Inspiring PeopleLife StoriesMusic
Foto: Alex Gâlmeanu
Inspiring PeopleLife StoriesMusic
Denis (The Motans): „Am început să cânt la chitara lui tata, la 16 ani. Când le spuneam prietenilor, familiei că îmi place muzica, toți spuneau: „Nu e târziu?”. Dar ce înseamnă târziu?”
Ramona Raduly
|Reading time: 11 mins
Foto: Alex Gâlmeanu
Share this article

Denis, artistul The Motans, a ajuns în România în urmă cu doi ani de zile. Trei luni mai târziu, lansa împreună cu Delia piesa „Week-end” care a fost hit-ul anului 2017. De atunci vocea lui se aude mai tot timpul pe radiourile românești și este la fel de apreciată și în Republica Moldova.

M-am întâlnit cu el într-o zi mohorâtă, cu ploaie torențială, o zi în care puțini ar fi avut chef să iasă din casă. Într-o oră, cât am stat cu el de vorbă, m-am înveselit și am plecat cu o stare de spirit foarte pozitivă, ca și cum ar fi strălucit din nou soarele.

Nu mi-l imaginam deloc așa. Mă gândeam că e un tip serios, care răspunde monosilabic și care nu va avea deloc chef să intre în amănunte. La final am simțit că aș fi putut vorbi orice și oricât cu el pentru că emană o energie pozitivă și are un discurs bine închegat ce îndeamnă la dialog.

Denis a început să cânte la chitara tatălui său pe la 16 ani. De atunci a prins drag de muzică și acum vreo 3 ani și-a stabilit un deadline, un timp în care să încerce să se afirme. Nu s-a afirmat la finalul deadline-ului, ci puțin mai târziu, dar atunci când a făcut-o a dat lovitura. Nu atât în Republica Moldova, ci mai degrabă în România, însă muzica lui e atât de bună încât ușor poate trece granițele.

Iar el este atât de talentat că nu-i este deloc greu să scoată piesă după piesă. M-am întâlnit cu el săptămâna trecută, cu o zi înainte de lansarea celei mai noi melodii ale sale, ”Maraton” care în numai câteva zile a făcut un milion de vizualizări pe Youtube.

Vă propun să vă luați o cafea și să îl descoperiți și voi pe Denis, așa cum l-am văzut eu:

Ți-e dor de acasă? Unde e acasă pentru tine?

Acasă e familia mea. Acasă e mama, e sora, acasă sunt oamenii dragi.

Și acasă e aici sau la Chișinău?

Acasă nu e loc. Acasă sunt oameni.

Și oamenii sunt aici?

Și aici și acolo.

Cum te desenezi tu pe tine?

Neîndemânatic. Cred că ar ieși ceva foarte neîndemânatic. Cred că undeva acolo în mine sunt mai multe persoane și ele ies afară în funcție de circumstanțe, oameni, vreme.

Și azi cine a ieșit afară?

A, toți sunt ok. Doar că fiecare are gângăniile lui în cap, fiecare din acești Deniși.

Dar azi e așa de urât afară…

Da, dar de după geam, ceaiul e cu mult mai gustos.

Când ai venit în București?

Am venit la sfârșitul anului 2016. În noiembrie m-am mutat cu totul.

Dar cum a fost traseul tău către București?

Pe la vama Albița (râde). A fost foarte rapid, nu am avut ocazia să mă gândesc mult. Era cumva strâns de niște circumstanțe în Republica Moldova…

Artistice?

Nu, existențiale. M-a sunat Lucian Ștefan (n.r. Global Records) și a zis că-i place foarte mult ceea ce fac și mi-a propus să lucrăm împreună. Am stat cu el de vorbă pe Skype vreo 15 minute și peste două zile eram deja la București. În viață trebuie să iei deciziile rapid pentru că șansele nu cad din pod în fiecare zi.

Am venit și în aceeași zi am stat cu el la micul dejun vreo 30 de minute, după care am mai discutat cu el vreo 30 de minute la birou și practic, în timp de o oră – o oră și jumătate, era contractul semnat.

Dra tu făceai deja muzică la Chișinău, nu?

Da, eu lansasem deja patru piese.

Și au avut succes acolo?

Una dintre piesele pe care le-am lansat acolo a fost varianta veche de „Versus”, piesa „Tu” care are peste 10 milioane de vizualizări. Celelalte sunt „Jumătate Stai” și ”Ctr Alt Delete”.

Foto: Dan Beleiu

Ai fi avut mare succes și acolo dacă rămâneai?

E o întrebare foarte complexă. Ce înseamnă succes?

Cel de care te bucuri acum…

Eu am plănuit să mă ocup cu muzica un anumit timp. Mi-am pus niște deadline-uri. Și am zis că dacă nu împușc, în sensul în care dacă nu dau lovitura, plec din Republica Moldova pentru că nu mă aranjau multe lucruri acolo și nu-mi mai doream să locuiesc în acea țară și am hotărât să încerc până la sfârșitul verii 2016. Mergea vorba și de bani. (Nr: avea nevoie de bani, nu putea să facă muzică la nesfârșit, trebuia să se și angajeze ca să aibă din ce trăi). Am trecut de acest deadline, dar am mai prelungit cu încă puțin pentru că văzusem că începea să dea roade.

Dar nu era lovitura?

Da, erau roade, dar nu era lovitura. Și lovitura am dat-o cu colegii mei de la Global. Ei m-au ajutat să o ridic la un alt nivel. Ca să înțelegi: eu în Chișinău făceam piese într-un mod foarte rudimentar. Prima piesă am înregistrat-o într-un subsol, a doua într-un apartament, a treia „Versus” am înregistrat-o într-un garaj.

Dar tu mai lucrai și altceva atunci?

Nu, d-aia zic că mergea vorba de bani. Eu, cu un an în urmă am închis două firme și cu banii strânși am vrut să încerc să fac muzică. Nu poți să te ocupi și cu una și cu alta. Ori făceam vânzări, afaceri și așa mai departe, ori muzică. Am zis că nu mai vreau, că trebuie să aleg. Am ales muzica și am zis că până nu se termină toți banii, nu mă las de ea. Și banii s-au terminat, eu deja făceam muzică pe datorie. Dar, m-a ajuta Dumnezeu și am reușit.

Câți ani ai?

29.

Și ce ai terminat, ce școală?

Am avut trei tentative. Prima a fost la Facultatea de Istorie, dar acolo practic nu am frecventat mai nimic pentru că era în paralel cu Colegiul de Transporturi. Am crezut că Facultatea o să fie după amiaza și colegiul de dimineața, dar Facultatea au trecut-o tot la zi. Aveam și bursă, dar nu am frecventat nimic.

A doua facultate a fost cea de inginerie de care m-am ținut trei ani, după care am avut o criză de … inspirație, posibil, și am plecat să trăiesc în Moscova trei ani. După aceea m-am întors și am mai avut o tentativă la facultatea de Psihologie. dar nu am terminat nici o facultate. Consider că sunt un om autodidact, foarte bine informat. Și m-am convins, nu doar cred, că sistemul de învățământ nu e ceea ce trebuie pentru mine.

În Moldova…

Nu, în genere. Cel puțin sistemul de învățământ facultativ. Mai sunt unele excepții, dar în genere, totul mie mi se pare învechit. Noi stăm cu telefoane care se încarcă wireless, dar sistemul de învățământ e același de acum 200 de ani.

Cineva din familia ta a avut vreo treaba cu muzica?

Da, tata. Am început să cânt la chitara lui tata, la 16 ani. Când le spuneam prietenilor, familiei că îmi place muzica, toți spuneau: „Nu e târziu?”. Dar ce înseamnă târziu?

Când erai mic ce spuneai că vrei să te faci?

Filozof (cu z). Țin minte că în clasa a 4-a am avut o lecție mai neobișnuită, într-un parc și profesoara ne-a pus să scriem ce vrem să ne facem când o să fim mari. Și am scris pe foaie filozof (cu z). Mama mi-a trimis poza recent și m-a amuzat.

Dar ce știai tu despre filososfie?

Știam că e cool. Credeam că e foarte cool să gândești diferit, să ai un punct de vedere pe care nu-l are nimeni și să nu-l impui, dar să reușești să convingi oamenii să aibă același punct de vedere, prin practicitate.

Foto: Andreea Toma

Cum ți se pare că te auzi pe toate radiourile la noi?

Mi se pare tare, mi se pare o binecuvântare. Poate sună cumva, dar chiar e o binecuvântare de la soartă de la univers, e un noroc.

Poate e o bine meritată recunoaștere?

Într-o oarecare măsură posibil, dar eu cred că e vorba și de noroc.

Ce mâncați voi acolo în Republica Moldova de sunteți așa talentați?

(Râde). Nu mai spun iar de hrișcă. Dar recent am cumpărat niște crenvurști moldovenești, pentru că în România nu există crenvurști ca în Moldova.

Cum sunt crenvurștii în Moldova?

Seamănă cu cei nemțești și sunt de o calitate mai bună.

Foto: Andreea Toma

Cum e Irina? E mișto, e așa ca la televizor?

Da, e foarte de treabă.

Vorbeați moldovenește când lucrați împreună?

Da, când ne întâlnim se activează un buton cu accentul și dialectul moldovenesc.

Primești pachet de acasă?

Da, mama uneori mai trimite câte ceva, dar niște chestii pe care aici nu le găsesc, chestii care mie îmi plăceau, care mie îmi sunt aproape de suflet și de stomac.

Cât de des te duci acasă?

Rar, foarte rar. În general de două ori pe an ca să mă odihnesc. Mă duc de fiecare dată câte o săptămână ca să stau cu familia și mă mai duc atunci când am concerte.

La ce concert ai fost ultima dată?

Acum, pe 16 noiembrie am avut un concert…

Foto: Alex Gâlmeanu

Nu al tău, al altcuiva. Bănuiesc că la concertele tale te duci…

Da, la concertele mele e musai să merg. Am fost la Untold la Prodicy. Și am fost la Hurts acum recent. Mi-a plăcut mult de tot, a fost foarte mișto Hurts.

Iar Prodigy pentru mine a fost proiectul preferat într-o perioadă, pe la 13-14 ani. Ascultam doar Prodigy atunci.

Dar la ce concert vrei să ajungi?

Aș vrea foarte mult să merg la Metallica și la Red Hot Chili Peppers.

Păi Metallica vine anul viitor…

Da, dar nu am reușit să cumpăr bilet și am înțeles că a fost sold aut din prima zi.

Tu îți fredonezi piesele tale prin casă?

Nu, mai des le fredonez pe ale altora. Cam tot ce îmi trece prin cap, nu am preferințe. De obicei sunt piese din alea stupide de genul Gangnam Style care îți rămân în cap și nu mai scapi de ele. Dar să știi că atunci când vin din interiorul sufletului,  nu trebuie să te abții, trebuie să le cânți. E ca o mantră care îți calmează și îți aranjează vibrațiile în suflet și corp, iar atunci când le cânți te calmezi.

Ai vreo piesă pe care o asculți pe repeat?

Nu.

Dar vreo trupă din afară care îți place, care te inspiră, pe care o poți asculta aproape oricând?

Nu știu dacă oricând e cuvântul potrivit, dar e foarte greu să nu îți placă Bob Marley, chiar și atunci când ești trist, chiar și atunci când ești vesel. Mi se pare că Bob Marley e un medicament foarte bun atunci când ești trist. Pe mine m-a salvat de foarte multe ori.

Pentru mine o trupă pe care o pot asculta oricând e o trupă pentru care am făcut o pasiune, o trupă de la care mi-a plăcut fiecare piesă…

Cred că e doar un compromis undeva în conștiința ta. E exact ca și atunci când te îndrăgostești de o persoană și îi accepți și chiar îi vezi funny cumva felul în care mănâncă și lasă firimiturile pe masă.

Mie îmi place Ed Sheeran, mi se pare că e foarte talentat, e un artist 10 din 10. E foarte bun, e genial.

Foto: Andreea Toma

Te-ai obișnuit aici în București?

Nu. Mie îmi place, dar nu m-am obișnuit de tot. E mentalitate diferită aici față de Chișinău.

Ce faci când nu cânți, unde te duci, unde mergi în București?

Când nu cânt, ori muncesc, ori dorm. De altceva nu prea am timp. Acum e o perioadă mai aglomerată, dar de obicei nu-mi place să iei.

Mâine scoți piesă nouă. Când ai scos-o pe ultima?

Acum o lună și jumătate. Și asta o să fie foarte deep. Are niște versuri foarte frumoase și din punctul meu de vedere e și mai melodică decât „Înainte să ne fi născut”. Eu cred că piesa ”Înainte să ne fi născut” va fi ascultată de fanii The Motans ocazional, o vor pune doar atunci când este cazul. în schimb ”Maraton”, piesă ce apare mâine, e o piesă pe care ai putea să o pui cu orice ocazie, e o piesă foarte bună la suflet și are un pozitiv modest în ea.

Ești singur în piesa asta?

Da, gata ajunge cu feat-urile. O să mai fac, dar mai răruț și mai drăguț.

Cu cine ai făcut prima dată?

Cu Delia. De fapt, prima dată am făcut cu un prieten de-al meu și a fost o piesă în limba rusă. Se numește „Disonance”.

În România am făcut patru feat-uri.

Dar ți se pare că feat-ul cu Delia te-a ajutat, te-a propulsat?

Da, clar. Am avut foarte mare noroc: eu eram un artist care a venit cu o piesă mică și vine Delia care e unul dintre artiștii de top și spune că îi place piesa și că e de acord să cânte cu mine… nu m-am așteptat. Și nu m-am așteptat că o să aibă succes, darămite că o să fie piesa anului 2017.

Piesa asta a fost primul tău succes, nu?

Nu, „Versus”. De fapt ”Tu” a fost primul succes, când am citit primul comentariu și aveam 10-15 vizualizări. Atunci mi-am dat seama că merită să merg înainte.

Părinții tăi ce au zis când te-au auzit pe radio?

Nu mai știu să-ți spun exact, dar s-au bucurat, se mândresc. Mama mea s-ar fi bucurat pentru mine dacă eu m-aș fi simțit fericit în orice domeniu.

Mai ai frați?

Mai am o surioară mică, în clasa a 4-a. O cheamă Nătălița, e adorabilă.

Ce ai vrea să-ți aducă Moș Crăciun?

Ce știe el că e mai bine pentru mine. Dacă aș avea de dat două întrebări pentru Dumnezeu, ar suna cam așa:

  1. La ce întrebare am eu nevoie să primesc răspunsul?
  2. Aici ar fi întrebarea pe care mi-ar fi zis-o el.

Eu cred că Moș Crăciun știe mai bine ce să-mi aducă. O să las la îndemâna lui. Vreau să fiu fericit.

Nu vrei și tu bomboane, portocale?

Nu, astea le pot cumpăra. Lasă-l pe Moș Crăciun să se încordeze puțin, că bomboane pot să-mi cumpăr singur.

Inspiring PeopleLife StoriesMusic
Share this article