Destinaţiile din filmele de Oscar pe care să le vizitezi anul acesta - LIFE.ro
Mergi la conținut

Destinaţiile din filmele de Oscar pe care să le vizitezi anul acesta

În top 5 cele mai premiate destinaţii de Oscar sunt: SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia şi India.
Share this article

De câte ori nu ne-am uitat la filme şi am suspinat după nişte peisaje de basm? De câte ori nu ne-am imaginat că suntem în lagunele din filme, pe plaje, în pădurile tropicale sau într-o cabană în vârf de munte? Apoi ne-am revenit, am băut un pahar cu apă şi ne-am dat seama că e numai un film. Ei bine, aşa cum au început să fie dezvăluite locaţiile în care s-au filmat unele seriale, tot aşa au fost dezvăluite şi locaţiile din cele mai premiate filme. Potrivit analizei momondo.ro, anumite destinaţii par să ne încânte privirile, apărând mai mereu în multe dintre cele mai bune filme. Site-ul de călătorii a săpat în istoria cinematografică, dezvăluind oraşele şi ţările de top care au fost desemnate „cele mai premiate destinaţii” la ceremoniile pentru Oscar. În plus, momondo.ro dezvăluie care sunt locaţiile apărute în filme pe care merită să le vizitezi în acest an şi care este cea mai ieftină lună pentru a călători din România.

Data de 4 martie marchează cea de-a 90-a aniversare a celor mai relevante premii cinematografice din lume, iar iubitorii de film din întreaga lume se pregătesc să afle care dintre filmele preferate va câştiga marele premiu din acest an. Dar, deşi cinematografia este o formă de artă populară la nivel global, anumite oraşe şi ţări tind să atragă toată atenţia asupra lor.

Pentru că arta cinematografică este un stimulent major care inspiră oamenii să viziteze noi destinaţii, motorul de căutare a ofertelor de călătorie momondo a privit în trecut pentru a face un clasament al celor mai premiate destinaţii la Oscar ale tuturor timpurilor, numărând oraşele şi ţările care au apărut cel mai des în filmele câştigătoare de-a lungul celor 90 de ani ai evenimentului. Mai mult, specialiştii în călătorii au analizat peste 400 de milioane de căutări efectuate pe site pentru a găsi cea mai ieftină lună de călătorie către toate oraşele de top, precum şi cel mai mic preţ pentru unu zbor dus-întors, cu plecare din România.

În top 5 cele mai premiate destinaţii de Oscar sunt: SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia şi India. La Capitolul oraşe pe primul loc se situează New York, urmat de Londra, Chicago, Los Angeles şi Paris.

Italia şi Franţa, printre cele mai premiate ţări din istoria Oscarurilor

Ţara din top care apare în filmele premiate la categoria „cea mai bună imagine”, care probabil nu este o surpriză pentru majoritatea experţilor din domeniul filmului, sunt Statele Unite ale Americii. Recunoscute pentru performanţele de la Hollywood, Statele se mândresc cu multe dintre cele mai bune studiouri, regizori şi actori din lume, ceea ce înseamnă că locul întâi este pe deplin câştigat. Şi cu o varietate de zone climatice şi teritorii, de la Alaska de gheaţă până la Florida însorită, nu ai cum să nimereşti în niciun moment nepotrivit pentru a le vizita.

SUA este urmată în top de Marea Britanie, Franţa, Italia şi India. Românii care sunt interesaţi de o călătorie în Marea Britanie ar trebui să ia în calcul perioada de vară, din iunie până în septembrie, pentru o şansă în plus de a nu avea parte de faimoasa ploaie englezească, în timp ce pentru cei care au în plan o călătorie în India octombrie-martie este momentul ideal, pentru a evita cea mai caldă perioadă. Franţa are o vreme similară cu Italia, ceea ce înseamnă că atunci când este mai cald într-o parte, temperaturile nu sunt mult mai scăzute dincolo, dar din aprilie până în iunie şi perioada septembrie-noiembrie sunt un moment bun pentru a le vizita.   

„Filmul este unul dintre cele mai atractive moduri de comunicare – atunci când privim o scenă celebră, simţim un fel aparte prin care aceasta ne atrage privirile, prin care ne face să-i acordăm atenţie, uneori până la cele mai mici detalii. Din acest motiv, filmele sunt un stimulent atât de puternic pentru a ne dori să călătorim – să vizităm oraşele şi ţările pe care le-am văzut înainte pe ecran. Pe listă regăsim Franţa şi Italia, două ţări şi două culturi de care ne leagă atât de multe, de la cuvinte asemănătoare pe care le rostim, până la colaborări importante în domeniul filmului între cineaştii români şi cei francezi, respectiv italieni. Mai mult, sunt numeroase filmele franţuzeşti şi italiene celebre, pe care le-am văzut şi poate revăzut cu prietenii şi familia noastră, care pentru mulţi dintre noi sunt un tărâm fascinant în care ne place să ne pierdem timp de două ore – pe străzile din Paris sau din Veneţia, Florenţa, Roma”, a declarat Mircea Giurcă, purtătorul de cuvânt al momondo în România.

Iarna şi toamna, cele mai ieftine perioade pentru a vizita cele mai premiate oraşe

Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa, fiind primele trei ţări în topul filmelor câştigătoare, aduc pe listă, de asemenea, oraşe de top. New York ocupă primul loc, apărând în mai multe filme câştigătoare, cum niciun alt oraş nu a făcut-o. Acesta este urmat în top de Londra, Chicago, Los Angeles şi Paris.

Cel mai bun moment din an pentru o călătorie către aceste ţări este la finalul acestei veri, când cele mai ieftine zboruri pentru călătorii români sunt în noiembrie către Londra (de la 136 de euro) şi, respectiv, în octombrie către Paris (de la 178 de euro); în timp ce zborurile către Los Angeles sunt mai puţin costisitoare în octombrie (de la 678 de euro). Românii care speră să obţină cele mai ieftine bilete către New York (începând cu 605 euro) şi Chicago (în medie 691 euro) pot începe să-şi planifice călătorie pentru că cele mai bune oferte sunt pentru luna martie.

„De la New York la Chicago şi Los Angeles, SUA este plină de poveşti care merită descoperite. Mulţi dintre noi vedem primele imagini din aceste oraşe într-un film şi apoi trec luni sau ani visând la prima noastră călătorie acolo. Să vezi simbolurile tipice de la Hollywood, Statuia Libertăţii sau Turnul Sears în persoană poate fi o experienţă care-ţi schimbă viaţa”, a declarat Mircea Giurcă.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora