Dalida revine pe scenă prin intermediul unei holograme - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dalida revine pe scenă prin intermediul unei holograme

A marcat o generaţie şi a sfâşiat inimi atunci când a decis să se sinucidă, iar acum revine pe scenă cu ajutorul tehnologiei la 30 de ani de la moartea sa. Faimoasa şi iubita cântăreaţă Dalida nu putea să lipsească din revoluţia tehnologică a momentului: interpreta lui „Bambino” şi a lui „Gigi l'Amoroso” se va întoarce pe scenă, prin intermediul unei holograme, începând din 12 ianuarie, la Paris, după cum anunţă AFP citat de News.ro.
Share this article

A marcat o generaţie şi a sfâşiat inimi atunci când a decis să se sinucidă, iar acum revine pe scenă cu ajutorul tehnologiei la 30 de ani de la moartea sa. Faimoasa şi iubita cântăreaţă Dalida nu putea să lipsească din revoluţia tehnologică a momentului: interpreta lui „Bambino” şi a lui „Gigi l’Amoroso” se va întoarce pe scenă, prin intermediul unei holograme, începând din 12 ianuarie, la Paris, după cum anunţă AFP citat de News.ro.

Spectacolul denumi „Hit Parade” îi are pe afiş şi pe Claude François şi Sacha Distel, iar în aprilie va pleca în turneu în Franţa, Belgia şi Elveţia.

Viaţa îmi este insuportabilă. Iertaţi-mă…”, a scris pe 3 mai 1987 Dalida şi s-a sinucis la 54 de ani, răpusă de insucces. Treizeci de ani mai târziu, Iolanda Gigliotti, pe numele ei adevărat, ajunge din nou simbolul popular cu un destin romanesc şi cu cântece rămase în amintirea publicului.

În timpul vieţii, Dalida a vândut 120 de milioane de discuri. După dispariţia ei, alte 20 de milioane. Doar Claude François a mai cunoscut un astfel de succes post-mortem. Figură emblematică a cântecului, cântăreaţa s-a adaptat întotdeauna modelor muzicii, de la yéyé la stilul disco a cărei regină a fost, trecând prin rock cu texte adesea autobiografice.

Înaintea turneului „Hit Parade”, filmul biografic „Dalida” va fi lansat în cinematografe din 11 ianuarie. Semnat de Lisa Azuelos, portretul intim şi fără concesii al artistei este interpretat de actriţa italiană Sveva Alviti. „Prin acest film am vrut să confer smerenie artistei Dalida. Să o înţelegem, să înţelegem gestul ei final”, a explicat regizoarea. „Nenorocul ei a fost de a fi o femeie modernă într-o epocă care nu-i aparţinea”.

Născută la 17 februarie 1933, în Egipt, într-o familie italiană, cântăreaţa care a înregistrat aproape 1.000 de cântece în 10 limbi, a fost descoperită în timpul unei audiţii la sala Olympia, în 1956, în faţa producătorului Eddy Barclay şi a directorului Europe 1, Lucien Morisse, cu care se va căsători câţiva ani mai târziu.

Dalida a devenit o mare doamnă a cântecului francez, ceea ce nu a fost cazul în timpul vieţii ei. În momentul dispariţiei, cariera ei stagna, fiind pusă în pericol de cântăreţii mai tineri. Este destul de greu să renaşti un blazon din acel punct”, a subliniat pentru AFP jurnalistul David Lelait-Helo, autorul a două biografii ale cântăreţei.

În acelaşi timp cântăreaţă şi actriţă, Dalida a fost un personaj extrem de romanesc. Ea a născut multe poveşti până la filmul de astăzi. Pentru presă, viaţa ei a fost un excelent subiect cu toate atuurile unei bune cliente: talent, strălucire, relaţii dificile, sinucidere…”, a adăugat Lelait-Helo, care crede că nu va putea fi înlocuită pe plan artistic.

Pentru Jacques Pessis, specialist al cântecului francez şi coscenarist al biografiei, „Dalida atingea inimile interpretând cântece cărora le dădea viaţă pe scenă, şi care corespundeau unei epoci. Cântece care au devenit fără vârstă”.

Încă din timpul vieţii, Dalida era un simbol pentru persoanele care făceau parte din comunitatea gay, ea care interpreta ca nimeni alta strălucirea hollywoodiană. Mulţi se regăseau în această femeie fragilă şi rănită, cu un fizic statuar şi androgin”, a mai spus David Lelait-Helo.

În 1958, după un concert pe care Dalida l-a susţinut la Olympia, Piaf i-a spus: ”După mine, vei urma tu!”, povesteşte Jacques Pessis. „Chiar aşa s-a întâmplat: ca Piaf, Dalida a devenit o artistă populară, unică, cu cântece nemuritoare care au atins generaţii”.

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora