Cum ne putem simți frumoase chiar dacă lucrăm de acasă? Cum ne machiem de Crăciun și de Revelion chiar dacă nu mergem nicăieri anul acesta? Și cine este Ina Raicu, moldoveanca ce a trecut Prutul pentru a machia vedetele din România? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ina Raicu avea 14 ani când a plecat de acasă, din sătucul ei din sudul Republicii Moldova. Venea în România cu visuri mari pentru că toată copilăria fusese crescută spunându-i-se cât de minunată este țara aceasta. Își dorea să meargă la Arte, însă părinții i-au arătat o cale mai pragmatică ce avea să se înfunde la un moment dat. Pasiunea și talentul primau, așa că după ce a făcut două facultăți, a doua pentru a-și prelungi viza de ședere în România, a deschis ușa unei școli de machiaj. A rămas în fața oglinzii, cu pensulele și fardurile în mână și în scurt timp vedetele băteau la ușa ei pentru machiajul natural ce o făcuse celebră. Azi am vrut să-i aflăm povestea, dar mai ales să-i cerem niște sfaturi avizate: cum facem să ne simțim frumoase în perioada aceasta de pandemie în care lucrăm de acasă și avem tendința să rămânem toată ziua în pijamale. Dar, mai ales, cum ne vom machia de Crăciun și de Revelion, două sărbători atipice anul acesta, când, teoretic vom petrece tot în familie, în intimitatea casei noastre.

Ina, ai un accent special. De unde ești tu?

M-am născut în sudul Republicii Moldova și probabil de acolo am accentul acesta.

Aș fi zis că ești din zona Moldovei, nu din Republica Moldova…

Da, pentru că eu m-am născut undeva la țară și nu am avut deloc parte de influență rusească. Limba rusă eu am învățat-o ca pe o limbă străină. E adevărat că am avut canale TV în limba rusă, dar nu am avut rude, prieteni sau vecini care să vorbească rusește și probabil de aceea nu am accentul acela.

Părinții tăi ce meserie au?

Mama e casnică de ceva vreme, însă în tinerețe a lucrat la colhoz, sau CAP cum era în România și era responsabilă de toată motorina. Un fel de gestionară. Tata mi-a fost o perioadă profesor la școala de desen tehnic și de arte plastice și după aceea a avut un post de director la un departament de construcții, iar când s-a destabilizat și la noi treaba, s-au desființat colhozurile și s-au împărțit pământurile a ales să plece de la stat și să-și cumpere trei hectare de pământ. Acum a ajuns să aibă un business serios în agricultura din zonă, iar mama îl ajută.

Mai ai frați?

Mai am o soră care locuiește cu mine în București, pe care am ținut morțiș să o trag după mine și un frate mai mic care locuiește la Frankfurt. Ca să-ți spun povestea pe scurt, tatăl meu e foarte pro România și mereu ne spunea că aici e locul nostru. Țin minte că veneam în vacanțe la Brăila, la Constanța și mereu îl auzeam: „Doamne, numai trec granița și când aud limba română, simt că îmi dă sănătate”. Se și vorbea în casă foarte mult de Podul de Flori, de întâlnirile românilor, am fost crescută numai în acest spirit.

Când am terminat școala generală care la noi avea nouă clase, tata mi-a zis: „Ce facem? Unde te duci?”. Pe atunci eram un copil modern, eram bună la toate materiile, dar îmi plăcea foarte mult teatrul. Am făcut cursuri de teatru de păpuși și îmi plăcea la nebunie să confecționez păpuși. În clasa a cincea dirigintele meu a zis: „Ina, văd că ești foarte talentată, eu nu prea mă pricep la astfel de lucruri și m-am gândit să te las pe tine să te ocupi de serbările noastre, mai ales că ești și șefa clasei”.

Ina Raicu în copilărie, în brațele părinților ei

Cu make-up-ul nu aveam nici o treabă.

Când m-a întrebat tata ce facem, i-am spus că mi-ar plăcea foarte mult să merg în România la un liceu de artă. Atunci el a spus: „Măi Ina, nu știu ce să zic – el fiind o fire mai tehnică -, dar cred că tu cu arta o să mori de foame”. „Și tu ce zici?”, l-am întrebat eu. „Dăm la științele naturii, la profil real”. Așa că m-a dat la un liceu în Brăila, să fiu mai aproape de casă, eu având numai 14 ani.

Am luat concursul, am făcut liceul la Brăila, la profilul științele naturii. Nu mi-a plăcut, dar l-am făcut că așa a zis tata. Nu mă regăseam deloc, iar când am terminat m-am dus din nou la tata, deoarece cu el luam deciziile importante. „Hai să te duc la facultate. Unde vrei?”. Am ratat admiterea din vară pentru că pe atunci nefiind internetul era greu să afli informații la noi la țară, în sudul Republicii Moldovei. Îmi rămânea doar admiterea din toamnă, cel mult la o facultate privată. Tata voia să mă dea la Galați, dar de data asta am cerut la București. Așa că am intrat la facultatea de Psihologie și Sociologie din București, care mi-a plăcut extrem de mult. Acum îmi dau seama că mă ajută foarte mult în meseria mea.

Ina Raicu în copilărie

Și cum ai ajuns make-up artist?

La un moment dat, prin facultate, m-am supărat pe tata pentru că fusesem crescută să dau socoteală pentru fiecare bănuț pe care îl cheltuiam. Așa că, la un moment dat i-am spus că nu mai vreau nici un ban de la el și mă angajez. M-am dus pe la TVR, aplaudam în public, făceam orice ca să mă întrețin. Când am fost prima dată la „Surprize, surprize” țin minte că am rămas fascinată de platoul de televiziune.

După facultate trebuia să mă angajez permanent sau să dau la o a doua facultate ca să obțin viză de ședere temporară, așa că fiind constrânsă de situație, am intrat la Marketing. Orice, dar nu voiam să mă mai întorc în Republica Moldova.

Părinții tăi sunt și acum acolo, nu?

Da. Eu încerc să-i aduc aici, însă ei sunt bine acolo.

Ai terminat și a doua facultate?

Da și din nou eram în postura aceea în care nu mă regăseam. Cred că un an am fost măcinată de întrebări legate de viitorul meu și de ce mi-ar plăcea să fac în viață. Aveam o prietenă care făcuse un curs de machiaj și când o vedeam cum machiază eram fascinată. M-am interesat și eu despre școala aceea și părea cea mai serioasă: dura un an, timp în care mergeai la cursuri 6 ore pe zi, avea modul de chimie, biologie, dermatologie, parfumerie, ce să mai, era ca la școală. În plus era foarte recomandată de make-up artiștii celebri la vremea aceea. Costa 5000 de euro. Pentru mine erau bani mulți atunci și mă gândeam cum să dau banii ăștia și să mă trezesc apoi că nu-mi place. Până la urmă am luat decizia să încerc.

Crede-mă, de cum am intrat acolo, a fost un univers care efectiv m-a impresionat. Mi-a plăcut extrem de mult, iar profesoarele erau niște femei deosebite. Stăteam și le ascultam de parcă deschideam o enciclopedie.

Ina Raicu și Amalia Enache

Și la Pro TV cum ai ajuns?

După ce am dat examenul final, la vreo lună, m-au sunat de la școală să-mi spună că m-au propus pentru un job la Pro TV. „De ce pe mine?” mă tot întrebam. În anul meu am fost 25 de fete, unele mult mai bune ca mine, erau fete care veneau de la Artă, cum să mă propună pe mine? Nu am înțeles niciodată, dar mi-a fost rușine să întreb. Cei din Pro au venit cu un set de cerințe: trebuia să machiezi bine, să fii discretă, cu un temperament mai cald… Nu știu ce să zic, dar profesoara mea a considerat că eu mă potrivesc cel mai bine.

M-am dus la interviu împreună cu alte nouă fete și din nou eram fascinată de platourile de televiziune. Mi-am pus în cap că trebuie să obțin job-ul acesta pentru că era ceva ce mi-ar fi plăcut să fac toată viața. Am dat probă pe cea care urma să devină șefa mea, fără ca eu să știu și îmi tremurau mâinile îngrozitor.

După interviu m-am căsătorit, am făcut o nuntă aici și una în republica Moldova. M-au sunat de la Pro TV când eram în toiul pregătirilor în Moldova, să-mi spună că am obținut job-ul.

Cât ai stat la Pro TV?

Am lucrat doi ani. Am învățat foarte multe lucruri în perioada aceea: am învățat să lucrez repede, sub presiune și calitativ. În general lucram pe știri, unde se cerea un machiaj simplu, curat, natural, lucru care mi-a influențat stilul și azi sunt recunoscută în București pentru machiajele naturale.

Am stat doar 2 ani pentru că apoi s-au făcut disponibilizările acelea din Pro și a fost ceva de genul: ultimul venit, primul plecat. Dar fosta mea șefă mi-a mai întins niște mâini de ajutor dându-mi tot felul de proiecte pe durată determinată.

Apoi am rămas însărcinată, am născut și când avea copilul două luni mi-au propus să mă întorc la Pro TV. M-aș fi întors pentru că mi-a plăcut extrem de mult, însă voiam să stau cu copilul. Dar nici la meserie nu voiam să renunț. Am avut prima clientă când Tudor avea doar două săptămâni. Un timp am fost free lancer, am avut tot felul de colaborări cu diferite saloane și simțeam că oamenii mă vor în echipa lor pentru că aveam un portofoliu impresionant de vedete machiate și pentru că aveam stilul meu aparte.

Ina Raicu alături de Adela Popescu

Cum ai ajuns să ai studioul tău?

Acum doi ani a venit o propunere din partea unei prietene care pleca la Viena și care nu știa ce să facă cu studioul ei de machiaj, așa că mi-a zis: „Ina, eu țin foarte mult la locul acesta și nu aș vrea să-l dau oricui”. I-am mulțumit că s-a gândit la mine și am mulțumit din nou sorții că mai apărea în viața mea un om care mă ajuta într-un alt punct cheie al vieții mele, așa cum s-a tot întâmplat.

Tocmai mă dusesem să cer viză de turist pentru Statele Unite ale Americii; ne doream o vacanță la New York, eram o gașcă de vreo 15 persoane, toată lumea a primit viza, eu și soțul meu, nu. Așa că banii pe care i-am fi cheltuit în America se pare că aveau de fapt altă destinație. Am luat studioul, am investit acolo și asta a fost. Studioul este pe strada Frumoasă, un semn reprezentativ pentru mine și pe lângă numele străzii, am avut încă de la început un vibe bun. De când am luat studioul am simțit o mare îmbunătățire în carieră.

Au mai venit vedetele la tine?

Da, sigur. Adela, Laura Cosoi, Corina, Amalia Enache și multe altele. Gândește-te că ele au make-up gratuit la Pro TV și cu toate acestea vin la mine pentru că am legat o relație foarte frumoasă cu ele.

Eu cred că meseria asta e mai mult de atât, nu e doar despre make-up. Omul cred că vine nu doar pentru rezultatul final, ci și pentru experiența în sine.

Ina Raicu alături de Andreea Raicu

Cum ți-a fost în perioada asta? Tu ești unul dintre cei loviți destul de rău de pandemia asta…

Lucrez din 2012 și ajunsesem să am foarte multe cliente și înainte de pandemie eram nevoită să mai recomand și alți make-up artiști. Singura perioadă în care nu am muncit au fost cele două luni de stare de urgență, în rest am lucrat. După ce s-au ridicat restricțiile am avut de lucru, însă, nefiind evenimente s-a simțit serios. Cununiile au fost un fel de nunți anul acesta, așa că doamnele au vrut să arate cât mai bine la Starea Civilă. Și pentru că am avut mai mult timp, am făcut și cursuri de auto machiaj.

Dacă tot vorbești de auto machiaj, cum facem să arătăm noi bine în casă în perioada asta de pandemie?

Să știi că la începutul pandemiei și eu intrasem într-un mood de sfârșitul lumii, nu mă mai aranjam deloc. Într-o bună zi mi-am spus că treaba asta trebuie să înceteze pentru că eu nu sunt așa. De când mă știu, nu există să ies din casă fără să mă aranjez. Dacă știu că trebuie să ajung undeva mă trezesc cu două ore înainte și mă aranjez.

Simțeam că-mi face rău delăsarea în care intrasem, așa că am început să mă aranjez în fiecare dimineață, să mă coafez, să mă machiez și să mă îmbrac frumos, ca și cum îmi păcăleam creierul că mă duc undeva.

Mai ales dacă ai ședințe și întâlniri online, eu cred că e important să ne machiem în fiecare dimineață ca și cum am pleca la birou. Dacă nu ai întâlniri, e ok să îți mai lași tenul să respire, însă, nu e bine pentru psihic să rămâi în pijamale toate ziua.

Ina Raicu împreună cu familia ei, soțul și copilul ei

Iar apoi, ce se spune că pudra și fardul îmbătrânesc pielea, eu cred că e doar un mit. Dacă folosești produse de calitate, acestea chiar ajută la protecția tenului.

În perioada asta suntem și cu copiii acasă, trebuie să facem și mâncare, și curat, să și muncim. Mai stăm dimineața să ne machiem și seara să ne demachiem?

Mai stăm, da. Eu vorbesc din prisma mea acum pentru că mie machiajul îmi dă foarte mare încredere.

Cum să ne machiem de Crăciun și de Revelion, chiar dacă nu plecăm din casă?

Cum îți stă bine, cum te simți tu bine. Un machiaj natural, un fond de ten, un blush, puțin rimel, un ruj fresh, ca în familie. După părerea mea orice femeie trebuie să fie frumoasă, iar după părerea mea machiajul e un accesoriu foarte important.

În seara de revelion, în funcție cum te îmbraci alegi și machiajul. Dacă stai acasă și împreună cu soțul sau iubitul tău organizați un Revelion ca și cum ați fi la o petrecere strălucitoare, cu șampanie, cu rochie, cu brad, te machiez adecvat: o culoare mai intensă pentru pleoape, un  glitter, un ruj roșu…

Ina Raicu și fiul ei
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora