Definiția puterii și dragostei într-un singur nume: Mioara Munteanu, mama a doi copii, unul dintre ei cu sindromul Down

Definiția puterii și dragostei într-un singur nume: Mioara Munteanu, mama a doi copii, unul dintre ei cu sindromul Down

De Ema Tănase
Distribuie articolul
9 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Cum reușește o mamă să lucreze între dusul și luatul de la școală, să mai și gătească, să facă și pe taximestristul pentru copii, să ofere pe lângă toate nevoile primare și înțelegere, răbdare, ascultare activă și totuși să mai aibă câteva minute și pentru ea, căci înainte de a fi mamă, este femeie? Presiunea și efortul sunt uriașe, dar unde mai pui că Mioara Munteanu le face pe toate astea singură, iar drumul și timpul alocat activităților copiilor se dublează, căci pe lângă cele școlare, Andrei, unul dintre fii, s-a născut cu sindromul Down. Astfel, el face terapie suplimentar față de ce învață și de ce asimilează în cadrul programului de la grădiniță de stat unde este înscris.

Mioara și băieții

Nu se simte descurajată. În spatele acestor rânduri, culmea, stă un om puternic care îmbracă zilnic haina înțelepciunii și a puterii și care nu are timp să negocieze cu el ca să se plângă. Sprijin găsește tot în copii. În ochii lor găsește resurse atunci când simte că se rătăcește. Să o cunoaștem!

Mioara Munteanu:„ Nu ocolim cuvântul Down și nici diagnosticul”

Bună, Mioara, mama lui Andrei! Presupun că acest apelativ te onorează cel mai mult. De cât timp ești în această ipostază? Câți ani are el?

Bună! Da, mi-e drag că sunt mama lui Andrei, trebuie sa recunosc, și asta de 6 ani!

Ce-ți dă frumos pentru suflet fiul tău? Ce ai învățat de la el odată cu venirea lui pe lume?

Fiul meu mă umple cu iubire necondiționată, îmi arată în fiecare zi iubirea în forma cea mai pură.

Ce știe el despre sindromul pe care-l poartă?

De la 5 ani încoace, încerc să-i explic pe înțelesul lui că este un copil special, dar nu diferit, că are multe de arătat și că trebuie să fie îngăduitor cu oamenii.

Cum e să trăiești cu Down în casă, zilnic?

Sindromul Down este o condiție genetică, prin urmare dacă ne-a ales pe noi, i-am spus de la început: „bun venit, dar ai grijă că noi te vom învinge ori de câte ori, îți vei lua nasul la purtare.”

Citește și: Cum să ieși învingător în lupta cu sindromul Down. Iulia Rus și mărturia din dragoste a unei mame: „Am ignorat toate privirile. Nu suntem cu nimic mai prejos decât familiile cu doi copii”

Cât de des vorbiți despre Down? Este o normalitate?

Vorbim de fiecare dată când este necesar, nu ocolim acest cuvânt și nici diagnosticul.

Andrei

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RTP8000
RTP8000