fbpx

Căutare

Share this article

Ewen Bremner, Ewan McGregor, Jonny Lee Miller şi Robert Carlyle revin pe ecrane în T2 Trainspotting. Filmul „T2 Trainspotting” a avut premiera mondială pe 22 ianuarie la Edinburgh. Cei patru actori din „T2 Trainspotting” s-au reunit pentru o continuare a filmului „Trainspotting – Din viaţă scapă cine poate”, realizat în anul 1996 de către regizorul Danny Boyle.

Această continuare a fost realizată la 20 de ani după primul film, peliculă care a stârnit aprecierea publicului dar şi a criticilor vremii. „Trainspotting – Din viaţă scapă cine poate” descria vieţile tumultoase ale unor dependenţi de heroină. În noul Trainspotting îi vom putea revedea pe cei patru – „Renton” (Ewan McGregor), „Spud” (Ewen Bremner), „Sick Boy” (Jonny Lee Miller), „Begbie” (Robert Carlyle) – ajunşi la maturitate, trecând printr-o nouă serie de peripeţii. Cele mai multe scene au fost filmate anul trecut în Edinburgh şi în alte câteva regiuni din Scoţia, informează BBC, citat de News.ro.

La premiera mondială a filmului a participat şi regizorul Danny Boyle. Acesta era un cineast debutant în 1996 când a regizat „Trainspotting”. De atunci, Danny Boyle a devenit un nume respectat în industrie, a câştigat un premiu Oscar şi a regizat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012. Filmul „Trainspotting” (1996) a primit o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Actorii care au interpretat rolurile principale în filmul original – Ewan McGregor, Jonny Lee Miller, Ewen Bremner, Robert Carlyle şi Kelly MacDonald – se află pe afişul „T2 Trainspotting”, al cărui scenariu a fost scris de John Hodge, inspirat din romanul „Porno”, publicat de Irvine Welsh în 2002.

Filmul va intra în cinematografele europene în luna februarie şi în martie în Statele Unite.

T2 Trainspotting (trailer)

 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO