Destinații pentru vacanță iarna - LIFE.ro
Mergi la conținut

Iarna este anotimpul potrivit ca să alegem destinații de vacanță. În primele luni ale anului, mai exact în ianuarie, prețurile sunt relativ mici, așa că te poți bucura de o vacanță minunată și foarte accesibilă. Pentru a afla care sunt cele mai bune destinații de vacanță iarna, am apelat la prietenul momondo.ro, motorul de căutare al opțiunilor de travel pentru români.

Am găsit variante de vacanță de câteva zile la prețuri foarte bune, de city break, dar și vacanțe exotice, la prețuri rezonabile.

Vom începe cu cele mai ieftine zboruri cu companii aeriene low cost care, prin definiție nu înclud bagaje la cală sau servicii la bordul avionului, dar date fiind prețurile, merită încercate.

O escapadă de câteva zile la Berlin, profitând de zilele libere, fără zile de concediu suplimentare, pleacă de la 30 de euro de persoană biletul de avion, dus-întors. Tot în această perioadă, poți găsi cazare cu numai 18 euro pe noapte. De ce să stai în București când poți face o mică vacanță cu bani foarte puțini?

Aceeași destinație poate fi descoperită și de către cei care locuiesc în Cluj, în luna ianurie, când un zbor dus-întors costă 35 de euro de persoană.

Foto: Shutterstock

Destinații pentru vacanță iarna: city break în Roma

Un city break într-un loc european puțin mai cald ar fi Roma. Un bilet de avion în ianuarie, la Roma costă 35 euro (dus-întors, cu WizzAir) sau 36 EUR (dus-întors, cu RyanAir și plecări la ore mai prietenoase). Cazarea pornește de la 20 de euro, în condiții decente. Nu merită?

O vacanță de o săptămână în Amman, unde temperaturile obișnuiesc să fie peste 15 grade Celsius în timpul zilei, în ianuarie, reprezintă o altă opțiune. Avionul de la București la Amman costă 40 de euro de persoană (dus-întors cu RyanAir), iar o camera la hotel pornește de la 35 de euro pe noapte, pentru două persoane.  

Foto: Shutterstock

Destinații exotice pentru vacanță iarna

Pentru cei care își doresc o vacanță mai exotică dar cu un buget rezonabil, o variantă este Provincia Phuket din Tailanda. Zborul cu avionul costă mai puțin de 500 de euro de persoană (dus-întors, cu compania Aeroflot ce face o escală la Moscova). Cu același preț pot fi găsite zboruri la ore diferite, în funcție de preferințele fiecăruia.

Prețurile pentru cazare obișnuiesc să fie foarte mici în Thailanda, iar un exemplu bun ar fi o cazare într-un resort de 5 stele, plătind doar 61 euro/noapte.

Pentru plecări din alte orașe din România, ai destul de multe variante. Iată câteva exemple:

-Timișoara – Tel Aviv: 49 EUR (dus-întors, cu WizzAir). Tot către Tel Aviv sunt zboruri ieftine din Iași: 77 EUR (dus-întors, cu WizzAir). Cazarea este puțin mai scumpă, prețul minim pornind de la 45 de euro/noapte pentru o camera dublă.

Iar pentru cei care nu vor să plece din țară, luna ianuarie este una ideală pentru vacanță. Atenție însă, din cauza faptului că vacanța școlară ține până aproape de jumătatea lunii, locurile de cazare pot fi ocupate dacă nu rezervi din timp.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora