Gala Premiilor Gopo a avut loc aseară la Teatrul Naţional Bucureşti şi cele mai importante nume ale industriei cinematografice româneşti au strălucit pe covorul roşu.
Dacă luna trecută ne-am delectat cu ţinutele de la Gala premiilor Oscar, acum este timpul să aruncăm o privire şi în grădina noastră, căci nici ai noştri nu s-au lăsat mai prejos. Intră în galeria foto pentru a vedea cum au fost îmbrăcate Monica Bârlădeanu, Rona Hartner, Flavia Hojda, Alina Grigore, Margareta Pâslaru sau Albertina Ionescu. Nici domnii nu pot fi trecuţi cu vederea, unii dintre ei alegând ţinute moderne şi extrem de interesante, aici putând fi menţionat chiar Smiley.
Când eram mică, toată familia mă numea „gazeta de perete”, un termen elegant pentru o pârâcioasă, așa că li s-a părut o idee bună atunci când i-am anunțat că eu mă fac ziaristă. De vreo 16 ani scriu la „gazetă” și am trecut prin toate genurile presei până azi. Am pus umărul alături de Tana, încă de la primul număr al Revistei Superbebe și de atunci ascult și „povestesc” povești. Pe life.ro am putut să spun cele mai interesante povești, am putut să-mi asum statement-uri, am putut să scriu despre ceea ce cred și ceea ce-mi place. life.ro este o „jucărie” de care nu mă mai plictisesc și care mă provoacă în fiecare zi. Vrei să vezi? Citește mai jos!
Salvează pentru mai târziu