Cum putem atenua efectele negative ale pantofilor cu toc - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cum putem atenua efectele negative ale pantofilor cu toc

Pantofii cu toc sunt preferaţii tuturor femeilor, însă, de cele mai multe ori, ei vin la pachet cu dureri de picioare şi alte afecţiuni serioase. Chiar dacă ne fac să părem mai înalte sau să avem picioare mai frumoase, pantofii cu toc pot fi, în anumite cazuri, inamicii sănătăţii noastre.
Share this article

Pantofii cu toc nu sunt periculoşi pentru picioare, dacă sunt purtaţi din când în când sau doar pentru câteva ore. Aceştia devin periculoţi atunci când sunt purtaţi zi de zi. 
Durerile sunt primul semnal de alarmă şi apar din cauza faptului că picioarele au o poziţie nenaturală pe tocuri, astfel încât toată greutatea corpului cade pe zona degetelor. Pe lângă poziţia anormală a picioarelor pe tocuri şi presiunea exercitată asupra lor, durerile pot apărea şi din cauza faptului că degetele sunt strânse ca într-o menghină şi ajung să se deformeze.

Monturile, afectarea tendoanelor, durerile lombare recidivante, osteoartrita şi lezarea muşchilor sunt doar câteva dintre problemele de sănătate cu care te poţi confrunta atunci când porţi tocuri. O cercetare recentă din Statele Unite  arată că 42% dintre femei au admis faptul că nu ar renunţa la pantofii cu toc, chiar dacă le provoacă o stare de disconfort. Mai mult, 73% dintre persoanele interievate au recunoscut că deja au sau au avut o problemă medicală legată de purtarea acestor pantofi. 

Pentru a putea întelege mai bine felul în care ne putem proteja sănătatea, am stat de vorbă cu unul dintre cel mai reputaţi chirurgi ortopezi – doctorul Vlad Predescu. Iată câteva dintre recomandările sale, atunci când purtăm pantofi cu toc:

Este necesar să faceţi paşi mici. Femeile care sunt obişnuite să poarte, în general, balerini sau tenişi, merg repede şi atunci când poartă tocuri. Mare atenţie, căci vă puteţi dezechilibra sau, mai grav, vă puteţi scrânti glezna. Paşii mici ajută, aşadar, să vă menţineţi echilibrul.

Dacă vă aflaţi printre femeile care suferă de durere de picioare atunci când poartă tocuri, aveţi grijă să vă întindeţi gambele periodic, ridicând laba piciorului în sus, în timp ce sunteţi aşezată pe un scaun, fotoliu etc. 

Optaţi să vă încălţaţi, a doua zi, cu ceva comod. Pantofii cu talpă joasă sau o pereche de încăţări sport ar fi de preferat, pentru confortul picioarelor dumneavoastră.

Bătăturile sunt o reacţie de apărare a organismului în faţa agresiunilor externe, acolo unde presiunea prea mare poate dăuna ţesuturilor. Nu ignoraţi aceste semnale de alarmă, ci încercaţi să găsiţi o metodă prin care să împiedicaţi recidiva acestora. 

Umflarea picioarelor este, de cele mai multe ori, o problemă simplă, care trece de la sine, chiar dacă este neplăcută. Însă există cazuri, rare, ce-i drept, când această neplăcere poate fi cauzată de afecţiuni din sfera cardiacă sau renală. Aşa că mergeţi la un control medical, în condiţiile în care picioarele umflate persistă o perioadă mai îndelungată. 

Metatarsalgia este o afecţiune medicală din ce în ce mai întâlnită în cabinetele ortopedice. Din cauza formei incorecte a piciorului, la unele femei, bolta anterioară a piciorului se poate prăbuşi, lucru care se traduce printr-o presiune crescută  pe oasele metatarsiene. Investiţi în branţuri siliconice, cele care pot absorbi mult din impactul cu solul foarte dur. Poate nu e uşor să vă obişnuiţi cu ele, însă efectele pe termen lung vor fi, cu siguranţă, cele dorite. 

Un toc ceva mai gros, chiar dacă este înalt, poate aduce multe beneficii faţă de cele foarte subţiri. Distribuţia greutăţii corporale se face mult mai uniform, ceea ce reduce riscul unor accidente. De asemenea, un calapod foarte incomod, împreună cu un toc înalt, poate fi o reţetă ideală pentru dureri sau inflamări ale tendonului lui Ahile, care se traduc prin dureri după antrenamente sau rigiditate a piciorului dimineaţa, imediat după trezire. 

Citește mai multe

Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora