De la Casa Albă în garajul lui Trump - LIFE.ro
Mergi la conținut

De la Casa Albă în garajul lui Trump

Instituţia Preşedinţiei americane ni se înfăţişa drept garantul oricărei alegeri de viaţă, religie, educaţie, stâlpul unei societăţi “sortite” prosperităţii.
Share this article

Pe vremea raţionalizării apei şi a curentului electric, copil fiind, priveam cu admiraţie şi mai târziu cu jind către un model de trai care ni se înfăţişa ca acela al tuturor posibilităţilor. Visul american era de departe vârful de lance al democraţiei, al libertăţii totale de exprimare şi al calităţii absolute a vieţii.

Cine nu s-a plimbat imaginar cel puţin o dată prin Dallas, prin ferma familiei Ewing sau nu a dezlegat intrigi cu iz justiţiar ( cu gândul măcar ) prin Miami?

Instituţia Preşedinţiei americane ni se înfăţişa drept garantul oricărei alegeri de viaţă, religie, educaţie, stâlpul unei societăţi “sortite” prosperităţii.

Îngrădirea noastră a născut întrebări şi a hrănit curiozitatea în ceea ce priveşte rutina vieţii celui mai puternic om din stat: Preşedintele însuşi.

Astfel aflăm că înainte de “propovăduirea” avantajelor utilizării motoarelor electrice, William Taft, cel de-al douăzeci şi şaptelea preşedinte american ( care şi-a desfăşurat mandatul între 1909 – 1913 ) a fost primul dintre “colegii” săi care a condus un vehicul dotat cu motor complet electric, un Baker Electric mai precis, dispunând totodată înlocuirea grajdurilor de la Casa Albă cu… garaje auto!

Modelul restaurat al maşinii presedintelui William Taft, Foto: thespeedtrap.net

Fatalul episod al asasinării lui John F. Kennedy s-a consumat într-un SS-100-X Lincoln Continental, exemplar care îşi găseşte în prezent odihna meritată în Michigan, la Henry Ford Museum după ce i-a servit cu loialitate pe Johnson, Nixon, Ford şi Carter.

Au făcut deliciul istoriei ( şi al Serviciilor Secrete probabil ) şi momente ca cel în care Lyndon B. Johnson, succesorul lui Kennedy, la volanul unui Amphicar obişnuia să-şi terorizeze oaspeţii, cărora le susţinea că i-au fost secţionate frânele, ca mai apoi să plonjeze într-unul dintre lacurile aflate pe proprietatea sa. Moment posibil şi pentru că Amphicar a fost unicul autoturism civil produs în masa care făcea trecerea cu lejeritate de la uscat la apă, o revoluţie în tehnologia vremurilor respective.

Ajungând mai aproape de zilele noastre, îl regăsim pe de-acum fostul preşedinte Obama în aşa-zisa “The Beast” – fantomaticul Cadillac negru, a cărui cabină este complet sigilată împotriva unui posibil atac biochimic şi ale cărui pneuri nu vor cunoaşte semnificaţia unei pene de cauciuc, datorită echipării speciale.

Last but nor least… Mr. Donald Trump!! Efervescentul preşedinte în exerciţiu, controversat sau adulat, pentru unii previzibil, pentru alţii de o spontaneitate dusă până la limita obrăzniciei scrie istoria şi în ceea ce priveşte alegerile sale excentrice în materie de autoturisme personale.

În garajul său impresionant au găsit loc de-a lungul anilor modelele Rolls-Royce Phantom sau Rolls-Royce Silver Cloud, într-o alăturare cel puţin bizară pentru unii cu un Mercedes-Benz SLR McLaren dar şi cu un Lamborghini Diablo, model din 1997. Cel din urmă, deşi a mai avut posesori anteriori, a primit în glorie „botezul” noului său stăpân prin personalizarea cu un badge cu iniţialele acestuia.

Rolls Royce, maşina lui Donald Trump, Foto: historicautomuseum.com

Ca o diversificare binevenită vine modelul Cadillac Allante, o alegere de altfel comună pentru “burghezii” Americii, dar care de data asta îi este oferit, se pare, lui Trump în nuanţa sa favorită – auriul, apanajul luxului absolut.

Aurii vor fi şi elementele unui 24 Karat Gold Chopper, o bijuterie pe două roţi de data aceasta, atragând mai degrabă atenţia prin opulenţă, doar mai apoi trezind curiozitatea de a-i fi descoperite calităţile tehnice. Noul trofeu, conturat în mod ostentativ cu ornamente şi piese de aur de 24 de karate, i-a fost creat şi confecţionat de însuşi Paul Teutul SR., unul dintre fondatorii Orange County Choppers, artizanul motocicletelor custom made.

Probabil tot dintr-un impuls de-al lui Trump s-a concretizat şi achiziţia unei Tesle Roadster cu motor electric, total nepotrivită staturii impunătoare a posesorului său dar şi în opoziţie cu atitudinea sa publică în ceea ce priveşte climatul.

Colecţia mai numără cele două limuzine Cadillac „Trump Executive Series”, realizate şi livrate în pereche noului proprietar, dar şi un Chevrolet Camaro Indy 500 Pace Car din 2011, o „furie” de 426 cai putere, propulsaţi de un motor V8 de 6.2l. ca o amintire a cursei omonime.

Trump se bucura în 2011 de o popularitate în creştere graţie reality-show-ului „The Apprentice” al cărui protagonist era dar şi a unei campanii orchestrate inteligent prin intermediul Facebook, aparent candidatul perfect să deschidă populara întrecere.

A fost înlocuit însă în ultimul moment de către mai titratul A.J. Foyt sub pretextul oficial al unei erori de organizare, dar sub suspiciunea nepotrivirii lui Trump în ceea ce priveşte calităţile sale de pilot de curse.

Venind din partea unui personaj realmente pasionat de trofee şi cai putere, este cu atât mai surprinzătoare afinitatea lui Trump pentru modelele Chevrolet Suburban sau Cadillac Escalade.

Să fie oare latura sensibilă a virulentului protagonist din campania electorală? Sau poate acel patriotism care a contat, se pare, în obţinerea mandatului de preşedinte?

Oricare ar fi explicaţia şi motivaţia care stau în spatele alegerilor sale „neomogene”, putem îndrăzni să speculăm că bucuria chiar şi a celui mai puternic om de pe planetă, aşa cum este el perceput stă uneori tot în lucrurile mici şi cu ceva mai puţină „poleială”.

Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă îţi plac poveştile ei scrise poţi citi Just Words, platforma pe care ei îi place să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora