fbpx

Căutare

Share this article

Cristian Gheorghe are ani mulți petrecuți pe veșnica scândura de lemn a scenelor de teatru din țara noastră și doar doi ani la catedră ca învățător. Totuși, se echivalează cu dorința mare de a crește și de a face performanță precum a făcut și-n actorie. Vrea să obțină grade didactice, să se dezvolte în zona educației, să se implice în activități școlare și extrașcolare, dar cel mai mult își dorește să fie înconjurat de copii multă vreme de acum încolo. Prețuiește mult meseria aleasă și crede cu tărie că va dăinui în învățământ.

A aflat înainte de pandemie de programul Teach for Romania, s-a înscris și este dascăl în județul Ilfov. Datorită conversiei profesionale și a acestui program, a învățat cât de curajos și puternic poate fi, mai ales că modelează suflete pure, inocente, vulnerabile și care i se încredințează întru totul lui. Le este dascăl, prieten, confident. 

Cristian Gheorghe a lăsat orice armură jos și s-a prezentat în fața elevilor, fără ocolișuri, pentru a-i apropia. Acesta a fost secretul unei relații închegate cu succes încă din primele zile de școală. S-a lăsat cuprins de emoții, le-a îmbrățișat și zilnic guvernează în jurul lor. Își depășește rolul de la clasă, de aceea a ales să se și mute acolo unde predă, pentru a fi mai aproape de familiile elevilor săi și de a face parte din comunitate. 

Cristian Gheorghe a îndrăznit să creadă că se poate desprinde de scenă și că se poate dărui, sub o altă formă, copiilor. Să-i cunoaștem povestea de viață!

Ești încă în concediu, Cristian?

Da, încep pe data de 10. 

Cristian Gheorghe: „Există diferențe între teatru și educație, dar, în esență, sunt foarte asemănătoare.”

Și eu sunt profesor educator, stau printre copii, dar tu trebuie să-mi povestești despre reorientarea ta profesională, de trecerea de la scenă la catedră și care sunt diferențele.

Mie nu mi se pare că sunt diferențe foarte mari. Da, există diferențe între teatru și educație, dar, în esență, sunt foarte asemănătoare. Este tot despre celălalt, este tot despre a fi în serviciul cuiva. 

Este tot despre a dărui cuiva ceva.

Da. Asta făceam și-n teatru, asta fac și acum. Încerc. 

Garantat, faci lucruri minunate, deși ești la început de carieră în învățământ. Totuși, cum îți poți descrie traseul profesional?

Am făcut facultatea de teatru din Iași. Era pe vremea când se crease o mică isterie drăguță în jurul actorului Marius Manole care terminase la clasa lui Emil Coșeru și în anul respectiv știam că dumnealui urma să ia clasă cu Tatiana Ionesi. Atunci, într-o fracțiune de secundă, mi-am zis că mă voi duce la teatru, acolo. Mama e din zona Moldovei, cumva avea sens și asta. 

Dar tu până să dai la universitate la Iași, unde locuiai?

Păi, ai mei locuiau în Constanța, la mare. Am locuit acolo până la facultate. 

Când ai început să cochetezi cu ideea de a face teatru?

De când aveam vreo 6-7 ani. Nu știu de ce, dacă mă întrebi acum. În schimb, în liceu am întâlnit un profesor de teatru foarte fain. Făceam cursuri cu el și el mi-a dat încredere să mă apuc de asta. Am fost un copil timid, bolnăvicios de timid și aveam foarte puțină încredere de sine. El a fost cel care mi-a dat aripi și mi-a spus că pot face asta.

Deci el ți-a dat ideea și astfel ai ales Iașul ca oraș unde te poți  dezvolta pe parte academică.

Da. Mă speria Bucureștiul. Era foarte mare și credeam că mă pierd în el. Sau, de fapt, credeam că-mi pierd valorile. Și da, urma ca Emil Coșeru să ia clasă și mi-am zis că e ok să mă duc la Iași. Am stat 3 ani în Iași. Anul trecut chiar am fost în Iași cu programul Teach For Romania. În 2011 am terminat facultatea, deci l-am revăzut după 10 ani. Mi s-a părut un București mai mic. Pentru gustul meu, nu cred că m-a încântat. 

Cristian Gheorghe:„ Am lucrat ca actor independent.”

După ce ai terminat universitatea, ai profesat ca actor?

Da. După ce am terminat facultatea, m-am mutat în București și am lucrat ca actor independent. Am fost și regizor, și dramaturg, și actor, și secretar. Asta înseamnă să fii independent, să faci de toate. Am descoperit teatru social și asta mi-a plăcut mie foarte mult. M-am apropiat foarte mult de zona de performance și modalități artistice ceva mai noi față de ce învățasem. Am lucrat cam 10 ani în teatrul independent. 

Ca un răspuns simplu, de ce am lăsat scena, e că a venit pandemia. Dar, nu a fost doar vorba de asta. Simțeam nevoia să fac o schimbare, ca să fiu sincer. 

Chiar asta urma să te întreb. Ai purtat cu tine ideea de dinainte de pandemie de a schimba zona de lucru?

Da. 

Ai avut vreun moment cu adevărat greu în cariera de actor? Poate pandemia aceasta, cu tot ce a venit ea la pachet. 

Am vorbit la un moment dat cu o actriță. Eram după un spectacol, la o terasă, și-mi aduc aminte că ea mi-a zis că pentru a fi actor e nevoie să cobori constant și în părțile alea unde nu vrei să cobori ca om, dar ca să ajungi să joci rolul cum trebuie, e nevoie să o faci. Nu am înțeles pe moment, dar am rugat-o să-mi explice. Mi-a zis că teatrul are un rol terapeutic de cele mai multe ori, iar eu rezonam de multe ori cu ideea aceasta. Mi-a mai zis că de foarte multe ori în carieră te întâlnești cu roluri care te fac să ieși din zona ta sănătoasă, bula ta și te conduc la alte energii care, poate, nu-ți fac neapărat bine. Cred că aceste vorbe m-au urmărit foarte mult timp și mă gândeam de ce să-mi fac una ca asta și pe de altă parte, ce a mai contat pentru mine, a fost că în teatru, și cel social, nu vedeam atât de mult impactul pe care-l pot pune asupra celorlalți. Și asta mă frustra destul de mult. Făcusem câțiva ani cursuri de teatru cu adolescenți și tineri și cred că așa mi-a venit ideea de a merge spre educație. 

Citește și: https://life.ro/gheorghe-buluc-invatatorul-ce-muncea-cu-ziua-in-copilarie-ca-sa-poata-merge-la-scoala-si-povestea-exemplului-personal-transpusa-in-randul-copiilor-defavorizati-pentru-care-lupta-azi/

Ai fost preocupat de învățământ mai mereu?

Da. 

Imaginându-ți, te-ai mai pus în ipostaza de a fi profesor?

Știi ceva?! Când făceam cursurile de actorie cu adolescenți, evitam să spun că sunt profesor.

De ce?

Cred că e vorba de perfecționism. Nu îndrăzneam să spun că sunt profesor, că știam că am multe de învățat și de aflat. Nu aveam o experiență. 

Cristian Gheorghe:„ Meseria de învățător îmi dă mai mult sens.”

Ce înseamnă pentru tine această meserie, aceasta de învățător?

Înseamnă mai multă claritate de ce-mi doresc să fac în viața aceasta, îmi dă mai mult sens și e un cadru perfect pentru mine de a mă oglindi în fața elevilor. În fiecare zi am ocazia de a nu mă uita doar la ei, ci și la mine și să învăț despre mine împreună cu ei. 

Ce ți-ai însușit de la ei, de e pus la suflet? Ce ai învățat despre tine datorită lor?

Am învățat, cred, atât la clasă cu elevii, cât și în Teach că sunt curajos și puternic. Nu știam asta despre mine. Mereu am crezut că sunt foarte fragil și am o sensibilitate aparte. 

Mi-am dat seama din simplul fapt că am vrut să stau într-un mediu sănătos, iar noi, la nivel de societate, nu mai trăim într-un astfel de mediu. Simpla prezență a oamenilor cu valori frumoase m-a făcut să văd cine sunt. Apoi, ideea în sine de a urma un astfel de program provocator. 

Ce-ți trebuie ca să-ți asumi un astfel de program?

Nu poți să ți-l asumi dacă nu ai o doză de curaj. 

Cristian Gheorghe:„Programul Teach for Romania pune accent pe starea de bine a profesorilor.”

Ce înseamnă pentru tine Teach for Romania?

Cred că m-a ajutat antrenamentul din teatru. Eram rodat. E foarte important să ai grijă de tine, iar programul pune foarte mult accent pe starea de bine a profesorilor. E adevărat că tot ceea ce facem e pentru elevii din medii vulnerabile, însă e foarte important să fii împăcat cu ce ai ales. 

Câți copii ai la clasă? Ai un caz care te-a impresionat cel mai mult?

Am 28 de elevi și i-am preluat din clasa a II-a. Nu știu ce să-ți zic despre un caz aparte, în schimb, observ că sunt foarte mulți părinți plecați în străinătate și asta la nivel național se întâmplă. Cred că asta a avut foarte mare impact asupra mea. În anumite cazuri, poate, am înlocuit figura paternă. Ce e fascinant, e că atunci când creezi un cadru de siguranță, copiii se deschid și sunt foarte sinceri. Văd onest lucrurile, încât asta a fost cea mai mare provocare pentru mine și anume să reușesc să văd provocările, să nu intru în ele și să caut soluții pentru ele. 

Depășești funcția de cadru didactic? Îți aloci funcția de confident, prieten având în vedere că vin copii la școală cu anumite sentimente încercate?

Din prima clipă când m-am dus în fața lor, m-am dus vulnerabil ca să pun bazele unei relații de încredere. Am lăsat garda jos foarte mult și m-am dus la clasă cu extrem de puțin ego. Nu avea ce să caute. În același timp, aceasta este misiunea Teach, de a merge dincolo de rolul de la clasă. Putem întâlni elevi cu multe decalaje, elevi de clasa a IV-a care nu recunosc litere, cazuri de violență și atunci este extrem de important să-ți ieși din papucii de cadru didactic și să te implici și în comunitate. Eu de aceea m-am și mutat în localitatea unde predau. 

Stai cu chirie, nu?

Da, da. 

Păi, pe lângă materiile predate, ce parteneriate ai reușit să închegi până acum cu elevii și părinții?

Am derulat anul trecut, pe final de an, un proiect alături de o colegă de a mea. Știam de la o colegă din Teach că lucra la un proiect pentru un elev căruia îi construia o casă. 

Sub ce formă a fost ajutorul tău?

Le-am povestit elevilor mei de acest băiat și le-am spus că sunt dispus să le acord o sumă de bani pe care am primit-o de la un sponsor. Le-am arătat banii, dar le-am pus o singură condiție. Am căutat soluții să-i multiplicăm pentru a-l ajuta pe acel băiat. Aveam 800 de lei. Am dorit împreună să facem mai mulți. Era și un pretext să facem și mai multă matematică:). Au început să construiască singuri brățări, să facă desene, să meargă la cursuri de dans. Veneau în acea perioadă cu mult drag și părinții erau foarte mulțumiți, căci se duceau acasă și povesteau cât de multe lucruri drăguțe se întâmplă la ore. A venit la un moment dat o fetiță cu un storcător de fructe pentru a face suc natural. 

Și acum ne întoarcem cu gândul la acel băiat când simțim că avem nevoie de energie. Ne aducem aminte de binele pe care l-am făcut. 

Apropo de brățări, desene, se transformase într-o licitație?

Da. Eu le-am propus să liciteze pentru anumite obiecte pe care le vor, dar și să argumenteze de ce vor să cumpere acel obiect. În mintea mea era să scot cât mai multe de la elevi. Voiam să apăs pe o anumită competență. 

Ei veneau cu ceva bănuți de acasă și plecau cu un obiect?

Da. 

Câți bani s-au strâns la final?

Cred că 1100 lei. Inițial, am vrut să cumpărăm o fereastră sau o ușă, dar între timp s-a dărâmat casa mai tare. Și atunci banii care s-au strâns s-au folosit pentru acoperiș. 

Puțin cu puțin s-a făcut mult. 

Da, și fascinant e că pe urmă am aflat că mama băiatului reușise să-și găsească un job și să se ridice un pic din condiția în care se afla familia. 

Cristian Gheorghe:„ Eu și elevii învățăm împreună.”

Sunt elevii tăi norocoși cu tine? Ce le promiți?

Nu-mi place să promit. Nu vreau să fac promisiuni copiilor. Știu doar că alături de mine reușesc să aibă un cadru de siguranță și să se simtă sănătoși din punct de vedere emoțional. Nu am experiență multă, dar învățăm împreună. 

Ce planuri ai pentru tine? Ai de gând să dai grade didactice, să finalizezi cu generația asta sau să te întorci pe scenă?

Îmi doresc să termin cu ei clasa a IV-a. Sunt al treilea cadru didactic al lor. Îmi place mult învățământul. Când am predat prima dată unor copii, în online, am fost foarte conștient de fiecare secundă petrecută alături de elevi. Am simțit că zbor și-mi doresc să merg mai departe în zona educației. Încerc, totuși, să nu mai separ lucrurile. Cred că este modalitatea cea mai bună. Totul este acolo pentru un scop comun, întrucât elementele din teatru le pot aduce în educație. 

Apropo de promisiuni, ce promisiuni îți faci ție atunci?

Îmi propun să am grijă de mine și îmi propun să termin programul de conversie. Îmi propun să rămân alături de elevi. 

Un obiectiv pe o perioadă relativ scurtă. Ai avea un gând și pentru cititori?

Important e să exersezi în fiecare zi, să ai răbdare cu tine, să fii bun cu tine, să-ți aduni curajul, să încerci să renunți la control și să-ți asculți vocea. Deciziile alea care îți marchează viața, le iei într-o secundă. Cum te eliberezi apoi de toate zidurile pe care le construim cu noi înșine, cum alegem să răspundem la provocări, depinde de noi. Le-aș spune să îndrăznească și apoi să acționeze. 

Foto Credi: Adi Bulboacă, Ciprian Olaru, Amalia Olaru

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO