Căutare

Share this article
Cea mai nouă colecţie haute cuture de la Chanel stă sub semnul timpului prezent, cu o aplecare specială asupra ecologiei, dar şi asupra rolului pe care tehnologia îl joacă în viaţa noastră. 
 
Materialele folosite în cadrul acestei colecţii sunt fie bumbac sălbatic, fie lemn. Da, lemn. Mici fragmente de lemn, divers colorate, au fost folosite pentru a reda celebrul desen al tweed-ului Chanel. Mai mult, lemnul a fost folosit să redea ideea de paiete sau de perle. Întoarcerea la natural, la o abordare ecologică a vieţii a fost susţinută şi de folosirea hârtiei reciclate şi a ţesăturilor organice. 
 
Accesoriile nu sunt nici ele întâmplătoare. Toate, de la nasturi şi până la mici broderii în tul, sunt sub formă de albine. Pe lângă faptul că micile insecte sunt un simbol al capacităţii naturii de a da viaţă, contribuind la polenizare, albinele sunt şi cele care atrag atenţia asupra dezechilibrelor din ecosistem, ştiut fiind că numărul lor scade îngrijorător de la an la an. 
 
Mai mult, paleta cromatică subliniază tema eco, colecţia fiind realizată în tonuri de bej crem, auriu, nisipiu, ecru şi ivoar, culori ce duc, din nou, la ideea de natural. 
 
Parcă pentru a sublinia faptul că aceasta este o temă modernă, Karl Lagerfeld a accesorizat fiecare model cu un pouch, un săculeţ pentru smartphone, din acelaşi material ca şi ţinuta, care se prinde subtil cu o curea de talie. Aceasta este noua geantă Chanel pentru că, aşa cum spune Lagerfeld, „orice alt accesoriu ar fi prea mult”. 
 
 
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO