Violonista Alexandra Conunova, una dintre cele mai apreciate interprete ale muzicii clasice contemporane, ne deschide în acest interviu universul ei artistic, între amintiri din copilăria petrecută în Republica Moldova și parcursul internațional care a transformat-o într-un adevărat fenomen al scenei muzicale. Câștigătoare a Premiului I la Concursul „Joseph Joachim” din Hanovra și laureată la Concursul „Ceaikovski” de la Moscova, Alexandra Conunova impresionează prin virtuozitate, tonalitate caldă și tehnică impecabilă.
Alexandra Conunova ne vorbește despre momentul în care muzica a devenit alegere de viață, despre influența profesorilor și mentorilor săi de excepție, despre experiența urcării pe scene precum London Symphony sau Orchestre de Paris și despre modul în care repertoriul clasic devine pentru ea un instrument de comunicare cu sufletele publicului. Vorbește, de asemenea, despre instrumentele sale, despre viața între Elveția, Moldova și scena internațională, dar și despre modalitățile prin care își păstrează echilibrul interior în ritmul solicitant al carierei.
Alexandra Conunova va fi prezentă pe scena bucureșteană vineri, 20 februarie 2026, la Sala Radio, pentru a interpreta Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Aram Haciaturian – lucrare care a deschis toamna trecută Festivalul Internațional „George Enescu”. Evenimentul, susținut de Orchestra Națională Radio sub bagheta dirijorului italian Andrea Sanguineti, se va încheia cu Simfonia nr. 5 a lui Ceaikovski, promițând o seară de muzică clasică de excepție, marcată de sensibilitate, virtuozitate și energie artistică pură.
Ați crescut într-o familie de muzicieni și ați început studiul viorii foarte devreme. Vă amintiți momentul în care muzica a încetat să mai fie o joacă și a devenit o alegere de viață?
Poate vă surprinde răspunsul meu, dar alegerea conștientă am făcut-o acum câțiva ani. Cred că este o excepție când un copil știe ce își dorește la o vârstă fragedă precum cea de 5-6 ani, atunci când se începe un instrument. Și tocmai pentru că m-ați întrebat de o alegere conștientă, ea a fost făcută după o introspecție și un moment de reflecție asupra propriei personalități și a experienței de viață rezultate din anii pe care i-am dedicat scenei și muzicii. Alegerea am făcut-o atunci când am înțeles că eu sunt un terapeut al sufletelor prin muzică.
Cum v-a influențat formarea din Republica Moldova primii ani de studiu și ce a însemnat pentru dumneavoastră trecerea la marile școli de muzică din Europa, precum Universitatea de Muzică din Hanovra?
Cele mai calde amintiri le am de la Liceul „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, unde am început drumul meu ca muzician.
Trebuie să spun că prima mea profesoară – doamna Galina Buinovschi – a fost cea care, prin răbdarea și dragostea ei față de mine, mi-a transmis convingerea că „eu pot” și că „eu merit”. Cred că și datorită dumneai, în toată perioada în care am cântat la concursuri internaționale, nu am avut niciodată un dubiu că aș trece în finală și așa a fost. Studiile în Europa au fost o trambulină ca să fiu recunoscută la nivel internațional și aici, iarăși, am avut profesori minunați precum Petru Munteanu, Kryzstof Wegrzyn, Renaud Capuçon și Eduard Wulfson.
Alexandra Conunova: „Scena este casa mea, iar vioara este prelungirea sufletului meu”
Ați lucrat cu profesori și mentori importanți, de la Krzysztof Wegrzyn la Ivry Gitlis sau Igor Oistrah. Ce lecție esențială ați păstrat de la fiecare?
Fiecare a fost diferit. Fiecare mi-a dat o piesă dintr-un puzzle care compune astăzi individualitatea mea în muzică.
Concursurile internaționale par să fi jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră. Ce a însemnat, la nivel personal, câștigarea Premiului I la Concursul „Joseph Joachim”?
Cert concursurile sunt foarte importante la o anumită perioadă în cariera unui tânăr artist. Concursul „Joseph Joachim” a fost primul dintre ele. După acest moment, am colindat peste țări și mări, am avut foarte multe angajamente, dar ceea ce-a fost și mai important și mai mare a fost Concursul „Ceaikovski” de la Moscova, cel care într-adevăr m-a ridicat la un absolut alt nivel. Atunci au început colaborările cu mari dirijori și mari festivaluri.
Cum se schimbă un artist după ce urcă pe scene precum cele ale London Symphony sau Orchestre de Paris? Există un moment în care simțiți că „ați ajuns”, sau drumul rămâne mereu deschis?
Ce este interesant este că dumneavoastră întrebați cum se schimbă un artist după ce urcă pe aceste scene, în timp ce eu aș zice că un artist trebuie să evolueze și să se dezvolte în plan muzical și personal, dar niciodată să nu cadă pradă aroganței sindromului de Star. Să rămână ceea ce suntem noi cu adevărat, misionari ai unei idei și vibrații divine.
Este adevărat că nivelul înalt al acestor orchestre și al celor care le dirijează este unul excepțional, încât să te poarte pe aripile muzicii și să fii liber să creezi fără limite. Și desigur, de fiecare dată, rămâne o mare onoare să cânți pe scenele pe care au pășit cei mai mari artiști care au trăit vreodată.
Repertoriul dumneavoastră este extrem de variat, de la Mozart la Prokofiev și Haciaturian. Ce căutați, de fapt, într-o lucrare înainte de a o aduce pe scenă?
Rareori caut. Scopul meu este să ajung cât mai aproape de ideea compozitorului, pe cât se poate, și cât mai aproape de inimile voastre. Atât.
Veți interpreta la Sala Radio Concertul în re minor pentru vioară de Aram Haciaturian. Ce relație aveți cu această partitură și ce vă emoționează cel mai mult la ea?
Acest concert l-am învățat pentru debutul meu canadian anul trecut, deci l-am învățat fiind deja un om adult. Este un concert care îmi e foarte aproape de suflet, pentru că redă foarte multe elemente ale muzicii populare armenești și are tangențe cu muzica populară moldovenească și cu cea românească. Accentele – caracterul, de exemplu partea a doua este una dintre cele mai expresive linii melodice scrise vreodată pentru vioară. Concertul este o piesă pentru publicul larg și impresionează pe oricine.
Cântați pe o vioară Martin Schleske 2025…
Relațiile cu viorile sunt ca și relațiile cu oamenii în viață. Câteodată ai o intuiție pozitivă față de o persoană de îndată ce ai cunoscut-o, chiar și înainte să vă spuneți măcar un cuvânt. Este un sentiment. Am avut viori ca Santo Serafino, Guarneri, Guadagnini, Rugeri, și cu fiecare am avut o relație personală. Câteodată am avut nevoie de timp pentru adaptare, alteori ne-am înțeles din prima clipă. Uneori a fost necesar mai mult timp de acomodare și ajustare la lutier, cum ar fi schimbarea între diferite modele de corzi și alte „trucuri” violonistice.
Dar am vrut să testez o vioară pe care cânt de trei săptămâni, cea a lui Martin Schleske. Dumnealui este nu doar un simplu lutier, ci și un filosof, om de spiritualitate și osteopat pentru cai. Ne-am cunoscut absolut prin coincidență, deși tind să cred că a fost un moment predestinat. Mi-a confecționat această vioară, care are mai puțin de două luni, și a cărei prima relație este cea cu mine.
Este ceva absolut ieșit din comun: nu aș fi crezut niciodată că o vioară modernă din anul 2025 poate suna în așa fel, deci vă invit să descoperiți această minune.
Alexandra Conunova: „Am două case: una unde îmi este inima – în Moldova, alta unde este fiul meu”
Locuiți în prezent în Elveția și aveți o carieră profund internațională. Unde vă simțiți „acasă” și ce înseamnă, pentru dumneavoastră, rădăcinile din Republica Moldova?
Aș zice că locuința cea mai stabilă este scena. Și mai am două case: una unde îmi este inima – în Moldova, alta unde este fiul meu și cea de-a doua mea bază, în țara mea adoptivă, Elveția.
Rădăcinile sunt totul pentru mine, încerc să vin cât mai des acasă. Acolo simt că îmi încarc bateriile cel mai bine, acolo am și o fundație de caritate („Artă vie”), înființată acum 10 ani. Îmi iubesc poporul și oamenii și cultura la infinit.
Cum reușiți să vă păstrați echilibrul interior într-un ritm de viață care presupune turnee, repetiții, zboruri și presiune constantă?
Nu este întotdeauna ușor, dar când știi de ce o faci, pentru ce o faci și pentru cine o faci atunci poți să ai o inimă așezată și împăcată. Și aș zice că este foarte important să fii înconjurat de oameni care te iubesc, care te înțeleg și care te sprijină și te suportă. Și contează să te iubești și să ai grijă de tine, atât fizic, cât și mental.
Există ritualuri personale înainte de concert – lucruri mici care vă ajută să vă concentrați și să vă liniștiți?
Sunt întotdeauna liniștită înainte de a urca pe scenă pentru că acest loc este bucurie. Scena este lumină, scena este conexiunea cu voi, scena este o binecuvântare pentru care îi mulțumesc Domnului în fiecare zi. Dar, recunosc, am și un mic ritual, respectiv mă încălzesc chiar până în ultimul moment înainte să ies pe scenă. În acest fel îmi țin mușchii foarte calzi, asemenea atleților.
În afara muzicii, ce pasiuni sau preocupări vă ajută să vă reconectați cu dumneavoastră, departe de scenă și de vioară?
Îmi place foarte mult să gătesc, îmi place foarte mult sportul (mă pregătesc de trei ori pe săptămână cu un antrenor), îmi place de ceva timp să mă joc cu aranjamentele florale, îmi place să citesc articole interesante, cărți interesante, să ascult interviuri sau podcast-uri interesante, sunt atrasă de filozofie, de religie, îmi plac filmele și cărțile documentare, îmi place conexiunea umană, îmi place să mă văd cu prietenii, să călătoresc și să ies la plimbare ca să văd frumusețea ce mă înconjoară.
Alexandra Conunova: „Dacă vrei să fii fericit ar trebui să-ți păstrezi planurile și visurile în taină.”
Ce visuri artistice aveți pentru următorii ani – există un repertoriu, o scenă sau un proiect care vă obsedează în mod special?
Obsesia duce într-o direcție negativă. Eu aș zice mai mult visuri.
Dar dacă vrei să fii fericit ar trebui să-ți păstrezi planurile și visurile în taină. Este ceva foarte intim pentru mine, dar evident că mi-ar plăcea să cânt cu cele mai fantastice orchestre internaționale și cu cei mai fantastici muzicieni ai scenei internaționale de astăzi.
Dacă ați putea transmite un singur mesaj tinerilor muzicieni din România și Republica Moldova care vă privesc ca pe un model, care ar fi acela?
Fiți curioși, nu pierdeți timpul, investiți în cunoaștere, investiți în sănătate, investiți în relații de prietenie și investiți în familie.
Construiți ceva, o bază a vieții, care vă va dărui stabilitatea necesară pentru a avea un zbor muzical cât mai amplu și cât mai înalt!
