Cum vor fi afectaţi copiii de reîntoarcerea la şcoală - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cum vor fi afectaţi copiii de reîntoarcerea la şcoală

Prima zi din acest nou an şcolar vine cu o nouă dilemă – cum vor fi afectaţi copiii de reîntoarcerea la şcoală, cum vor fi protejaţi, care sunt riscurile şi ce se întâmplă cu cei aflaţi în situaţii vulnerabile.
Share this article

Este deja un an şi jumătate de când şcoala s-a transformat în mod radical pentru copiii din întreaga lume. După un lockdown prelungit, o bulibăşeală continuă legată de modul de predare şi luni de zile petrecute în online, cei mai mulţi dintre elevi se întorc astăzi în bănci. Iar prima zi din acest nou an şcolar vine cu o nouă dilemă – cum vor fi afectaţi copiii de reîntoarcerea la şcoală, cum vor fi protejaţi, care sunt riscurile şi ce se întâmplă cu cei aflaţi în situaţii vulnerabile.

Ce aduce noul an şcolar în timpul valului 4 al pandemiei

Dacă anul trecut şcolile au fost primele închise, anul acesta autorităţile par decise să-i ţină pe copii cât mai mult în bănci. Până la o rată de infectare de 6 la mie, creşele, grădiniţile şi şcolile vor funcţiona cu prezenţă fizică. Cum era de aşteptat, decizia a fost primită cu bucurie pe de o parte, cu revoltă, pe de alta. Bucuria a venit în rândul celor care cred că cei mici au avut oricum prea mult de suferit din cauza izolării şi a şcolii online, în timp ce revolta i-a cuprins pe cei care au în familie cazuri vulnerabile – pentru ei autorităţile nu au prevăzut decât dreptul de a fi scutiţi de la prezenţa fizică la şcoală, dar şi pe cei care spun că acum, cu varianta Delta care pare să fie predominantă, tocmai copiii sunt printre cei mai expuşi îmbolnăvirii.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au anunţat şi măsurile de prevenţie:

  • distanţare fizică;
  • aerisirea spaţiilor închise;
  • purtarea obligatorie a măştii în spaţiile închise.

Testarea se va face doar în condiţiile în care este diagnosticat un caz pozitiv într-o clasă, preşcolarii şi şcolarii de până în clasa a şasea trecând automat în online pentru 14 zile. Copiii pot reveni totuşi în clase din a opta zi, dar numai dacă au fost toţi testaţi cu teste antigen rapide şi doar dacă toate testele sunt negative. Testarea se poate face numai în şcoli, de către personalul medical sau de echipe ale DSP.

Pentru elevii de la clasa a şaptea în sus, în cazul apariţiei unui caz pozitiv, copiii vaccinaţi sau care pot dovedi că au trecut deja prin boală vor rămâne să înveţe în clasă, în timp ce restul va trece în online.

În continuare rămân valabile regulile care precizează că elevii nu au voie să facă schimb de mâncare sau obiecte personale şi nici să se adune în grupuri care nu respectă distanţarea fizică.

Citeşte şi: Valul 4 al pandemiei de coronavirus. Ce se ştie despre varianta Delta şi cât de sigură e revenirea la şcoală – LIFE.ro

Cum vor fi afectaţi copiii de reîntoarcerea la şcoală

Cu toate aceste reguli, parcă mereu în schimbare şi niciodată adaptate la nevoile şi capacităţile de organizare ale tuturor celor implicaţi, e firesc să ne întrebăm cum vor fi afectaţi copiii de reîntoarcerea la şcoală. Mulţi revin în bănci după mai bine de o jumătate de an, chiar şi mai mult şi cu toţii trebuie să se adapteze sau readapteze, după caz, tuturor normelor necesare pentru propria protecţie.

Trebuie să înţeleagă şi să respecte ideea purtării măştii în permanenţă, câtă vreme sunt la şcoală. Trebuie să aibă ei singuri grijă să se spele des pe mâini şi să folosească frecvent dezinfectantul şi tot ei trebuie să înţeleagă că distanţarea fizică e o necesitate, nicidecum o pedeapsă.

Toate aceste lucruri par complicate, mai ales dacă ne gândim la copiii de clase primare, dar specialiştii spun că este vitală atitudinea şi sfaturile părinţilor. Dacă adulţii din preajma lor i-au învăţat deja toate aceste reguli şi nu le-au transmis că ar fi ceva în neregulă cu ele sau că ar fi nepotrivite, copiii le vor respecta cu mult mai multă uşurinţă. În schimb, dacă de acasă au aflat că toate aceste norme sunt menite să îi încurce, să le ia libertatea sau alte lucruri din aceeaşi categorie, este evident că adaptarea copiilor la ele va fi mai mult decât complicată.

Tot specialiştii atrag atenţia asupra unei alte probleme – sănătatea mintală a copiilor. S-a dovedit deja faptul că izolarea îndelungată a avut efecte negative asupra acestora, ceea ce înseamnă că pentru cei mai mulţi dintre ei reluarea cursurilor în sistem fizic este considerată oportună.

Pe de altă parte, dacă cei mici au fost expuşi prea multor informaţii legate de pericolul acestui virus şi de numărul victimelor, riscul ca anxietatea să se instaleze este foarte mare. În cazul copiilor de grădiniţă şi şcoală primară simptomele pe care trebuie să le aveţi în vedere sunt: durerile de burtă, incontinenţa urinară pe timpul nopţii, agresivitate sau iritabilitate crescute. La cei mai mari anxietatea se manifestă, în general, ca şi în cazul adulţilor: tulburări de somn sau alimentare.

Citeşte şi: Ce este coronasomnia, insomnia adusă de pandemia de coronavirus – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora