Cristina Lundin, Yoga Hub: „Nu e o manifestare religioasă, nu e supusă dogmelor şi cei care o cunosc şi o practică îi iau în considerare doar beneficiile pentru organism” - LIFE.ro
Mergi la conținut

După ce am terminat prima oră de Yoga din viaţa mea, am simţit că această practică va fi una terapeutică pentru corpul şi mentalul meu.

Ştiam că Yoga nu e o religie şi nici un sport. E o tehnică de calmare a minţii şi de echilibrare, tonifiere a trupului.

Privite cu multă neîncredere, suspiciuni şi chiar reacţii agresive, tehnicile Yoga au pătruns în ultimii ani şi în România. Fără a avea, însă, profunzimea filozofiei regăsită în special în India şi alte ţări orientale, orele de yoga se află în programele unor cluburi de sport sau studiouri specializate.

În viaţa occidentală, practica Yoga a devenit cunoscută pentru beneficiile aduse organismului: relaxare, concentrare, eliberarea stresului. Iniţiaţii pun accentul în mod deosebit pe beneficiile spirituale: echilibru, pace interioară, creşterea stimei de sine, recunoştinţă.

Dar pentru a atinge toate aceste stări, pentru a avea claritate şi autocontrol, este necesară o instruire sistematică. Un antrenament pe care oricine îl poate practica, la orice vârstă, în cluburile sau studiourile de profil din România.

De la alergat maratoane, la posturi Yoga

Cristina Lundin a plecat din Bucureşti în urmă cu 3 ani. Locuieşte la Viena împreună cu familia dar nu s-a desprins total de România. În Europa a descoperit Yoga, a început să practice, i-a plăcut şi a dorit să deschidă un studio în Bucureşti. Aşa a prins viaţă Yoga Hub.

“În Viena există multe studiouri Yoga, oamenii acolo sunt mult mai deschişi şi mai toleranţi. Nu este o practică de care să se teamă sau să aibă idei preconcepute; nu e o manifestare religioasă, nu e supusă dogmelor şi cei care o cunosc şi o practică îi iau în considerare doar beneficiile pentru organism.”

Cristina a fost mereu o fire sportivă, aleargă maratoane şi semimaratoane. Ea spune că înainte să practice aceste exerciţii era o persoană foarte stresată, extrem de activă dar fără să fie aşezată, fără un echilibru interior. După ce a descoperit exerciţiile Yoga a reuşit să se calmeze, să respire adânc şi corect, să se detaşeze de lucrurile lipsite de importanţă şi să fie mult mai relaxată. “Mi-a adus liniştea. Sunt atât de fericită că am păşit în lumea aceasta,” se entuziasmează Cristina.

O uniune între corp şi minte. Aşa sunt descrise, pe scurt, posturile în practica Yoga. Concentrarea este pe respiraţia corectă, iar aceasta se coordonează cu posturile. Toţi cei care aleg aceste exerciţii spun că printr-o practică regulată, reuşeşti să te eliberezi de grijile de peste zi, de supărări, îţi alungă toată toxicitatea gândurilor.

Persoanele care practică aceste exerciţii vorbesc despre multiplele beneficii, nu numai la nivelul eliberării minţii de gânduri degradante, de stres dar şi asupra sănătăţii. Există posturi speciale pentru problemele cardio-vasculare, pentru oxigenarea creierului, pentru coloana vertebrală.

Câteva dintre acestea le puteţi urmări în filmul care însoţeşte acest articol. (VIDEO)

Practica Yoga nu este o religie, noi nu vorbim despre zei, nu ne închinăm la nimeni

Erica Nagy avea dureri puternice de spate înainte ca o prietenă să-i recomande să urmeze câteva ore de Yoga. Iniţial a crezut că sunt doar exerciţii de streaching însă la prima clasă a remarcat că nu poate face nici măcar jumătate din posturile de acolo. În anul următor era deja instructor de Yoga.

Primele cursuri le-a făcut în România cu profesori străini. Un an de zile de cursuri pentru trainer a pregătit-o pentru experienţa indiană. În India a studiat câteva săptămâni. “Este aparte, o experienţă unică; te ajută dacă ai o bază de documentare iniţială,” spune Erica.

„Faptul de a te duce o lună de zile într-o ţară străină, mai ales cum este India, uneori te sperie. E o experienţă transformatoare. Te ajută şi poţi să o simţi în momentul în care ştii câte ceva. Nici corpul meu fizic nu era pregătit pentru o lună de exerciţiu fizic atât de intensiv cum este de exemplu în India. A fost intens dar am reuşit să-l savurez.”

Erica spune că aceaste exerciţii au ajutat-o să se descopere, să intre în echilibru, să fie mai aproape de Divinitate şi nu să se îndepărteze de credinţă aşa cum susţin multe voci ignorante.

“Nu văd practica Yoga ca singura cale care există, este doar un drum care unora li se potriveşte. Mă identific cu o persoană care merge la biserică, avem aceleaşi rezultate, doar că pe o cale diferită. Poţi să mergi şi la biserică ori să ai diferite credinţe personale, şi poţi să frecventezi un club de sport sau studio Yoga. Doar o minte limitată crede că  acestea se exclud sau că ar fi dăunătoare.”

Erica îmi mărturiseşte că Yoga este pentru ea momentul de linişte din zi. A învăţat-o acceptarea şi recunoştinţa. Ba mai mult, a reuşeşte să slăbească câteva kilograme bune. Scăderea în greutate a ajutat-o să depăşească multe bariere.

Există multe tipuri de Yoga în lume şi, de asemenea, nenumărate tehnici pe care să le adaptezi necesităţilor: pentru stările de oboseală, anxietăţi, supărări, nelinişti, scădere în greutate etc.

Îndreaptă atenţia înspre interior, observă-ţi senzaţiile şi gândurile fără să le judeci

Tania Bordianu este instructor Yoga de puţin timp. A fost iniţial instructor de aerobic şi pilates. Era mereu nerăbdătoare şi extrem de agitată, nu se putea concentra pe propria persoană. Şi-a găsit răbdarea, echilibrul, tonusul în noile posturi.

Chiar dacă Yoga a devenit mai comercială şi mai adaptată europenilor, primele situaţii la care se raportează practicanţii sunt la cele 5 simţuri şi la ceea ce observă în exterior.

Practica Yoga te învaţă să-ţi îndrepţi atenţia în interior, să-ţi observi senzaţiile şi gândurile fără să le judeci. Partea semnificantă din Yoga este meditaţia. Aceasta te ajută să-ţi calmezi mintea şi să-ţi găseşti liniştea.

Tania ne explică faptul că fiecare sesiune începe cu relaxarea anti-stres. Relaxarea este urmată de practica asanelor (posturilor), Pranayama (tehnici de respiraţie) şi tehnicilor de meditaţie.

“Asta face practica Yoga: te centrează, te pune în linişte şi, ce-i mai important, te aduce în momentul prezent. Eşti prezent în viaţa ta.”

Instructorii spun că atunci când ne simţim extenuaţi, agitaţi, încărcaţi cu grijile zilei este bine să ne facem timp pentru aceste exerciţii. Este momentul optim pentru detensionare, relaxare şi chiar inspiraţie dacă avem de luat o decizie importantă.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora