Life StoriesSports
Life StoriesSports
Elena Pagu, 92 de ani, multiplă campioană mondială la alergare: „momentul în care o să mă las de alergat nu cred că pot să-l numesc. Alergatul este un mod de viaţă acum, nu este un hobby”
Ramona Raduly
|Reading time: 7 mins
Share this article

Elena Pagu a împlinit zilele trecut 92 de ani. Este multiplă campioană europeană şi mondială la marş pentru seniori, are zeci de medalii şi trofee şi spune că participă la competiţii pentru a avea sentimentul că trăieşte mai intens.

De curând a lansat un vlog şi este cea mai în vârstă vloggeriţă. Are o firmă de PR şi un manager care o reprezintă şi aşa am reuşit să ajung în apartamentul dumneaei pentru un interviu. Ştia că venim, aşa că ne aştepta cu tort şi cu cafea. Făcuse un tort de ciocolată ca să-şi trateze invitaţii ce aveau să-i treacă pragul pentru a-i transmite urările frumoase de ziua ei. O oră şi jumătate cât am stat în casa Elenei Pagu, nu am avut niciodată sentimentul că stau la poveşti cu o femeie de 92 de ani, ci, mai degrabă cu o femeie simpatică a cărei vârstă nu poate fi ghicită. Extrem de lucidă şi de manierată, cu un umor extraordinar, mi-a povestit despre anii săi „în câmpul muncii” despre cei trei soţi ai săi, despre satisfacţiile şi regretele vieţii şi despre cum crede ea că alergarea a făcut-o să scape de depresie şi de sentimentul de inutilitate.

A participat la 11 campionate mondiale, iar la ultimul, cel din decembrie 2017 din Corea de Sud şi-a depăşit un nou record personal. Aleargă din două în două zile, iar pentru antrenamente, merge din zona Vitan, până la lacul IOR şi iese în fiecare dimineaţă la ora 6 ca să ajungă cât mai devreme pe pista de alergare, până nu se aglomerează. Am întrebat-o dacă e atentă la ce mănâncă şi mi-a spus că nu face nici o selecţie: „Dacă vreau să mănânc seara borş cu mămăligă, asta mănânc. Dar e lege: 3 mese pe zi”. Nu mănâncă grăsimi pentru că nu-i plac, nu că se abţine, însă tot ce mănâncă este gătit de ea, nu cumpără niciodată mâncare semipreparată.

Spune că nu o doare nimic şi că de acum 20 de ani când a simţit nişte palpitaţii la inimă şi s-a tratat la un bioenergetician, nu a mai avut probleme de sănătate.

S-a măritat prima dată fiind foarte tânără cu un fost coleg de şocală de care a divorţat destul de repede. Marea ei dragoste a fost la Satu Mare unde şi lucra ca asistentă de ocrotire, dar nu a făcut un copil cu acest bărbat deoarece el suferea de o malformaţie la inimă ce s-ar fi putut transmite genetic. Când şi-a dat seama că un copil i-ar fi fost alinare în viaţă era prea în vârstă. Acesta spune că e regretul ei cel mai mare, însă cea mai mare satisfacţie a vieţii sale este aceea că s-a simţit folositoare. Un interviu, mai degrabă o poveste de viaţă impresionantă, o poveste la care nu poţi decât să laşi ochii în pământ, să asculţi şi să înveţi că viaţa poate fi şi despre altceva.

Foto: Laszlo Raduly

Trei dintre bunicii mei abia au apucat vârsta de 70 de ani. Cealaltă bunică a trecut de vârsta de 80, dar ultimii zece ani au fost un chin. Cabinetele medicilor de familie sunt pline de bătrâni neputincioşi care probabil sunt mult mai „tineri” decât Elena Pagu. Este trist, dar în acelaşi timp motivaţional. Viaţa o ai şi cum ţi-o faci şi văzând-o pe doamna Pagu îmi dau seama că acele mesaje cu „urmaţi un stil de viaţă sănătos, evitaţi consumul de sare, zahăr şi grăsimi şi faceţi sport” chiar ar trebui conştientizate şi puse în practică.

Cum a fost la TEDxEroilor?

Oooo, m-au invitat acolo să vorbesc despre mine. Totul era foarte bine organizat, trebuia pregătit discursul foarte bine. Aveam cel mult 15 minute de povestit. Când a venit rândul meu, m-am trezit în întuneric cu becul în ochi şi s-a dus dracului toată cronologia mea. Nu am avut timp să mă gândesc şi am început aşa: „Tu care mă priveşti cu voie bună, necunoscut prieten inocent…” şi am continuat polologhia cu versurile lui Topârceanu. Sala a înnebunit deşi până atunci fuseseră foarte liniştiţi toţi cei ce ascultau. Apoi le-am spus că am invocat aceste minunate versuri ale lui Topârceanu ca să îi fac să se gândească la preocuparea pe care o are un om care termină activitatea profesională, are ceva prin nişte conturi şi stă în fotoliu. Şi ce aşteaptă? O aşteaptă pe dumneaei… Aşa mi-am făcut ordine în ceea ce aveam eu de spus şi i-am făcut să râdă o grămadă. Când am terminat discursul, a venit cineva din culise şi mi-a spus că „domnul Cioloş vrea să se fotografieze cu dumneavoastră”. Şi m-am fotografiat cu domnul Cioloş.

Părinţii care mă văd pe stradă opresc căruciorul şi spun că vor poză cu mine. În străinătate, după cursă, stau oamenii la coadă să se fotografieze cu mine. Nu e aşa un lucru mare?

Ce faceţi dumneavoastră într-o zi obişnuită?

Şi dacă plec la antrenament şi dacă nu, mă scol foarte devreme şi îmi fac o mică gustare şi o cafea tare. Din două, în două zile merg la antrenament. Când nu am antrenament, fac cumpărături, mâncare, fac treburi gospodăreşti…

Vă vedeţi cu prieteni?

Nu prea am prieteni…

La seriale nu vă uitaţi, la telenovele cum fac pensionarii?

Nu, nu. Eu ascult muzică cultă. Educaţia asta mi-a făcut-o managerul meu şi citesc şi iau notiţe. Eu nu citesc aşa…am caiete în care notez ce citesc. Fac integrame mai elevate…

Va fi un moment în care „vă veţi pensiona de la alergat”?

Acum am avut o pauză care mă costă. Trebuie să fiu foarte atentă că musculatura şi tendoanele mă pot lăsa. Dar momentul în care o să mă las de alergat nu cred că pot să-l numesc. Alergatul este un mod de viaţă acum, nu este un hobby.

Cum v-aţi gândit la vlog?

Nu m-am gândit eu. S-a gândit şefa de la Global.

Am văzut că primul video apărut pe vlog-ul dumneavoastră a fost cu Matei Dima

Vai săracul ce a mai gâfâit. Dar am fost cu mai mulţi. Le-am demonstrat tuturor cum stă treaba cu alergarea. (Râde cu poftă).

Dacă ar fi ceva ce regretaţi în viaţă, ce aţi schimba?

Aş face un copil. Am avut un soţ care avea o malformaţie congenitală de cord şi ne-a fost frică să facem un copil. Apoi vremea a trecut, eu am îmbătrânit şi nu a mai fost posibil. Sunt foarte afectată, aşa de mult am iubit copiii…

Mai ales că aţi lucrat toată viaţa cu copii…

Daaa, am lucrat toată viaţa cu copii şi cunosc aşa de bine copiii, iar copiii au o foarte mare afinitate pentru mine. Am fost în Corea de Sud şi ne-am urcat într-un avion mare în care erau cred 1000 de persoane. Şi s-a urcat un copil care a urlat ore întregi. Eram cu managerul meu şi i-am zis că mă duc să-l astâmpăr pe copil. Trecuseră şi stewardesele şi bucătarul, nimeni nu a reuşit să-l potolească. M-am dus la el şi într-o clipă a tăcut. S-a produs stupoare în avion. Copiii când mă văd, toţi vin la mine.

Cu cine aţi fi vrut să aveţi un copil? Înţeleg că aţi avut trei soţi…

Eu am avut trei soţi. După ce mi-am terminat studiile, am vrut să mă duc la arta dramatică, dar nici nu am ajuns acolo că mi-au trimis dosarul înapoi acasă. M-am astâmpărat, m-am făcut întâi funcţionară, apoi am terminat o profesie. În timp ce eram la Buhuşi, m-am căsătorit cu colegul de şcoală. El s-a mutat la Bucureşti, eu am rămas aşteptând să primesc transferul. Văzând că nu-l mai primesc, mi-am dat demisia şi am plecat la Bucureşti după el. El ştia că vin, eu mi-am trimis bagajele mari cu vagonul de bagaje şi am luat cu mine doar o valiză. Nu m-a aşteptat la gară aşa că m-am dus acasă şi l-am găsit în indispensabili, cu nojiţele atârnând şi cu frizura într-o parte şi cu o cratiţă în mână. „Aaa, ai venit!”. Atunci mi-am dat seama că am venit prea târziu, că mi-am dat demisia prea târziu. A doua zi dimineaţă m-am dus la gară, am făcut mesageria înapoi la Buhuşi şi m-am întors la serviciu şi le-am zis: „Vă rog, primiţi-mă înapoi că eu nu mă duc la Bucureşti”: am dat divorţ şi am terminat.

M-am măritat după cinci cu un profesor de filosofie, dar era bolnav de inimă şi a murit la 56 de ani. Pe el l-am iubit şi l-am respectat foarte mult, simţeam că mă completează. Am stat cinci ani singură şi la 49 de ani m-am recăsătorit cu un bărbat care nu mă lăsa deloc în pace. Până la urmă am zis da, m-am măritat mai mult de gura lui. Am trăit cu el 29 de ani, l-am îngrijit, m-am purtat corect, m-am sacrificat. El m-a îndrumat să alerg.

La ce visaţi pentru ziua de mâine?

Aş vrea să mai fac câteva lucruri prin casă şi să mă mai îngrijesc puţin de gospodărie. Apoi aş vrea să-mi un repaos undeva unde să pot alerga şi să mă odihnesc.

Life StoriesSports
Share this article