Cum a reuşit o campanie Gucci să-i schimbe lui Faye Dunaway stilul vestimentar - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cum a reuşit o campanie Gucci să-i schimbe lui Faye Dunaway stilul vestimentar

Inspirată de "stilul de viaţă al celor bogaţi şi celebri la Hollywood", ultima campanie a lui Gucci o prezintă pe frumoasa Faye Dunaway în rolul unei femei de succes de la Hollywood care are o relaţie specială cu fiica ei, interpretată de cântăreaţa franceză Soko.
Share this article

Faye Dunaway te poate ucide cu o privire”, scrie Vogue despre actriţa care a cunoscut faima începând cu anii 1960, când a jucat în filme precum ”The Happening” şi ”Bonnie and Clyde”. Însă această femeie care şi-a păstrat prospeţimea şi la 77 de ani, îţi captează atenţia nu doar cu privirea, ci şi cu atitudinea şi curajul de a schimba lucruri, chiar şi când vine vorba de modă.

Dacă până acum „eleganţa simplă„, dupa cum o descrie chiar ea, a fost ceea ce o caracteriza (şi vedem asta din toate acele imagini în care apare îmbrăcată în rochii cu croiuri simple, de cele mai multe ori monocrome), Faye Dunaway (care a câştigat un Oscar în 1976 pentru filmul ”Network”) este gata să-şi schimbe stilul vestimentar. Iar asta, în urma unei campanii recente create de italienii de la Gucci pentru noua geantă Sylvie, al cărei protagonist a fost actriţa.  

Inspirată de „stilul de viaţă al celor bogaţi şi celebri la Hollywood„, ultima campanie a lui Gucci o prezintă pe frumoasa Faye Dunaway în rolul unei femei de succes de la Hollywood care are o relaţie specială cu fiica ei, interpretată de cântăreaţa franceză Soko. Colaborarea cu Gucci i-a schimbat însă felul în care se raportează la modă, deşi tot timpul a dat dovadă de stil, încă din tinereţe când a fost o vreme chiar şi model.

Stilul Gucci m-a învăţat din nou să fiu mai aventuroasă”, spune actriţa citată de The Telegraph mărturisind că s-a îndrăgostit de creaţiile fabuloase ale lui Alessandro Michele. O rochie lungă înflorată, un costum dantelat, o bluză roz şi pantaloni roşii sunt creaţii semnate de Gucci pe care diva le poartă în imaginile suprinse de fotograful Petra Collins (care a lucrat cu Selena Gomez,printre multe alte celebrităţi) şi pe care e gata să le poarte oricând şi de acum înainte. „Mă bucur foarte mult să port costumul de dantelă, care este o idee uimitor de interesantă„, mărturiseşte Dunaway despre costumul preferat. „Tot ceea ce am îmbrăcat în această campanie mi-a plăcut extrem de mult! Am fost cu adevărat surprinsă de cât de bine mi se potrivesc„, mai spune Dunaway, care rareori acordă interviuri.

Aşa încât, pregătiţi-vă pentru o schimbare de proporţii în ceea ce priveşte stilul vestimentar al lui Faye Dunaway! Probabil că nu o veţi mai vedea niciodată în rochii simple precum cea purtată la gala Oscarurilor din 2017, când ea şi Warren Beatty, în calitate de prezentatori au încurcat plicurile.

 
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora