Două concerte Andrea Bocelli în România - LIFE.ro
Mergi la conținut

Două concerte Andrea Bocelli în România

Share this article

Andrea Bocelli revine în România în luna iunie 2017, cu două concerte. Tenorul italian va concerta pe 22 iunie în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, pe 25 iunie.

Prima parte a concertelor va cuprinde arii de operă cunoscute, iar în cea de-a doua parte, tenorul va prezenta publicului român cântece noi de pe ultimele albume ale sale, „Cinema” şi „Romanza – A 20-a Ediţie Aniversară”, anunţă news.ro.

„Cinema” reprezintă o colecţie de cântece de film reprezentative pentru generaţii întregi. Veţi regăsi teme din filme precum „Doctor Zhivago”, „Love Story”, „The Godfather”, „Life is Beautiful”, „Gladiator”, „The Postman”, „Breakfast at Tiffany’s” sau cântece muzical-uri ca „West Side Story” şi „Evita”.

„Romanza”, considerat albumul de succes al lui Andrea Bocelli şi albumul italian cel mai bine vândut din toate timpurile, este o ediţie specială remasterizată care include două versiuni noi ale melodiei „Con Te Partiro/ Time To Say Goodbye”. Noua versiune „Romanza” mai include versiunile remasterizate ale cântecelor favorite ale lui Andrea Bocelli – „Vivere”, „Vivo Per Lei”, „Miserere” şi „Romanza”.

Biletele la concertul din Piaţa Constituţiei pot fi cumpărate prin Eventim şi costă între 250 şi 950 de lei (la categoria VIP). Pentru concertul de la Cluj-Napoca biletele costă 145 de lei şi 675 de lei şi sunt disponibile în aceeaşi reţea.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora