După peste 10 ani petrecuți în afara țării se întoarce acasă și renovează casa străbunicilor săi. Georgiana Gifa: „Am auzit de multe ori că ar fi fost mai ieftin și mai ușor să facem o casă nouă, însă încărcătura sentimentală nu poate fi valorizată” - LIFE.ro
Sari la conținut

Georgiana Gifa a trăit peste 11 ani în afara țarii și, acum doi ani, s-a întors în România. Încă își caută locul pe care să îl simtă cu adevărat aici, acasă. Dar cel mai bine se simte în casa străbunicilor din localitatea Bughea de Sus, județul Argeș, la cinci minute de orașul Câmpulung Muscel și la 170 de kilometri distanță de București. O casă foarte veche pe care, deși multă lume i-a spus că ar fi mai ușor să o vândă sau să o dărâme și să facă una nouă în loc, a vrut să o renoveze. 

De ce a vrut asta? Geo, așa cum îi spune toată lumea, ne mărturisește că “is not the destination, is the journey that counts (nu destinația este importantă, ci drumul până să ajungi la ea)”. A vrut să renoveze această casă din respect pentru familie, pentru munca depusă de străbunici, dar și pentru arhitectura tradițională și pentru toată străduința bunicului în a realiza sculptură în piatră care fac parte integrantă din casă.

Georgiana provine dintr-o familie de medici și arhitecți. Și, deși a fost îndrumată spre arhitectură, acum se ocupă de management operațional. Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-a condus, spune că a fost, prin complexitatea lui, prezența Etihad Airways în cadrul Formulei 1 Abu Dhabi, proiect desfășurat în fiecare an în Emiratele Arabe.

Cum a fost aventura renovării casei străbunicilor? Ce a însemnat tot acest proces? Și ce crede Georgiana că ar spune străbunicii dacă ar vedea astăzi casa renovată?

Georgiana Gifa, povestește-ne puțin despre tine… 

Sunt arhitectă, dar experiența locurilor în care am lucrat m-a dus spre management operațional, arhitectura și amenajările interioare în special rămânând la stadiu de hobby, acum o fac doar pentru familie sau prieteni.

Georgiana Gifa
Casa străbunicilor înainte de renovare

Pe contul tău de Instagram, aici acasă, am văzut casa pe care ai renovat-o și ne-a impresionat. Acum ceva ani ai hotărât să renovezi casa străbunicilor… povestește-ne puțin despre această aventură?

Casa se află în localitatea Bughea de Sus, județul Argeș, la cinci minute de orașul Câmpulung Muscel și la 170 de kilometri distanță de București.

Am început renovarea în martie 2021, în acest moment interiorul fiind aproape gata. La exterior încă mai avem de lucru și cel mai probabil până la jumătatea anului va fi și acesta finalizat. 

De ce ai luat această decizie? 

Nu am luat în calcul să vindem această casă, dar era nelocuibilă în starea în care se afla, cu podele și grinzi din lemn așezate direct pe pământ, pereți crăpați, fără hidro și termoizolație. 

În contextul pandemiei și a creșterii dorinței de a petrece cât mai mult timp în natură, am luat decizia să începem renovarea casei și cu ideea că, poate, în viitor, vom dezvolta un punct de agroturism, având în vedere disponibilitatea terenului de 5,000 mp din jurul casei. Apropierea de orașul Câmpulung Muscel, care se află la 5 minute de locație, conferă acesteia un mare avantaj din punct de vedere al accesibilității, în apropiere găsind supermarketuri, farmacii, piețe, muzee etc. 

„Am auzit de multe ori că ar fi fost mai ieftin și mai ușor să facem o casă nouă, însă încărcătura sentimentală nu poate fi valorizată”

Cât de greu a fost tot acest proces de renovare?

Cea mai mare provocare a fost transformarea casei într-un spațiu locuibil și funcțional. Au fost scoase toate grinzile și pardoselile din lemn și s-au înlocuit cu plăci de beton, a fost scos tot acoperișul (structura și țigla) și s-a reconstruit complet, s-a săpat în jurul casei pentru a hidroizola, s-au termoizolat toate fațadele, s-a nivelat terenul din jurul casei care era în pantă și nu era foarte practicabil. 

Am auzit de multe ori că ar fi fost mai ieftin și mai ușor să facem o casă nouă, și așa este, însă încărcătura sentimentală nu poate fi valorizată.

Citește și: Anda Icleanu: Elevii mei „îmi doresc să învețe cum să se susțină reciproc, să accepte înfrângerile cu aceeași demnitate cu care îmbrățișează câștigurile, îmi doresc să învețe că visele se pot îndeplini”. De ce a ales un cuplu de profesori din Timișoara să se mute la țară și cum au ajuns să-și construiască singuri casa în care stau acum

Ce avea atât de special această casă?

A fost o decizie asumată în a renova o casă veche de 100 de ani care are o însemnătate aparte. O construcție tipic arhitecturii tradiționale muscelene cu beci la nivelul terenului și cu portic/prispă la nivelul parterului, îmbogățită cu detalii de piatră sculptate manual de către bunicul Constantin Ștefan, din care amintesc soclul, ancadramentele de la uși și ferestre, leul care păzește intrarea principală și câteva alte sculpturi pe care le-am expus în casă. 

Ne-am dorit să revitalizăm această casă minunată pentru a ne petrece weekend-uri și vacanțe alături de cei dragi.

casa străbunicilor
Detalii ale casei sculptate de Constantin Ștefan

Cum ai încercat să păstrezi legătura cu străbunicii tăi?

Faptul că am decis să păstrăm și să renovăm casa stă mărturia unui respect pentru familie, pentru munca depusă de străbunici, pentru arhitectură tradițională și pentru toată străduința bunicului în a realiza sculptură în piatră care face parte integrantă din casă. 

În toată reamenajarea interioară am încercat să menținem cât s-a putut elementele existente ale casei: peretele aparent din cărămidă, ușile vechi ale casei, grinzile din tavan pe care le-am expus în spațiul deschis al living-ului, suportul TV a fost realizat dintr-o grindă veche de stejar scoasă din beci. Multe sculpturi și icoane de-ale bunicului și-au făcut loc în decorarea casei. Încă mai avem stivuite elemente ale casei care își așteaptă locul, în primăvară vom reîncepe amenajarea exterioară și mici detalii la interior.

Georgiana Gifa
Interiorul casei după renovare, detaliile de pe perete fiind sculptate de Constantin Ștefan

Care este cea mai frumoasă experiență sau lecție pe care ai învățat-o în tot acest proces de renovare a acestei case speciale? 

În engleză sună mai bine: Is not the destination, is the journey that counts (nu destinația este importantă, ci drumul până să ajungi la ea). 

A fost și încă este un proces pe cât de provocator pe atât de împlinitor. Exceptând lucrările majore de renovare, noi am montat și am asamblat cu mâinile noastre foarte multe obiecte din ‘ce se vede’: am instalat toate corpurile de iluminat, am montat toată mobila, clanțe, chiuvete, baterii, am curățat și vopsit ușile vechi ale casei, lucruri pe care nu credeam că le vom face noi, dar bucuria și nerăbdarea de a face casa funcțională ne-a arătat că limitele nu sunt acolo unde credeam noi. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora