-ar dori să deţină un Ilfoveanu sau un Câlţia sau un Francisc Chiuariu al lor.  

Animată de acest simplu gând educativ, am inventat numele mica artă mare pentru un program pe care am vrut să îl prezint cu regularitate la galerie. Are două reguli: toate lucrările sunt în format mic (nu trec de un 30/40 cm) şi nici una nu trece de o mie de euro ca preţ. La prima ediţie am invitat-o pe Simona Vilău să scrie un eseu pe ideea valorii din detaliu pe care o conţine mica artă mare – şi îmi amintesc că am avut atunci una dintre cele mai captivante runde de incursiuni în atelierele artiştilor, în căutarea şi selectarea marilor şi preţioaselor schiţe mici.

De atunci programul s-a extins, a fost „corupt” la presiunea publicului, în sensul în care cuprinde şi lucrări de sine-stătătoare, dar mici (şi neapărat mari, prin valoarea conţinută) – sculptură, pictură, ceramică, gravură, fotografie şi desen. Vizitatorii-căutători îşi trag mănuşi albe pe mână şi încep să răsfoiască mape de artist, regăsesc schiţa de la care pleacă o lucrare mare şi poate deja faimoasă, răsucesc de pe o faţă pe alta piese din porţelan, îşi aleg un exemplar dintr-o ediţie de serigrafie … Sunt liberi să cutreiere, neintimidaţi, prin lumea numelor de vârf ale artei contemporane româneşti.

Răzvan Popovici şi Erik Schumann, mica artă mare ©AnnArt

Mica artă mare este în acum al patrulea său an şi in urmă cu câteva zile, a avut un vernisaj special, onorată de un mic-mare concert oferit de prietenii noştri Răzvan Popovici şi Erik Schumann, într-un splendid dialog fluid-simetric al artelor. Mica artă mare apare cu selecţii noi în prag de Crăciun pentru că e chiar o minune să (îţi) faci cadou o mică operă de artă, cu promisiunea că este pentru întotdeauna. Nu ai cum să dai greş.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO