Dovlatov, filmul rusesc super premiat la Berlinale, ajunge în cinematografe pe 15 iunie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dovlatov, filmul rusesc super premiat la Berlinale, ajunge în cinematografe pe 15 iunie

Filmul va avea parte de două proiecţii în avanpremieră la TIFF 2018, luni, 28 mai şi duminică, 3 iunie.
Share this article

”Dovlatov”, cel  mai  nou  film  al  lui  Alexey  German  Jr. , filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta: Ursul de argint pentru contribuţie artistică şi Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury se lansează în cinematografele din România pe 15 iunie. Filmul va avea parte de două proiecţii în avanpremieră la TIFF 2018, luni, 28 mai şi duminică, 3 iunie.

Dovlatov” este cel mai nou film al lui Alexey German Jr. (Ursul de Argint pentru „Under Electric Clouds͟, Leul de Argint pentru „Paper Soldier͟), care pentru prima dată îşi îndreaptă camera de filmat asupra oraşului său natal, Leningrad (Sankt Petersburg), pentru a ilustra vieţile tinerilor scriitori sovietici Serghei Dovlatov şi Iosif Brodski şi a altor artişti reprimaţi în anii ’70. „Dovlatov͟”  urmăreşte  şase  zile  din  viaţa  renumitului  scriitor,  Serghei  Dovlatov,  a  cărui  viziune  satirică depăşea  constrângerile  Rusiei  Sovietice  din  anii  ’70.  Împreună  cu  poetul  şi  prietenul  său,  Iosif  Brodski,  Dovlatov  a  luptat  pentru  menţinerea  talentului  şi  integrităţii  sale,  fiind  martor  în  acelaşi  timp  la  suprimarea  celorlaţi  colegi  de  breaslă  de  către  un  sistem  puternic,  de  neclintit,  de  care  nu vor  scăpa  ulterior  odată decât cu  emigrarea  în  Occident.

În Rusia, ”Dovlatov” a avut o premieră ”blitz” surprinzătoare şi totodată impresionantă, fiind lansat pe 400 de ecrane timp de 4 zile, cu peste la 300.000 de spectatori, un număr neobişnuit pentru un film art house.

Serghei  Dovlatov (3 septembrie 1941–24 august 1990) este socotit unul dintre cei mai originali şi mai inteligenţi scriitori ruşi. În Uniunea Sovietică fusese, după propriile mărturisiri, un elev rău, un student rău, un soldat rău şi mai ales un cetăţean sovietic rău. Dar este un scriitor extraordinar, limpede, direct, cu „efect pe termen lung”. În URSS a fost publicat numai în samizdat. După doi ani şi jumătate de studii la Facultatea de Filologie din Leningrad (azi Sankt-Petersburg), e dat afară şi luat în armată. Face experienţa de paznic de lagăr (1962-1965), care devine subiect într-unul dintre romanele lui, Zona. Amintirile unui paznic de lagăr (1982). Şi viaţa de ghid, şi aceea de jurnalist se regăsesc în cărţile sale, cele mai multe cu tentă autobiografică. În 1978 emigrează la New York şi publică, în cei 12 ani pe care-i mai avea de trăit, 12 cărţi. Dovlatov a devenit azi unul dintre cei mai populari prozatori din Rusia.

Nu  am  vrut  să  idealizăm,  dar  nici  să  scoatem  la  iveală  fapte  compromiţătoare.  Ne-am  dorit  ca  Dovlatov  să  apară  ca  orice  fiinţă  normală,  nu  ca  o  marionetă,  filmul  fiind  inspirat  din  proza  şi  cuvintele  sale.  Am  încercat  să  redăm  un  episod  succint  din  viaţa  lui  Dovlatov  în  care  au  loc  evenimente  legate  de  căsătoria  sa,  de  membrii  familiei,  de  încercările  sale  de  a  fi  publicat”, spune   Alexey German Jr. despre filmul ce recreează atmosfera epocii în care au trăit Serghei Dovlatov şi Iosif Brodski. Pentru a recrea anii ’70 şi a-i ilustra păstrând autenticul vremii, producătorii au ales să lucreze cu directorul de imagine Lukasz Zal, responsabil pentru imaginea filmelor Ida sau Loving Vincent.

Pentru casting, cea  mai  mare  provocare  a  fost  că  Dovlatov  era  la  fel  de  frumos  ”ca  un movie star”, dar, în acelaşi  timp,  adăpostea  o  lume  interioară  extrem  de  complexă.  Datorită  originilor  sale  evreieşti  şi  armeene,  Dovlatov  s-a  remarcat  printr-o  înfăţişare  aparte. Găsirea  unui  actor  care  să  corespundă  tuturor  criteriilor  s-a  dovedit  a  fi  foarte  dificilă,  iar  descoperirea  actorului sârb  Milan  Marić  s-a  dovedit a fi cea mai bună alegere. Milan Marić lucrat până acum cu regizori inovatori, jucând în piese de teatru cu tematici politice, cea mai cunoscută fiind Zoran Đinđić de Oliver Frljić, despre  pro-europarlamentarul  sârb  asasinat  în  2003  de  către  membri  militari  de  extremă-dreapta.. Milan a jucat în mai multe scurtmetraje de succes şi a avut roluri secundare în câteva filme sârbe. ”Dovlatov” este primul său film internaţional şi primul rol principal.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora