Emanuela Ignățoiu-Sora, scriitoare și activistă pentru drepturile omului: „Am trecut pe lângă moarte și simt că am o responsabilitate să folosesc această a doua șansă cu sens, în fiecare zi a vieții mele” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Emanuela Ignățoiu-Sora a trecut pe lângă moarte, fără să știe cât de gravă a fost această întâlnire decât după ce s-a trezit. O afectare cerebrală și un malpraxis erau cât pe ce să o trimită în lumea drepților. Dar ea s-a încăpățânat să mai rămână aici și ia această misiune ca pe o responsabilitate.

Emanuela Ignățoiu-Sora a fost întotdeauna interesată de drepturile omului și a conștientizat de la 11 ani, văzând serialul Memorialul durerii, că abuzurile fac parte din viețile noastre, se întâmplă lângă noi și ține de noi să punem umărul să nu se mai petreacă. Iar pe lângă asta, Emanuela a înțeles că pentru un copil ca ea, dacă nu se zbătea mama ei, Ligia, să facă imposibilul adesea pentru ca fetița să primească o educație adecvată, viața la țară, într-o comună de munte din Dâmbovița ar fi însemnat un destin implacabil, fără acces la alte șanse și o altă viață.

De ce ai scris cartea, Clinamen?

Emanuela Ignățoiu-Sora: În 2017 am suferit o tromboză venoasă cerebrală și am ajuns pe punctul de a muri. Mi s-au dat 1% șanse de supraviețuire. Am fost salvată la mustață.

Au apărut brusc simptomele, vomă convulsivă și o ușoară durere de cap, din păcate, la spitalul unde am ajuns prima dată au ratat diagnosticul corect, au bănuit probleme digestive, și am pierdut câteva zile bune. Când în cele din urmă și-au dat seama care era situația, starea mea se agravase considerabil, iar toate venele din creier erau inundate de cheaguri.

Eu nu-mi mai aduc aminte nimic de sâmbătă, când am ajuns cu salvarea la spital, până miercurea din următoarea săptămână, când eram deja transferată la alt spital, la Colentina, în ciuda faptului că în aparență eram conștientă și reacționam cu cei din jur. Când m-am trezit nu înțelegeam nimic din ce mi se întâmpla, veneau prieteni și rude care păreau că vin să-și ia adio, părinții mei, soțul cam la fel, iar eu nu înțelegeam ce se întâmplă și le vorbeam despre deplasarea mea la Bruxelles, ce urma să se petreacă.

Emanuela Ignățoiu-Sora, scriind la Clinamen

După aceea însă cred că ce am trăit a fost un sindrom post-traumatic. Când mi-am dat seama cât de gravă fusese situația mea am realizat că nu aveam deloc instrumentele cu care să fac față mai departe. Fizic mă simțeam bine, emoțional însă nu eram eu însămi. Am căutat grupuri de suport, dar nu am găsit.

Timp de un an am urmat un tratament foarte strict, despre care vorbesc și în carte, cu Sintrom, ceea ce însemna că o dată la două zile trebuia să refac analizele de sânge. Tratamentul venea cu restricții alimentare, iar această experiență m-a adus în situația de a vedea cum te tratează oamenii la restaurant, de pildă, cum nu înțelegeau niște cereri simple, cum ar fi să scoată complet legumele din rețetă, fiindcă eu nu aveam voie să primesc deloc vitamina K. Iar când veneau cu ciorba mă trezeam că găsesc pătrunjel înăuntru.

Care era trauma? Apropierea morții sau durerea?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Da. Și a fost întrebarea: cum de am supraviețuit. Apoi ce fac eu cu supraviețuirea. Este o responsabilitate uriașă. Ți se dă o a doua șansă, cu care ești obligat să faci ceva cu sens, în fiecare zi ce urmează din viața ta, cu care să răsplătești ce ți s-a dat.

Volumul Clinamen din asta s-a născut, din întrebarea cum am supraviețuit, fiindcă se putea foarte ușor să nu se întâmple și ce fac mai departe, cu sens.

Ți-ai răspuns?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Nu cred. (râde)

Cum s-a schimbat viața ta după acel moment?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Viața mi s-a schimbat radical. Nici pandemia nu a ajutat, fiindcă abia reușisem să ies din starea traumatică, de atacuri de panică, de tot felul de spaime, atunci când a început carantina.

Emanuela Ignățoiu-Sora și-a terminat teza de doctorat în Drept, în Italia

Apoi am realizat câtă nevoie există încă de educația legată de empatie. Eu lucrez de mulți ani în programe pentru persoane vulnerabile, în mediu ONG și văd că aceasta este una dintre problemele societății românești.

Dincolo de asta însă, ce am trăit atunci este doar o problemă medicală. Eu sunt mai mult decât atât.

Hai să vedem restul pieselor din puzzle! Ce lucrezi tu?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Eu lucrez pentru încă puțin timp într-un ONG de consultanță în legislație non-profit. Am făcut cercetare și management de proiect, am lucrat mult cu grupuri vulnerabile pe politici sociale.

Interesul meu stă în a afla cât de echitabile sunt politicile sociale, de la locuire, la sănătate sau educație. Un proiect la care am lucrat cu mult drag s-a ocupat de locuirea informală, în care am avut și eu o mică parte de contribuție. Particularitatea mediului ONG este că lucrezi mult în colaborare și durează foarte mult până apar rezultatele. Pentru a produce o mică schimbare este nevoie de multă tenacitate și mulți oameni implicați.

Beneficiile care sunt?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Sunt semnificative, fiindcă atunci când se întâmplă schimbarea simți că ce faci are mult sens. Iar asta contează foarte mult pentru mine.

M-am întors în țară în 2012 după aproape 8 ani de viață în străinătate. Am fost în Franța pentru un an și jumătate, ca bursier ERASMUS și pentru master, apoi am fost în Italia, pentru doctorat, apoi am ajuns în Irlanda pentru vreo doi ani și încă un an în Belgia. Iar când m-am întors am făcut-o cu gândul de a schimba ceva aici. Din păcate însă experiența aici m-a făcut să mă simt ca într-un montaigne-russe. Iar unul dintre motivele bune și de bucurie este accesul la literatură în limba mea.

Emanuela Ignățoiu-Sora

Care era interesul cercetărilor tale?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Teza mea de doctorat a fost legată de egalitate, aplicată pe comunitatea rromilor, încercând să văd cum se construiește un regim juridic de protecție. Pornesc de la ideea că dreptul este un construct social, care construiește realitatea. Dreptul, legislația, politicile nu sunt lucruri abstracte, fără impact asupra vieții noastre, dimpotrivă. Uite, de pildă politicile legate de consumul de energie.

De unde acest atașament al tău față de grupurile vulnerabile?

Emanuela Ignățoiu-Sora: De fapt, este față de drepturile omului. Am terminat un master în Franța pe această temă, dar pot să-ți spun că interesul meu pentru subiect a început mai devreme și știu exact când a pornit.

Când aveam vreo 10 sau 11 ani apăruse la televizor seria Memorialul durerii, se difuza târziu, nu era deloc pentru vârsta mea, dar mă furișam și urmăream poveștile acelor abuzuri politice. Iar acest lucru m-a afectat în sensul că am devenit foarte atentă și conștientă de abuzuri, de faptul că ele se petrec chiar lângă noi.

Eram un copil care ieșise din perioada comunistă, iar din privațiunile acelei epoci puteam cel mult să menționez că nu găseam mai multe prăjituri la cofetăria din comună sau că rămâneam fără lumină seara. Dar nu stătusem la cozi, nu văzusem acele Alimentara cu galantarele goale.

Un an sau doi ani mai târziu am găsit în biblioteca unei mătuși de-ale mele volumul lui Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești. Apoi am căutat în mod activ aceste subiecte. Dacă-ți aduci aminte, se difuza atunci Star Trek, next generation, un serial american cu o filozofie umanistă, pro-drepturi ale omului, vorbeau acolo de First Directive, adică să fii atent la ceilalți și să respecți diversitatea.

Apoi te-ai dus la Facultatea de Drept, nu?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Eu am vrut să fac Dreptul. Aveam 13 ani și i-am spus tatălui meu despre această intenție, fiindcă îmi doream să fiu avocat pentru drepturile omului. Tata mi-a spus atunci ceva ce m-a făcut să mă răzgândesc: avocații acum ies ca ciupercile după ploaie. Așa că m-am dus la Facultatea de Limbi Străine, la o secție de limbi moderne aplicate, unde făceam, pe lângă engleză și franceză, cursuri de Drept. Practic, am rămas aproape de intenția mea inițială, iar de la  master mai departe am făcut ce îmi doream: un master de Drept și politici europene, apoi un doctorat în Drept. În mod intuitiv m-am dus către ramurile care mă interesau pe mine.

Emanuela Ignățoiu-Sora, îmbrăcată într-o rochie de gală, creată de mama ei. În spatele ei se vede stâlpul păcii, pe care stă scris: „Puisse la Paix régner dans le Monde”

Sperând că ce?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Că schimb lumea, că o fac să fie mai bună, că voi reuși să fac să fie mai puțină nedreptate socială și mai multă justiție.

Uite, apropo de politici sociale. Eu vin dintr-o comună, Pietroșița, (Dâmbovița),unde a trăit ultimii ani ai vieții Mircea Horia Simionescu, iar în clasa a V-a, pentru a avea acces la o școală mai bună, a trebuit să mă mut la oraș, să stau cu o mătușă și să fac naveta acasă, la sfârșit de săptămână.

Părinții tăi ce lucrau?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Mama era coafeză, iar tata era sub-inginer. Dar mama m-a încurajat foarte mult, să citesc, să învăț, să cred în educație. Ea a făcut totul pentru mine.

Ea era foarte talentată la limba română, își dorea foarte mult să învețe, dar bunicii, părinții ei nu o lăsau. S-a născut în 1959, într-o perioadă în care fetele de la țară urmau să se căsătorească, făceau copii și se ocupau de familie.

Ea și-a dorit foarte mult ca eu să am altă viață. Iar dacă s-a întâmplat așa e meritul ei.

Și-al tău! Să nu minimizăm!

Emanuela Ignățoiu-Sora: Al meu pentru că i-am ascultat povețele. M-a dat la meditație la limbi străine în clasa a II-a, ceva ce la noi în comună era ceva wow! Ea o coafa pe librăreasa din comună, nu îi lua niciun ban dar îi cerea cărți pentru mine. Cărțile nu se găseau în comunism. Mama citea cu mine, ea m-a învățat să citesc.

Emanuela Ignățoiu-Sora, împreună cu mama ei, Ligia, omul care a ghidat-o să învețe, să citească, să folosească educația pentru a-și da șansa la o viață mai bună

Cum o cheamă pe mama ta?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Mama e Ligia, dar din păcate a murit în septembrie 2021, chiar înainte de a împlini 65 de ani.

Ce voiam să spun e că o persoană ca mine, dacă nu ar fi avut-o pe mama, nu ar fi avut nicio șansă. Și sunt foarte mulți copii care nu au aceste șanse; vin din mediul rural, nu au acces la educație, nu văd lumea, nu au șansa la o viață mai bună.

Care sunt interesele tale acum? Către ce te orientezi?

Emanuela Ignățoiu-Sora: Am în plan niște cărți, pe care sper să reușesc să le scriu. Apoi o să realizez un podcast, pe drepturile omului. Se va numi Care, va fi în limba engleză și va aborda drepturile omului și realitatea noastră. De pildă, voi avea o invitată cu care voi aborda tema dreptului la avort, în Polonia sau o altă invitată cu care voi discuta despre sănătatea mentală în România, în contextul acestei crize sanitare. Deci vom aborda teme ale Europei de Est.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO