Cum tratezi durerea de gât prin metode tradiționale? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dacă aș fi întrebat-o pe mamaie cum tratezi durerea de gât prin metode tradiționale, cu siguranță nu aș fi putut să țin pasul scriind rețetele ei. Dar, cu siguranță printre primele leacuri ar fi enumerat ceaiul de ceapă, cartoful ras și ceaiul cu miere și lămâie.

Mâna sus cine își amintește de cartoful ras pus într-un prosop și așezat cu grijă în jurul gâtului. Sau de gargara cu sare? Dar de siropul de ridiche neagră? Mama punea în fiecare iarnă, pe calorifer o ridiche neagră scobită, în care strecura o linguriță de zahăr (mierea se găsea greu în comunism și la vremea aceea nu aveam nici cea mai mică idee despre cât de dăunător e zahărul). Punea ridichea pe calorifer știind că sigur va avea cineva din familie dureri de gât și o va putea folosi drept soluția ei miraculoasă.

Citește și: Durere în gât. E o simplă răceală sau un simptom al variantei Delta a virusului COVID-19?

În vremurile moderne multe dintre aceste leacuri ni se par extrem de absurde și probabil că nu am apela la ele nici în ruptul capului. Personal, după ce le-am experimentat pe toate, cel mai de neînțeles mi se pare tratamentul cartofului ras, însă, sunt convinsă că dacă aș fi fost atentă, aș fi descoperit o explicație extrem de bine argumentată.

Cu toate acestea, în condițiile în care mulți dintre noi ne ferim să mergem la medic din motive evidente, de pandemie, nu putem lăsa să ne chinuie o banală durere de gât. Și astfel apare întrebarea: cum tratezi durerea de gât prin metode tradiționale?

Înainte de toate trebuie să afli de ce natură este această durere de gât. Și după ce ți-ai făcut un test rapid împotriva COVID 19, după ce ai văzut că e negativ, te gândești la cele mai bune leacuri.

Cum tratezi durerea de gât?

Cum tratezi durerea de gât prin metode tradiționale

Întotdeauna sfatul meu va fi acela de a căuta expertiza unui medic. Tratamentele după ureche pot fi extrem de periculoase. Și, decât să te apuci să iei pastile că ai auzit tu că aspirina și paracetamolul merg la sigur, mai bine alegi câteva metode tradiționale pentru a trata durerea de gât. Iar aici mă refer la bine cunoscutele remedii ce se găsesc în casa fiecăruia dintre noi. Nu dai niciodată greș cu un ceai de tei îndulcit cu miere și „asezonat” cu lămâie din belșug. Și nici ridichea mamei nu era o aberație. Ridichea neagră reprezintă o sursă importantă de vitamine și minerale, ajută la întărirea imunității și este excelentă în tratarea bronșitelor ușoare. Un vechi proverb chinezesc spune că atunci când e sezonul ridichilor negre, medicii ar putea să ia o pauză.

Dar să vedem ce remedii avem la îndemână:

Cum tratezi durerea de gât prin metode tradiționale?

Înainte de toate, trebuie să știi că mierea este antiinflamatorie, antibacteriană, analgezică și expectorantă. În ceai, combinată cu lămâie sau cu ghimbir, poate face minuni.

Dar mai sunt și altele de care probabil nu ai auzit.

Sfecla roșie

Dacă storci sucul proaspăt dintr-o sfeclă și îl amesteci cu o lingură de oțet de mere, vei obține o soluție imbatabilă în tratarea durerii de gât. Clătește gura de cinci ori pe zi cu acest lichid și probabil vei avea rezultate încă de a doua zi.

De asemenea, poți turna apă fiartă peste sfeclă, o lași la infuzat câteva ore, adaugi și o lingură de oțet și gata tratamentul pentru gargară.

Cum tratezi durerea de gât prin metode tradiționale

Sare de mare, bicarbonat, iod

Ia trei pahare de apă caldă (fiartă), adauga o lingură de sare de mare în primul pahar, o linguriță de bicarbonat în al doilea pahar și câteva picături de iod în cel de-al treilea. Apoi, începe  clatirea, cu lichidul din cele trei pahare, pe rand.  Primul este cel cu  solutia salină, apoi cel cu bicarbonat și ultimul cu iod. Se spune că vei simți cum durerea de gât se diminuează după prima gargară.

Varza

Varza elimină rapid temperatura și îndepărtează durerea. Se fac comprese din foi de varză, care se țin pe gât. Deasupra lor, înfășoară o eșarfă mai groasă, ca să îți țină cald. Compresele trebuie schimbate cam la 2 ore. Probabil acest tratament este precursorul cartofului.

Cum tratezi durerea de gât prin metode tradiționale

Altfel, mai poți încerca tinctura de propolis, echinaceea și rădăcina de lemn dulce. Dar și multe, multe ceaiuri, în special de mușețel, mentă și eucalipt.

Sănătate multă și nu uita să ne împărtășești din experiențele tale din copilărie, atunci când erai răcit/ă și erai tratat/ă cu leacuri băbești.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora