E Christmas, nu Xmas. Se naşte Cristos, nu X - LIFE.ro
Mergi la conținut

Mai sunt câteva zile şi ne vom bucura  de poate cea mai aşteptată şi mai frumoasă sărbătoare a creştinismului: Crăciunul. E ziua de naştere cea mai sărbătorită, este ziua Celui care a venit nu să schimbe Legea, ci s-o „plinească” – după cum se scrie în cărţile sfinte.

În această săptămână lumea se grăbeşte, cumpără, găteşte, se agită. Ca înaintea unei mari petreceri. Şi aşa este frumos, bine, potrivit să se întâmple.

Este săptămâna care te pune pe gânduri, este acea perioadă din an care a făcut subiectul atâtor filme pline de peripeţii care se termină, după aproximativ 100 de minute cu o masă de Crăciun la care lumea râde şi se simte bine şi camera de filmat se îndepărtează discret de la fereastră în timp ce muzica veselă şi emoţionantă îi face pe cei din faţa televizoarelor să lăcrimeze fericiţi.

Mai în glumă, mai în serios, este acea perioadă în care nu este exclus nici un miracol pe care parcă îl şi aştepţi mai mult ca oricând şi eşti chiar mai dispus să îl observi dacă apare, în care iertarea îşi face loc în suflete şi în care„ grijile lumeşti” pare că dispar cu adevărat…

Problema este că după Crăciun le uităm din nou, grijile revin perfid, magia dispare ca si cum nu ar fi fost, sau ca şi cum şi-ar fi rezervat dreptul doar la o singură apariţie într-un spectacol care se va ţine, nu-i aşa şi la anul. Iubirea se transformă în zâmbet forţat, iertarea în ură, credinţa în îndoială, încrederea în teamă. Crăciunul ţine puţin, doar câteva zile. Dar cum poate rezista mai mult?

Secretul, îmi spunea bunicul meu, este ca atunci când dai jos decoraţiunile din casă, să nu le dai şi din spirit.

Să aşteptăm, deci, acest Crăciun din nou, ca şi pe celelalte de până acum, acordându-i, însă, vă propun, o şansă în plus.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora