Căutare

Share this article

Știu foarte mulți oameni îndrăgostiți de capitala Germaniei. Mulți dintre ei s-au și mutat între timp acolo. Alții visează să o facă într-o bună zi. Pe mine Berlinul mă nedumerește puțin. E un oraș al dihotomiilor. Atât de divers și totuși mereu liniștit (aproape îngrijorător de liniștit). Atât de plin de istorie și totuși atât de nou. Atât de restrictiv și totuși atât de libertin.

Nu știu dacă este orașul în care m-aș vedea vreodată trăind, dar Berlinul m-a cucerit pentru că îți dă senzația că poți să-ți găsești locul indiferent de gen, culoare, orientare sexuală, religie. Este divers, colorat, dinamic, respectos, educat.

Și vorbesc despre Berlin pentru că nu cred că există un loc mai potrivit pentru un concert Pink decât capitala Germaniei. Cuvintele cu care am descris orașul în care locuiesc mai bine de 3,4 milioane de oameni ar putea fi ușor folosite și pentru a prezenta spectacolul cântăreței americane. O să vedeți și din pozele acestui articol de ce folosesc cuvântul spectacol și nu concert 😃

Atunci când muzica este doar prima notă muzicală a poveștii tale

După ce am plecat de pe Stadionul Olimpic, în tren, mă gândeam la ce ar trebui să învățăm de la americani în afară de client service și entertainment. Și mi-am dat același răspuns pe care îl am de fiecare dată când mă uit admirativ peste ocean. Același lucru pe care l-am simțit la Oscarurile negre din 2018 sau la valul de simpatie de care se bucură acum Megan Rapinoe și echipa de fotbal a Americii. Ar trebui să luăm de la ei curajul de a ne duce bătăliile.

Dacă i-ai ascultat măcar o dată piesele știi deja că Pink face asta. Vorbește despre egalitate, diversitate, respect, dar și despre probleme, despărțiri, politică. Știe că are o scenă, un microfon și o platformă pe care să o folosească pentru a motiva, a emoționa, a educa și, mai ales, a inspira.

Americanii au această nevoie oarbă de a simți că dau înapoi societății care i-a format. Trebuie să vorbească. Trebuie să spună o poveste. Să aducă schimbarea. Să fie eroi. Toți, atunci când ajung în poziția de a milita pentru ceva, fac asta. Intră asumat în bătălii proprii – așa cum Megan Rapinoe vorbește despre drepturi egale în lumea sportului rege – sau doar susțin bătăliile altora – așa cum o fac atunci când se implică în lumea politică.

Ce vreau să spun cu asta este că la ei a fi vedetă vine cu o obligație: aceea de a avea o cauză, o idee. Metaforic vorbind, celebritatea pentru americani vine și cu brevetul de militar activist. Iar noi suntem ani lumină departe. E adevărat că la ei vorbitul în public se învață în clasele primare, iar la noi profesorii nu te încurajează niciodată să pui întrebări. La ei este ceva normal să poți face o poveste din orice, la noi ești pedepsit atunci când vorbești prea mult. Iar lucrurile acestea se văd și în lumea divertismentului. Câte vedete de la noi luptă pentru o cauză? Câte ies să își strige drepturile, frustrările, dorințele. Și nu cred că americanii au aceste probleme, iar noi trăim într-un colț de rai.

Să vă dau un argument din spectacol, nu cred că există un fel mai frumos de a-ți educa copilul decât acela de a-i arăta că îl vei iubi orice ar fi. Că frumusețea vine odată cu acceptarea de sine. Și că normele sociale nu ar trebui să aducă cu sine rușine, frustrare sau neîncredere. Cam despre asta este momentul pe care Pink i l-a dedicat lui Willow în spectacol. O luptă pe care Pink o duce pentru ceva personal, pentru liniștea, încrederea și viitorul copilului său. Și totul a plecat de la o discuție în mașină în care micuța îi spune că este urâtă pentru că seamănă cu un băiat. Iar Pink a luat acel moment și l-a transformat într-o lecție de parenting pe care o face acum în spectacolele sale din toată lumea. Cu Willow pe scenă, făcând roata 😃

Spectacolul semnat de Pink nu este despre muzică, dans sau acrobație, este despre iubire, respect și acceptare

Cred că v-ați dat deja seama că spectacolul acesta m-a impresionat. Am fost pe Broadway. Am fost în Vegas. Am văzut Coldplay pe Stadionul Olimpic din Barcelona. Am fost pe O2, în Londra. Înțeleg puțin noțiunea de show 😃Dar ce face fata asta pe scenă e chiar foarte tare. De ce? Nu doar pentru că dansează și cântă în același timp.

Sau pentru că se înalță la metri buni de sol pentru a cânta cu capul jos.

pink

pink

Ci mai ales pentru că știe cum să facă toate astea într-o poveste emoționantă. Și acum revenind la Berlin. Asemenea orașului, Pink vorbește foarte mult despre respect, prietenie, iubire, diversitate, egalitate. Dar mai ales despre acceptarea de sine – când a fost ultima dată când ți-ai spus că ești frumos(oasă), că ești deștep(eaptă)? După ce pleci de la spectacolul ei de două ore, îți pui întrebările astea și te gândești că ar trebui să fii mai bine tu cu tine.

Pink nu este nici cea mai bună cântăreață (deși), nici cea mai bună dansatoare, nici cea mai bună acrobată. Este, pur și simplu, cea mai bună.

Spuneam că nu este doar un concert, ci este un spectacol. Iar echipa cu care este în turneu este genială și este cu ea de foarte, foarte mulți ani. Are scene mobile prin care, de peste tot, ies dansatori. Bucăți rulante de scenă. Orice obiect adus acolo este folosit – ba se plimbă cu el, ba dansează pe el, ba se cațără și zboară.

pink

E un show total. V-am zis că zboară și că are momente de acrobație. Că are o piesă despre flăcări și gheață … și aduce focul în arenă. V-am zis că dansează. Și că aduce artificii nu doar pe scenă, ci și în aer. V-am zis că face toate astea în timp ce cântă. Și o face atât de frumos – singură sau în duet virtual cu Nate Ruess (Fun) sau într-unul LIVE, atunci când îl aduce pe scenă pe Wrabel. 

pink
Pink în duet cu Wrabel pe scena din Berlin

Și totul pornește la oră fixă și se termină la oră fixă. Ca la teatru. Se anunță începutul ca la spectacolele circurilor ambulante de pe vremuri. Și se termină cu genericul de final. Fără bis, doar cu aplauze furtunoase, oameni fericiți și plini de speranță.

Nu mai are multe spectacole în Europa, dar dacă mai poți să vezi show-ul ăsta, nu ezita să o faci. Ia-ți bilet acum pentru că îți promit că o să ieși încărcat de bunătate, de speranță, de încredere.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO