Dolarul a ajuns la paritate cu euro, specialiştii vorbesc tot mai des despre recesiune - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dolarul a ajuns la paritate cu euro, specialiştii vorbesc tot mai des despre recesiune

Chiar dacă a doua zi euro a recuperat puţin, temerile că recesiunea este tot mai aproape sunt din ce în ce mai mari. Franţa şi Germania fac deja planuri pentru raţionalizarea resurselor energetice şi...
Share this article

Mijlocul verii a venit cu o veste pe care mulţi ar fi catalogat-o drept imposibilă în urmă cu doar câţiva ani: dolarul a atins acelaşi nivel cu euro după ce moneda europeană a pierdut în puţin peste un an aproape 20% din valoare. Este pentru prima dată când cele 2 monede ajung la acelaşi nivel în cei 20 de ani de când euro a fost introdus în circulaţie, iar acest lucru nu face decât să alimenteze şi mai mult temerile că se apropie o recesiune la nivel mondial, dar mult mai pregnantă pe continentul european.

Cresc temerile legate de recesiune în zona euro

În ultimele 14 luni moneda unică europeană s-a depreciat constant în faţa celei americane, ajungând la jumătatea lunii iulie la aceeaşi valoare. Războiul din Ucraina şi efectul constrângerilor economice aduse de relaţiile cu Rusia, inflaţia ridicată, temerile investitorilor şi plasarea capitalurilor în alte monede, creşterea preţului la energie şi efectele imediat asupra producţiei şi, cel mai recent, teama că Rusia va întrerupe furnizarea de gaze către Europa au dus, toate, la deprecierea euro.

Iar momentul închiderii conductei Nord Stream 1 pentru o perioadă de 10 zile, ca măsură de întreţinere, a fost cel care a produs scăderea ce a dus la egalizarea valorii dintre euro şi dolar. Chiar dacă a doua zi euro a recuperat puţin, temerile că recesiunea este tot mai aproape sunt din ce în ce mai mari. Franţa şi Germania fac deja planuri pentru raţionalizarea resurselor energetice şi multe voci vorbesc despre posibilitatea ca Moscova să nu mai reia furnizarea de gaze după perioada de mentenanţă.

Dacă conducta de gaze închisă pentru 10 zile nu se redeschide şi avem parte de mai multe raţionalizări s-ar putea să nu fi văzut cele mai slabe niveluri ale euro. – Christian Keller, şeful departamentului de cercetare economică de la Barclays pentru Reuters

În tot acest timp inflaţia are un ritm tot accelerat, iar teama de recesiune se resimte tot mai acut în deciziile de business ale multora dintre companii. Recesiunea înseamnă scăderea activităţii economice, a producţiei, reducerea investiţiilor şi stagnarea afacerilor pe o perioadă de mai multe luni consecutive. Iar semnalele se văd deja în domenii diverse. Un exemplu este scăderea cererilor de producţie ale companiilor din Europa către fabricile din Asia. Un altul rezultă din scăderea preţurilor unor materii prime, de la lemn, cupru – metal esenţial pentru industrie şi fier la grâu.

Nici România nu este ferită de ameninţarea recesiunii, chiar dacă nu este în zona euro. La începutul lunii BNR a decis să crească cu un punct procentual dobânda de politică monetară, iar indicii ROBOR au crescut şi ei.

Există riscul de recesiune. Este o recesiune cu care ne-am întâlnit doar în anii `30. Suntem după o emisiune monetară mare la nivel mondial, secondată de o criză a preţurilor energetice şi la ţiţei, complicată de conflictul din Ucraina şi necesarul unui proces de decarbonizare, ca să îi spunem aşa. – Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Tot guvernatorul BNR a fost cel care a avertizat că rata anuală a inflaţiei va continua să crească şi în acest trimestru. La pachet cu încetinirea producţiei, creşterea preţurilor la multe dintre materiile prime, creşterea preţurilor la utilităţi şi stagnarea în zona comercială, recesiunea ar putea deveni realitate până la finalul anului, avertizează economiştii. Iar previziunile sunt şi mai sumbre pentru anul 2023, când plafonările de preţ la energie şi gaze sunt puse sub semnul întrebării.

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora