Dacia electrică – unde şi când o vom vedea pentru prima dată
Deşi primul autoturism electric a fost construit în anul 1839, prima încercare comercială modernă a fost după anul 1996, când General Motors a scos pe piaţă EV1. Viaţa acestuia a fost însă foarte scurtă, companiile petroliere punând extrem de multă presiune în acest sens. Anul 2008 a fost cu adevărat anul începutului schimbării în piaţa de producţie de automobile, când au fost scoase pe piaţă modele cu un randament mai bun decât predecesoarele lor. Companii precum BMW, Citroën, Volkswagen, Tesla sau Honda au produs modele tot mai performante, cu autonomie tot mai ridicată. Acum a venit rândul să ne pregătim şi pentru prima Dacia electrică, un model aşteptat deja de câţiva ani.
Deşi zvonuri au tot fost în ultima perioadă, anunţul mult aşteptat în această direcţie a venit abia de curând de la producătorul Renault. Anul acesta compania franceză a confirmat realizarea primului model Dacia cu propulsie exclusiv electrică. Dacia Urban City Car ar urma să fie lansată cel mai probabil anul viitor sau în 2022 şi va prelua tot know-how-ul Renault la capitolul electrificare.
Dacia electrică va fi prezentată în mai puţin de 2 săptămâni la Salonul Auto de la Geneva. Va fi, fără doar şi poate, un model mic, de oraş şi va intra în competiţie directă cu modelele din aceeaşi categorie produse de Volkswagen: e-UP, Skoda Citigo şi Seat Mii Electric. Cel mai probabil preţul primei Dacia electrică va fi mai mic, ştiut fiind faptul că acesta este unul dintre atuurile principale ale tuturor modelelor produse de Dacia. Zvonurile din piaţa auto vorbesc de o sumă în jurul a 12.000 de euro.
Ce nu se ştie până acum este unde anume va fi fabricată Dacia electrică. Deşi fabrica de la Mioveni este mai mare – are o capacitate de producţie de 350.000 de maşini anual – procesul de extindere care o viza a fost oprit. Iar fabrica din Maroc, locul în care sunt produse modelele Logan MCV, Lodgy şi Sandero ar putea fi preferată. Asta pentru că, fiind construită mai târziu, beneficiază de o tehnologie mai nouă şi mai apropiată de cerinţele producerii unui model electric. De altfel, presa locală deja speculează pe acest subiect şi susţine că Marocul este, cel mai probabil, câştigătorul acestei curse neoficiale.
Sigur, alegerea fabricii de producţie ia în calcul mult mai mulţi factori. Ori de câte ori ia în calcul producerea unui nou model, compania Renault analizează locul în care este amplasată fabrica şi distanţa faţă de pieţele de distribuţie, reţeaua efectivă de distribuitori, dar şi de furnizori ai echipamentelor necesare, precum şi costurile de producţie. Cel puţin până în momentul de faţă cele 2 fabrici şi-au împărţit echitabil producţia de modele populare. Astfel, Sandero produs în Tanger a dominat vânzările Dacia pe piaţa europeană în ultimii 2 ani. Pe de altă parte, Dusterul produs la Mioveni este a doua cea mai populară maşină de pe continent, peste 140.000 de SUV-uri fiind vândute numai în Franţa în 2019.
Şi chiar dacă producătorul francez a negat vehement, zvonurile care susţineau că Dacia electrică nu va fi nimic altceva decât un Renault Twingo Z.E. cu o altă siglă au luat amploare. Despre Twingo electric, care va fi şi el lansat oficial tot săptămâna viitoare, la Geneva se ştiu ceva mai multe lucruri decât despre Dacia electrică şi foarte secretă. Twingo Z.E. are o autonomie urbană de 250 de kilometri şi 82 de cai-putere. În regim mixt autonomia acestuia scade însă până la 180 de kilometri. Încărcarea se face la staţii de 22 kW şi durează aproximativ o oră. Twingo Z.E. ajunge la 100 km/h în 12,6 secunde şi atinge o viteză maximă de 135 de km/h.
S-a vorbit însă şi de posibilitatea ca Dacia electrică să nu fie altceva decât o adaptare a modelului Renault K-ZE, produs în China pentru piaţa asiatică. Acesta este un SUV de mici dimensiuni, destinat traficului în mediul urban, ce este pus în vânzare în China cu un preţ de aproximativ 7.200 de euro.
Chiar dacă momentan, dacă e să ne uităm pe şosele, lucrurile nu arată spectaculos în această direcţie, estimările spun că până în anul 2030 toate autovehiculele noi produse vor fi propulsate complet electric, inclusiv vehiculele de mare tonaj. Un lucru cert este faptul că în 2019, înmatriculările de autovehicule electrice în Uniunea Europeană şi în ţările membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb au crescut cu 46%, depăşind o jumătate de milion de autoturisme electrice.