Cum poți ameliora durerile menstruale? Și când să mergi la doctor? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cum poți ameliora durerile menstruale? Și când să mergi la doctor?

Ce sunt durerile menstruale, din ce cauză apar și cum le poți ameliora? Dar mai ales, când e cazul că mergi la doctor?
Share this article

Încă din primii ani de liceu m-am întrebat cum poți ameliora durerile menstruale și am căutat tot timpul cele mai bune remedii naturale pentru a elimina acest disconfort îngrozitor.

Am suferit atât de mult încât, când o proaspătă mămică mi-a descris durerile nașterii ca fiind de o mie de ori mai puternice în intensitate decât cele menstruale, am decis că atunci când va veni timpul, voi naște cu ajutorul unei operații cezariene. Și așa am făcut.

Dar ce sunt durerile menstruale, din ce cauză apar și cum le poți ameliora? Dar mai ales, când e cazul să mergi la doctor?

Durerile menstruale reprezintă ceva destul de des întâlnit în rândul femeilor și se traduc printr-un disconfort apărut în jurul abdomenului, în special în zona inferioară și în spate.

Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrician susține că în timpul menstruației, mușchii uterului se contractă și se relaxează pentru a ajuta la eliminarea țesutului ce căptușește uterul, format în timpul ovulației.

Medicii nu pot spune cu exactitate de ce unele femei par că trec prin chinurile iadului, în timp ce altele nu simt nimic. Însă unii factori sunt asociați cu durerea intensă, iar printre aceștia se numără:

  • Un flux abundent de sânge
  • Menstruația după prima sarcină
  • Vârsta de sub 20 de ani sau perioada de început a menstruației
  • O supraproducție sau o sensibilitate la prostaglandine, un hormon care influențează uterul.

Alți factori includ creșteri în uter, endometrioză (creștere anormală a țesutului uterin) și folosirea metodelor contraceptive.

Pentru crampele ușoare până la cele medii, unele remedii pe care le poți aplica acasă, îți pot da soluția la întrebarea „cum poți ameliora durerile menstruale?”.

Citește și: Remedii naturale contra indigestiei. Sau cum poți scăpa acasă de problemele de stomac?

Cum poți ameliora acasă durerile menstruale?

  1. Administrarea de calmante ce se eliberează fără rețetă medicală.

Medicamentele antiinflamatoare ce se eliberează fără prescripție medicală pentru ameliorarea durerii, sunt recomandate pentru durerile menstruale și sângerările menstruale abundente.

Aceste medicamente ajută la scăderea producției de prostaglandină din corp.

  1. Aplică ceva cald în zona abdomenului

Dacă pui ceva cald pe burtă sau la spate, ai putea să scapi de dureri. Un studiu efectuat în 2012 pe 147 de femei, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, ce au avut o menstruație regulată, a demonstrat că aplicarea unei comprese calde (40 de grade Celsius) pe zona dureroasă, a fost la fel de eficientă ca ibuprofenul.

Poți folosi o sticlă cu apă caldă sau chiar un prosop înmuiat în apă caldă.

cum poți ameliora durerile menstruale
Întotdeauna ceva cald poate ajuta la ameliorarea durerilor menstruale. Foto: Shutterstock
  1. Masajul cu uleiuri esențiale

Multă vreme am crezut că uleiurile esențiale reprezintă o fiță a femeilor care nu au altceva mai bun de făcut. Nimic mai greșit. 20 de minute de masaj cu uleiuri esențiale reprezintă o metodă excelentă de alinare a durerii.

Urmărește acest video pentru a vedea care sunt punctele cheie pe care trebuie să apeși atunci când te întrebi cum poți ameliora durerile menstruale prin masaj cu uleiuri esențiale:

Cea mai bună combinație de uleiuri este cea din lavandă, salvie și maghiran.

  1. Poți avea un orgasm

Chiar dacă nu există studii clinice despre efectelor directe ale orgasmelor asupra durerilor menstruale, știința sugerează că merită să încerci.

Orgasmele vaginale implică întregul corp, inclusiv măduva spinării, care semnalează eliberarea neurotransmițătorilor. Un orgasm vaginal poate determina creierul să elibereze neurotransmițători, cum ar fi endorfine și oxitocină. Endorfinele pot reduce percepția durerii.

  1. Evită anumite alimente

În timpul menstruației este o idee bună să nu consumi alimente ce te pot balona sau care au capacitatea de a reține apa în organism. Printre acestea se numără: grăsimile, alcoolul, băuturile carbogazoase, cafeina și alimentele sărate.

Reducerea sau eliminarea acestor alimente poate ajuta la atenuarea crampelor și la scăderea tensiunii. În schimb, poți încerca ceaiuri calmante (fără cofeină), de ghimbir sau mentă, sau chiar apă fierbinte aromată cu lămâie.

  1. Adaugă plante medicinale în dieta ta

Aceste remedii pe bază de plante conțin compuși antiinflamatori și antispastici, despre care experții cred că pot reduce contracțiile musculare și umflarea asociate cu durerile menstruale: ceaiul de mușețel, semințele de fenicul, scorțișoara, ghimbirul, extract din scoarță de pin maritim francez, mărar.

  1. Yoga

Dacă nici una dintre cele de mai sus nu funcționează, ți-a mai rămas yoga. Ai aici 4 poziții de yoga, în caz că te întrebi cum poți ameliora durerile menstruale prin sport:

Cum poți ameliora durerile menstruale și când să mergi la doctor?

În primul rând trebuie să suni medicul obstetrician dacă ai dureri severe sau sângerări abundente. Apoi, lista simptomelor care te vor trimite la medic este următoarea, conform recomandărilor Dr. Ruxandra Dumitrescu:

  • durerea te împiedică în mod constant să-ți desfășori activitățile de zi cu zi
  • durerea se înrăutățește sau sângerarea se agravează în timp
  • ai peste 25 de ani și crampele severe au apărut ca o nouă etapă
  • Medicamentul fără prescripție medicală nu funcționează

În cazurile severe, cel mai bun mod de a primi tratament este ca un medic să diagnosticheze cauza durerii menstruale.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora