Scriitoarea vorbește despre cărțile pe care autoarea le iubește, cele care au influențat-o sau pe care pur și simplu nu le-a putut uita.
Toamna aceasta, Elsa Exarhu și-a lansat prima carte, „Gagici Miștoace, Scorpii Celebre & Tipi Fabuloși”. Un volum care ne poartă din România în Africa, apoi prin sudul Franței, India, Bhutan, Londra, Qatar, Monaco, Veneția, Tibet, și chiar Mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos. O carte pe care scriitoarea o descrie ca „o celebrare a frumuseții, un tribut adus valorii, și curajului de a fi autentic.”
Am stat de vorbă cu Elsa despre primul ei volum și despre toate celelalte cărți din viața ei, cele care au modelat-o, au influențat-o și care au rămas cu ea mulți ani după ce le-a întors ultima pagină.

Cum a luat naștere cartea „Gagici Miștoace, Scorpii Celebre & Tipi Fabuloși”?
Îmi plac extravaganțele, le ador până la scandalos. De aici s-au născut nu numai convingeri, atitudini, dar și texte. Am publicat editoriale, și în România, dar și în Qatar, unde aveam săptămânal un full-page în Qatar Tribune. Mai consemnez și într-un jurnal, uneori. Așa am aflat că textele mele îi încântă pe unii în așa chip încât ar vrea să citească mai mult din ceea ce scriu eu. Și e foarte greu să faci o selecție, mai ales când ai strâns mult material, dar m-am mobilizat acum și am reușit acest prim volum al meu.
Îmi place să scriu despre unele dintre cele mai interesante personalități și locuri care mă fascinează continuu. Ele reușesc să mă inspire, iar universul lor este o infinită sursă de bucurie și putere. Oameni și locuri care compun o țesătură magnetică, împletită cu secvențe din viața mea, o hartă bogată, cosmopolită și extravagantă, cu fire aurii și pin points eclectice, artă, schițe și fotografii.

O carte din copilărie care te-a făcut să îți placă să citești.
În biblioteca din casa copilăriei mele era un raft, cel mai de sus, aproape de tavan, cu titluri interzise, în orice caz nu pentru copii. Evident că mă cocoțam pe o scară să răsfoiesc titlurile astea. Erau în franceză și engleză, nu le prea descifram sensul.
Mai târziu, când am început să citesc intens, m-au fascinat cărțile franțuzești, care în librăriile din Algeria erau subvenționate de statul francez și arătau excepțional de seducător: Bibliothèque Rose, Bibliothèque Verte și Bibliothèque Bleue de la Hachette.
Bibliothèque Rose este cea mai veche și celebră colecție de care m-am îndrăgostit. Hachette o lansează în secolul al XIX-lea – Bibliothèque Rose illustrée apare din 1856. Era destinată literaturii pentru copii, cu povești amuzante și luminoase. Unul dintre numele emblematice este Comtesse de Ségur – Mémoires d’un âne (1860) – extraordinar de simpatic: măgarul Cadichon își povestește singur viața.
Altfel, mai târziu, am adorat Maitreyi de Mircea Eliade.
Spune-ne câteva cuvinte despre două-trei cărți care ți-au plăcut foarte mult – de la poveste la scriitură.
Amintiri – Zoe Cămărășescu
Despre România dulce, verde și luxuriantă, cu vacanțele de vară și boierimea interbelică. Un tempo extraordinar de încântător pentru mine, senzorial și plin de tihnă. Este memoria unei lumi dispărute, povestită din interior, cu o naturalețe extraordinară. O lume a Bucureștiului aristocratic, a Casei Regale, a lui Marghiloman, sau George Enescu, în care eleganța și rafinamentul nu erau decor, ci un mod de viață. Nu am avut senzația că citeam istorie, ci că trăiam farmecul acelei lumi.
Jurnalul unei fete greu de mulțumit – Jeni Acterian
O structură neverosimil de sensibilă, Jeni Acterian (1916–1958) este captivantă tocmai pentru că nu încearcă să fie agreabilă. Este jurnalul unei inteligențe foarte ascuțite, neliniștite și exigente, care îi judecă pe ceilalți aproape la fel de sever cum se judecă pe sine.
Citește enorm, iubește teatrul, muzica și literatura, trăiește intens iubirea și prietenia, dar peste toate are o luciditate care uneori devine necruțătoare. E și o radiografie extraordinară a generației intelectuale interbelice: îi întâlnești din interior pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Cioran, Noica, Mihail Sebastian și mulți alții, nu ca monumente culturale, ci ca oameni văzuți de aproape. Dar ce mi se pare cel mai puternic este că jurnalul poate fi citit ca un bildungsroman involuntar: vezi cum se formează o femeie foarte inteligentă, independentă și dificil de satisfăcut intelectual și afectiv. Critica literară a remarcat tocmai această dimensiune de „bildungsroman camuflat”.
Jurnalul – Mihail Sebastian
Îmi place pentru puterea cu care privește viața, dar și timpul teribil în care îi este dat să trăiască. Istoria îi afectează dramatic viața intimă, prieteniile, iubirile, pasiunea pentru arte, muzică și literatură. Oamenii pe care îi admiră se schimbă sub ochii lui, iar el continuă să-i privească fără să-și piardă nici inteligența, nici sensibilitatea.
O carte care te-a marcat, care te-a schimbat sau te-a ajutat într-un moment anume.
Cele șapte pene ale vulturului de Henri Gougaud – o carte inițiatică.
Din perspectivă spirituală, m-a ridicat mult. Sunt șapte pene, cu șapte pilde, și le-am trăit pe toate în ordine inversă, de la 7 la 1. Eram într-o perioadă de mare confuzie și degringoladă financiară când stăteam într-un fotoliu în bucătăria mea din Cotroceni, era iarnă, și eu țineam tălpile lipite de un calorifer fierbinte, mă uitam ba la un copac și un cer prin fereastra din fața mea, ba în această carte. Și cartea îmi plăcea atât de mult încât nu voiam să se mai termine, așa că am încetinit lectura și am mai închis-o ca să amân finalul.
Și înainte de ultima filă, cum stăteam așa, singură în casă, am simțit cum mi se ridică părul în creștetul capului. M-a mirat foarte tare senzația, așa că m-am dus la o oglindă să văd dacă se vede clar, fizic, cum părul meu se ridică spre tavan. Și da, era vizibil ridicat. Așa că m-am întors în fotoliu să reiau cartea, și când am decis că citesc și finalul am găsit următoarea frază de încheiere – „acum că ai simțit adierea penei vulturului în vârful capului, ai înțeles.”
O poveste de dragoste dintr-o carte cu care rezonezi în mod special.
The Scandalous Life of Jane Digby, îmi place aventura ei exotică, departe de Europa, cu galopade în deșerturile Arabiei fierbinți.
O carte la care revii din când în când.
Lao Zi – Cartea despre Tao
O carte la care ai râs foarte mult.
David Lodge – Changing Places.
Te rugăm să completezi cu orice altă carte care a însemnat ceva important pentru tine.
Curcubeie – Matila Ghyka și Eros și Magie în Renaștere – Ioan Petru Culianu.
Fotografii: arhiva personală